Recurs la pedagogie – Metodologia evaluării continue/formative

Sorin Cristea
Prof. univ. dr. Sorin Cristea


Metodologia evaluării continue/formative include un ansam­blu de probe docimologice (orale, scrise, practice) bazate pe teste, observații, experimente, investigații, proiecte, exerciții, rezolvări de probleme și de situații-problemă, elaborare de lucrări perso­nale etc., probe docimologice integrate în activitatea de instruire. Este elaborată în funcție de obiectivele specifice ale activității de instruire, distribuite spațial (pe teme/unități de instruire, capi­to­le, module de studiu) și temporal (pe ore/lecții etc., săptă­mâ­ni/ în cadrul unei luni, în contextul semestrului școlar), realiza­bile în context formal (școlar), dar și nonformal (extra­școlar). Implică operații de măsurare (cantitativă) și apreciere (calitativă) a rezultatelor elevilor care nu urmăresc decizia finală formală (note, calificative, clasificări, ierarhizări etc.), oficializată în cadrul clasei de elevi, ci progresul individual, realizat în funcție de stadiul atins în învățare, de dificultățile întâmpinate, de soluțiile adop­tate. Angajează pedagogic decizii parțiale nonformale exprimate în termeni de stimulare psihologică, motivare socială, deliberare critică, orientare spre autocritică, solicitare cognitivă – metacog­nitivă.
Construcția unui model-ideal al metodologiei evaluării conti­nue/formative presupune stabilizarea unor fundamente norma­tive impuse de paradigma curriculumului. În acest context, princi­piul integrării depline a evaluării continue în structura activității de instruire are valoare axiomatică. Afirmarea sa la nivelul prac­ticii docimologice este susținută prin cele trei principii docimo­logice, devenite clasice în analiza lui Gilbert De Landshere (vezi Evaluarea continuă a elevilor și examenele, E.D.P., 1975): a) prin­cipiul diviziunii materiei în unități de instruire; b) principiul aprecierii progreselor elevului; c) principiul optimizării rapor­turilor dintre timpul instruirii formale – nonformale. Articu­larea lor consolidează metodologia evaluării conti­nue/formative perfectibilă prin asumarea unor cerințe normative susținute de teoria evaluării în calitatea sa de subteorie a teoriei generale a instruirii (didacticii generale):
1) Verificarea frecventă a rezultatelor activității de instruire în spațiu pedagogic optim (lecție, unitate de instruire, capitol, modul de studiu) și timp pedagogic optim (ora în clasa de elevi, săptă­mână, lună școlară, în cadrul semestrului școlar), din perspectiva realizării optime a funcției formative;
2) Aplicarea de probe de evaluare continuă cu durată relativ mică, de îndeplinire și corectare (autocorectare), dar cu capaci­tate mare de estimare globală a rezultatelor majorității/tuturor elevilor la nivelul asimilării, interiorizării și valorificării conținu­turilor de bază (cunoștințelor, deprinderilor, strategiilor cognitive, atitudinilor cognitive – de bază).
3) Orientarea operațiilor de măsurare și apreciere frec­ventă/ per­manentă a elevilor (în spațiul și timpul pedagogic optim, evocat anterior) în direcția dobândirii capacității elevilor de auto­diagnoză-autoprognoză, valorificată la nivel de autodecizie corec­tă, integrată în acțiunea de autoevaluare continuă.
4) Construirea probelor docimologice pe baza analizei rapor­turilor dintre competențele psihologice vizate la diferite niveluri și conținuturile de bază (cunoștințele, deprinderile, strategiile cog­nitive, atitudinile cognitive – de bază), legitimate social (prin valoare culturală superioară, confirmată istoric) și pedagogic (prin capacitatea de susținere a succesului școlar al tuturor elevilor la nivel minim, mediu, maxim), oficializate, în cadrul programelor școlare, ca obiective specifice ale capitolului sau ale modulului de studiu.
5) Adaptarea metodelor (și procedeelor) de evaluare conti­nuă/formativă, utilizate de strategia evaluării conti­nue/formative, la specificul fiecărei trepte (și discipline) de învățământ; la acest nivel, evaluarea continuă/formativă are o pondere mai mare
în învățământul primar și secundar (gimnazial), mai redusă în învățământul liceal și universitar (vezi Ioan T. Radu, Evaluarea în procesul didactic, E.D.P. R.A., 2007, p. 144).