Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » RECURS LA PEDAGOGIE Instruirea, ca activitate pedagogică de predare-învățare-evaluare

RECURS LA PEDAGOGIE Instruirea, ca activitate pedagogică de predare-învățare-evaluare

Instruirea, activitate pedagogică angajată în formarea personalității preșcolarului, elevului, studentului etc., constituie obiectul de studiu specific al didacticii generale, lansată în epoca modernă de Herbart sub numele de teoria învățământului (sau teoria procesului de învățământ).

Didactica generală este confirmată în timp ca disciplină de bază a pedagogiei generale. Este situată între fundamentele pedagogiei (care definesc cele mai importante concepte pedagogice fundamentale) și teoria educației, abordată în sens restrâns, raportată doar la conținuturile sau dimensiunile generale ale educației (morale, intelectuale, profesionale, estetice, fizice).

În prezent, didactica generală (teoria generală a instruirii/teoria și metodologia instruirii) evoluează ca subteorie a teoriei generale a educației (teoria educației, abordată în sens larg) care definește și analizează toate conceptele pedagogice fundamentale, inclusiv cele care vizează conținuturile generale ale educației (studiate separat de teoria educației, abordată în sens restrâns). În orice context al procesului de învățământ, didactica generală asigură baza didacticilor particulare construite ca științe pedagogice aplicate, promovate și sub denumirea de „metodica predării“ (matematicii, istoriei etc. – în învățământul primar, gimnazial, liceal etc.).

În evoluție istorică, didactica generală reflectă modelele de abordare a instruirii afirmate la nivel de paradigme ale pedagogiei în epoca premodernă, modernă, postmodernă (contemporană). Diferențele fundamentale sunt generate de modul de abordare a acțiunilor de predare, învățare, evaluare, subordonate pedagogic activității de instruire.

Instruirea în pedagogia premodernă, în epoca premodernă dominată de paradigma magistrocentristă, este centrată asupra acțiunii de predare. Există chiar tendința de a reduce activitatea de instruire la acțiunea de predare, tendință pe care o regăsim și astăzi în unele definiții sau abordări metodologice ale instruirii. În această perspectivă, predarea, concepută și realizată de profesor doar ca transmitere dirijistă a mesajului didactic, subordonează aproape complet acțiunile de învățare și de evaluare. Mai mult decât atât, relațiile dintre acțiunea de predare și acțiunile de învățare și evaluare nu sunt clar precizate sau asumate explicit în sens pedagogic pozitiv.

Instruirea în pedagogia modernă, în epoca modernă, inițiată în secolul XIX, desfășurată pe tot parcursul secolului XX până în prezent, realizează „o revoluție coperniciană“ (Dewey) prin corelarea acțiunii de predare cu acțiunea de învățare, concepută în două modalități diferite în funcție de paradigma afirmată: a) psihocentristă – centrată asupra valorificării resurselor psihologice ale educației și ale educatului, considerate prioritare în acțiunea de învățare eficientă individual; b) sociocentristă centrată asupra valorificării resurselor sociale (profesionale, politice, culturale, economice, comunitare) ale educației și ale educatului, cognitive, dar și noncognitive (afective, motivaționale etc.), considerate prioritare în acțiunea de învățare eficientă colectiv. Depășirea „conflictului“ dintre cele două paradigme este anticipată, în interiorul acestei epoci, de paradigma tehnocetristă centrată  asupra obiectivelor concrete (operaționale) ale instruirii, definite în termeni de performanțe imediate, observabile și evaluabile, recunoscute social și susținute psihologic.

Instruirea în pedagogia postmodernă, în epoca postmodernă (contemporană), inițiată în a doua jumătate a secolului XX, continuată în secolul XXI, este concepută în acord cu paradigma curriculumului centrată asupra interdependenței necesare între cerințele față de educație și educat, psihologice (exprimate în termeni de competențe) și sociale (exprimate în termeni de conținuturi validate social), valorificată la nivel de proiect pedagogic curricular (al planului de învățământ, al programelor și manualelor școlare, al lecției etc.). Activitatea de instruire, proiectată curricular, este concepută și realizată-dezvoltată (în context deschis) la nivelul interdependenței permanente dintre acțiunile de predare-învățare-evaluare.

Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA