Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » RECURS LA PEDAGOGIE Importanţa planului de învăţământ

RECURS LA PEDAGOGIE Importanţa planului de învăţământ

 

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA

 

Planul de învăţământ reprezintă documentul curricular fundamental care fixează disciplinele de învăţământ (cu statut obligatoriu, opţional şi facultativ) stabilite în funcţie de obiectivele /competenţele generale ale procesului de învăţământ specificate pe trepte de învăţământ, cu precizarea numărului de ore anual, a formelor de organizare a activităţii şi a modalităţilor de evaluare iniţială, continuă şi finală. Din această perspectivă, calitatea programelor şcolare (pe trepte şi anuale) este dependentă de calitatea planului de învăţământ, confirmată prin durabilitatea sa în cadrul unui ciclu complet de instruire şcolară formală.

Calitatea planului de învăţământ este dependentă de politica educaţiei care impune legislativ o anumită structură de organizare a sistemului de învăţământ. În cadrul acesteia, determinantă este durata obligatorie a şcolii generale (desfăşurată de la începutul învăţământului primar la finalul învăţământului secundar inferior/gimnazial), în funcţie de care este construit curriculumul general care asigură „trunchiul“ sau „soclul comun de cultură generală“, necesar la scară socială, premisă a viitoarelor momente de integrare şcolară şi profesională la niveluri superioare, în perspectiva învăţării eficiente pe tot parcursul vieţii.

Planul de învățământ, construit ca document curricular fundamental, are un caracter: a)  global – probat prin interdependenţa disciplinelor de învăţământ, susţinută la nivel vertical (prin continuitatea disciplinară şi intradisciplinară, asigurată în timp), orizontal (prin relațiile interdisciplinare și pluridisciplinare/multidisciplinare asigurate spațial); transversal (prin implicațiile tematice majore, pluridisciplinare/multidisciplinare și transdisciplinare, asigurate pe parcursul unui an de învățământ, unei trepte de învățământ etc.); b) deschis – spre toate conținuturile și formele generale ale educației (morală, intelectuală, tehnologică, estetică, psihofizică; formală, nonformală, informală), în perspectiva educaţiei permanente şi a autoeducaţiei.

Cele două caracteristici, tipice proiectării curriculare, impun, în plan normativ, elaborarea unui plan de învățământ, conceput unitar pentru clasele I-XII, nu a unor planuri separate pentru fiecare treaptă de învățământ (plan de învățământ pentru învățământul primar, plan de învățământul pentru învățământul gimnazial, plan de învățământ pentru învățământul liceal – particularizat pe profiluri şi specializări etc.).

Problema fundamentală pe care trebuie să o rezolve planul de învățământ este cea a proiectării curriculare a disciplinelor de învăţământ la un nivel integrat realizabil prin construcţia unor arii curriculare, distribuite raţional, echilibrat, în cadrul pedagogic spaţio-temporal disponibil, în contextul învăţământului primar şi secundar (inferior şi superior).

Ariile curriculare definesc, la nivel de concept pedagogic operaţional, promovat de teoria generală a curriculumului, structurile didactice integrate în cadrul planului de învăţământ, elaborate – conform obiectivelor generale exprimate în termeni de competenţe generale (sau competenţe-cheie) – prin gruparea unor discipline de învăţământ, în funcţie de natura conţinutului ştiinţific şi de specificul activităţii.

La acest nivel, competenţele generale, definite în termenii unor tipuri de inteligenţă (verbală, logico-matematică; experimetală, interpretativă; practică, socio-afectivă) determină o arie de conţinuturi care pot fi integrate structural (prin construcţie interdisciplinară sau pluridisciplinară – vezi disciplina istorie-geografie sau ştiinţe ale naturii) sau contextual, prin modul de distribuţie şi de situare spaţio-temporală a disciplinelor din domeniul de referinţă (comunicare; matematică-informatică; ştiinţe ale naturii, ştiinţe socioumane; activitate practică/tehnologică, estetică, psihofizică; activitate educativă/organizată formal şi nonformal).

Planul de învăţământ construit curricular trebuie să fixeze orientativ raportul real dintre timpul de instruire formal (propus în cadrul orarului şcolar) şi cel nonformal (necesar acasă, în bibliotecă etc.), proiectat în perspectiva reuşitei şcolare a tuturor elevilor.