Metodele constituie, în orice context, o cale de acţiune propusă pentru realizarea eficientă a oricărei activităţi concrete. Sunt: a) subordonate activităţii de referinţă, în calitate de acţiuni, orientate conform unor obiective concrete proprii, deduse din obiectivele specifice activităţii; b) integrate în structura metodologiei specifice domeniului, ca element central, situat între strategia angajată pe termen mediu şi lung şi procedeele care o susţin pe termen scurt, cu utilizarea unor mijloace proprii, perfectibile tehnic.
Metodele de evaluare sunt căi de acţiune necesare în orice demers docimologic (evaluativ) care solicită identificarea caracteristicilor produsului şi procesului instruirii în funcţie de criteriile valorice (calitative şi cantitative) integrate în structura obiectivelor specifice şi concrete ale activităţii de referinţă. În termenii teoriei evaluării, metodele de evaluare sunt căi de măsurare şi apreciere eficientă a distanţei existente între:
- a) „referentul evaluării“ – care vizează reprezentarea, anticiparea obiectivelor care trebuie îndeplinite de elev pe parcursul activităţii de instruire, prin acţiunea de învăţare;
- b) „obiectul evaluării“ – care fixează materia supusă evaluării, ca: b-1) produs, exprimat în termeni de cunoştinţe, deprinderi, strategii şi atitudini cognitive, dobândite prin acţiunea de învăţare; b-2) proces, judecat valoric în termeni de competenţe dobândite şi valorificate în activitatea de instruire, la nivelul interdependenţei dintre acţiunile de predare-învăţare-evaluare (vezi M. Manolescu, Teoria şi metodologia evaluării, Editura Universitară, Bucureşti, 2010, p. 75).
Problematica pedagogică a metodelor de evaluare este abordată la nivelul teoriei evaluării, ştiinţă a educaţiei construită intradisciplinar, în mod special ca subteorie a teoriei generale a instruirii (didacticii generale). Din această perspectivă, „metoda de evaluare reprezintă, de fapt, calea de acţiune comună profesor-elevi“, realizată cu scop docimologic (evaluativ, autoevaluativ), necesară în orice activitate de instruire (lecţie etc.), organizată în contextul procesului de învăţământ (ibidem, p.159). Implică eficientizarea operaţiilor de măsurare cantitativă şi apreciere calitativă a rezultatelor obţinute pe parcursul unei activităţi de instruire concretă (lecţie etc.), la nivel de produs şi de proces, în vederea stabilirii deciziilor optime, cu scop de reglare-autoreglare, aplicabile imediat şi pe termen mediu şi lung.
O problemă specială este cea a raporturilor dintre metodele didactice şi metodele de evaluare. Soluţia adoptată este condiţionată de paradigma afirmată la nivelul istoriei pedagogiei.
În cadrul pedagogiei premoderne, dominate de paradigma magistrocentristă, în activitatea de instruire, acţiunile de învăţare şi evaluare sunt subordonate, la modul absolut, acţiunii de predare. În consecinţă, metodele de evaluare sunt concepute în funcţie de metodele de predare care pun accent pe operaţiile de reproducere a cunoştinţelor transmise.
Pedagogia modernă, dominată de conflictul constructiv (uneori şi distructiv) persistent între paradigma psihocentristă şi paradigma sociocentristă asigură un progres evident prin conceperea instruirii ca activitate de predare-învăţare, centrată pe corelaţia dintre acţiunile de predare şi învăţare. În consecinţă, metodele de evaluare vor viza rezultatele predării confirmate la nivel de învăţare, apreciate valoric în termeni de proces psihologic (competenţe – paradigma psihocentristă) sau de produs social (conţinuturi stabilite prin programele şcolare – paradigma sociocentristă). Este menţinut, astfel, un dublu dezechilibru, generat de: a) accentul pus prioritar (uneori exclusiv) doar pe competenţe sau doar pe conţinuturi; b) tratarea metodelor de evaluare doar ca metode speciale (docimologice), distincte de metodele de didactice.
Paradigma curriculumului, care concepe instruirea ca activitate de predare-învăţare-evaluare, oferă soluţia optimă. Aceasta implică valorificarea metodelor didactice, în general, a unor metode didactice, în special, şi ca metode de evaluare, angajate în aprecierea valorică a rezultatelor instruirii în termeni de proces şi de produs.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA