Metodologia evaluării continue/formative, integrată în structura de funcționare a oricărei activități de instruire, sprijină permanent realizarea acesteia în condiții optime pe tot parcursul procesului de învățământ. Din această perspectivă, evaluarea continuă/formativă: a) valorifică informațiile obținute prin intermediul strategiei de evaluare inițială/diagnostică și predictivă; b) susține calitatea deciziilor finale, angajate la nivelul strategiei de evaluare finală/sumativă, cumulativă.
Evaluarea continuă/formativă corectează, astfel, erorile care pot să apară în contextul „evaluării prin sondaj“, realizat la nivelul elevilor și al conținuturilor instruirii. Promovează un ansamblu de metode alternative (observația, investigația, proiectul, portofoliul etc.) și de tehnici docimologice speciale (lucrări de control, probe scrise scurte, probe practice etc.), apte să asigure „verificarea pe parcurs“ exersată prin decizii parțiale, nonformale, care susțin decizia finală, cu caracter formal (notă, calificativ școlar), optimizarea pedagogică a acesteia din perspectiva accentuării funcției prognostice pozitive (de ajustare structurală, de corectare, de ameliorare, de perfecționare etc.).
Concluziile avansate la capătul analizei strategiei de evaluare continuă/formativă evidențiază necesitatea responsabilizării profesorului în plan metodologic superior, la nivel conceptual, dar și de „stil de instruire“. La nivel conceptual, implică valorificarea axiomei curriculumului care consolidează statutul evaluării de componentă integrată deplin în structura de funcționare a activității de instruire, cu funcție specifică de reglare-autoreglare permanentă a acesteia pe termen scurt, mediu și lung. La nivel de „stil de instruire“, implică „o schimbare de mentalitate“ probată prin creșterea rolului profesorului de factor „din ce în ce mai activ în învățare“ care stimulează și valorifică optim capacitatea de autoînvățare a elevilor (vezi Ion T. Radu, op. cit., pp. 145–147).
Perfecționarea metodologiei evaluării continue/formative solicită eliminarea rolului tradițional al profesorului de „cenzor“ al învățării, realizat prin intermediul evaluării sumative magistrocentriste. Prioritar devine rolul de consilier al elevului realizat pe tot parcursul activității de instruire, în contextul deschis al procesului de învățământ, care stimulează motivarea internă pentru învățare/autoînvățare a elevului, bazată pe încrederea în sine dobândită prin estimarea permanentă a progresului individual.
Modalitatea principală de perfecționare a metodologiei evaluării continue/formative este identificabilă la nivelul procesului de construcție curriculară a obiectivelor specifice activității de instruire. Tehnologia consacrată vizează stabilirea unei corelații funcționale între obiectivele propuse și exercițiile, problemele și situațiile-problemă care trebuie rezolvate prin diferite resurse metodologice favorabile individualizării/diferențierii activității de instruire în cadrul procesului de învățământ. În această perspectivă, secvența inițială permite diagnoza care evidențiază: a) lacunele și dificultățile întâmpinate în învățarea conținuturilor de bază – care solicită acțiuni de recuperare; b) reușitele în învățare, care solicită acțiuni de stimulare și de dezvoltare personală. Secvența următoare promovează obiectivele necesare în context formal și nonformal, realizabile în condiții de evaluare continuă/formativă/de progres.
În plan metodologic, important este ca: a) „înainte de învățare profesorul să se asigure că elevii stăpânesc bine ceea ce este necesar pentru înțelegerea noilor conținuturi“; b) „în timpul învățării să fie aplicate, dacă este necesar, corecții imediate“, soluții pentru reglarea/autoreglarea progresului individual sau pentru depășirea situațiilor de eșec școlar (prin acțiuni de recuperare); c) pe tot parcursul activității de instruire, concepută ca activitate de predare-învățare-evaluare, trebuie estimate valoric corelațiile existente/create/perfecționate între performanțele obținute și competențele (de cunoaștere, de înțelegere, de aplicare, de analiză, de sinteză, de interpretare critică) dobândite și confirmate gradual, în timp.
Prof. univ. dr. Sorin Cristea