Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » RECURS LA PEDAGOGIE   Metodele didactice în care predomină acţiunea de comunicare (II)

RECURS LA PEDAGOGIE   Metodele didactice în care predomină acţiunea de comunicare (II)

 

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA

O metodă didactică aparte, situată în categoria metodelor în care predomină acţiunea de comunicare orală dialogată, interogativă, este asaltul de idei. La origini este o tehnică psihologică specială de stimulare a creativităţii, prezentată sub numele original de „brainstorming“. În plan pedagogic, s-a afirmat ca metodă didactică distinctă, valorificabilă în anumite condiţii şi situaţii concrete.

Funcţia specfică a metodei didactice a asaltului de idei este cea de stimulare a creativităţii elevilor în context frontal și microgrupal, condiţionată de nivelul de pregătire al elevilor care poate favoriza producerea „ideilor noi“ la un nivel calitativ superior validat pedagogic.

Scopul general care  orientează acţiunea metodei asaltului de idei în cadrul unei  activităţi de instruire (lecţie etc.) vizează depăşirea obstacolelor (rutina, respectul absolut al ierarhiei, neîncrederea în resursele gândirii divergente) care inhibă creativitatea necesară în învățare/autoînvățare. Obiectivele concrete elaborate prin operaţionalizarea scopului general vizează atingerea unor performanţe concrete condiţionate de capacitatea elevilor de a emite „idei noi“ prin valorificarea cunoştinţelor asimilate şi interiorizate, la niveluri de creativitate superioară, validate pedagogic. În acest cadru, intervine diferenţa specifică dintre asaltul de idei ca metodă didactică, validată pedagogic şi brainstorming ca tehnică psihologică specială de stimulare neocondiţionată a creativităţii elevilor, indiferent de nivelul de manifestare a acesteia.

Structura metodei didactice, bazată pe acțiunea asaltului de idei, este susținută la nivelul a două operații principale:

  1. a) producerea individuală a ideilor de toţi membrii clasei și (micro)grupelor pentru rezolvarea problemei sau a situaţiei-problemă propuse de profesor, realizată prin utilizarea altor metode didactice (dezbaterea converația euristică, reflecția, lectura, experimentul etc.) sau tehnici didactice speciale (sinectica, focus-grup, acvariul/interacţiunea observată; mozaicul, cubul, controversa creativă. ), la nivel de procedee didactice (integrate în acțiunea metodei „asaltului de idei“);
  2. b) evaluarea finală a ideilor prin (auto)aprecierile membrilor clasei (micro)grupelor, valorificate critic de profesor ca animator şi manager al activităţii de referinţă (lecție etc.), prin utilizarea resurselor docimologice ale metodelor și tehnicilor didactice evocate anterior sau a altor metode didactice, valorificate la nivel de tehnici de evaluare finală/sumativă, cumulativă (vezi observația, autoevaluarea, portofoliul etc.), integrate în acțiunea metodei „asaltului de idei“.

Acţiunea metodei „asaltului de idei“ este subordonată obiectivelor concrete ale activităţii de instruire (lecţiei etc.), elaborate de profesor prin operaţionalizarea scopului general care vizează stimularea creativităţii individuale a elevilor în condiţii frontale și de (micro)grup prin valorificarea experienţei cognitive (dar şi noncognitive) acumulate în contextul  disciplinei de învăţământ respective. Această acţiune implică: 

1)  Pregătirea participanţilor pentru activitate, realizată prin actualizarea „ideilor-ancoră“, la nivel de cunoștințe: a) de bază (concepte, principii, legi, formule; evenimente, personalităţi – esenţiale; b) procedurale (deprinderi, priceperi pentru rezolvarea de probleme şi situaţii-problemă); c) condiționale (atitudini faţă de învăţare care condiţionează calitatea valorificării cunoştinţelor de bază şi procedurale).

2) Formularea problemei sau a situaţiei-problemă şi dezbaterea ei pentru înţelegerea „nucleului“ şi obţinerea unui „minim consens“;

3) Emiterea unui flux de „idei noi“ necesare pentru rezolvarea problemei/situaţiei-problemă;

4) Reconstrucţia „fluxului de idei noi“ la nivel de proces creativ situat între incubaţie şi revelaţie (iluminare, descoperire a soluţiei/soluţiilor posibile);

5) Autoevaluarea ideilor noi enunţate, selectate şi procesate pe criterii semnificative pedagogic;

6) Finalizarea activităţii, prin evaluarea sumativă, cumulativă, angajată, în special, prin decizii de tip nonformal (aprecieri pozitive), dar şi formal (la anumite discipline).