Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » RECURS LA PEDAGOGIE-O nominalizare a modelelor de instruire

RECURS LA PEDAGOGIE-O nominalizare a modelelor de instruire


Modelele de instruire, identificabile la nivelul procesului de învățământ, sunt prezentate pe larg în literatura de specialitate, în mai multe variante și formule:

1) Modele de instruire rezultate prin „conversia teoriilor învățării“, promovate ca:

a) modele didactice, definite în raport de sfera de referință (holistice, parțiale), de scopul predominant (modele tehnologice/de intervenție;  modele de investigație), de tipul de învățare promovat (modelul didacticsocratic, al școlii active, tehnocratic, bazal, calitativ, flexibil-deschis, de mediere cognitivă, orientat spre designul instruirii, contextual, de investigație-acțiune);

b) modele instrucționale, bazate pe condiționare;  pe acumulare și prelucrare a experienței senzoriale; pe teoriile verbale (semiotice) ale învățării, pe teoriile operaționale ale învățării; pe interacțiune umană,  pe interacțiunea aptitudini-tratament; de tip comportamental, de tip informațional; al învățării școlare depline; centrate pe profesor (decizional, al judecăților de valoare, al organizatorilor avansați, al predării prin întrebări),  pe elev  (modelul – tutorial; al instruirii asistată de calculator; al învățării conceptelor, al învățării pe text), pe interacțiunea profesor – elev (modelul – generic, al organizării cognitive în clasă, lingvistic, cognitiv); modelul legitimat pedagogic de tip logocentric, empiriocntric, sociocentric, psihocentric; formativ, informativ, al acțiunii didactice.

2) Modele ale predării:

a) centrate pe procesarea informației – învățarea conceptelor, gândirea inductivă, gândirea deductivă, gândirea investigativă, învățarea prin organizatori anticipativi; memorizarea, dezvoltarea intelectuală; modelul cercetării științifice;

b) centrate pe persoană – predarea nondirectivă; sinectica; predarea „conștientizată“; reuniunile clasei;

c) centrate pe dimensiunea socială – investigația de grup, jocul de rol, cercetarea juridică, „laboratorul social“, ancheta în științele sociale;

d) de tip behaviorist – învățarea deplină, învățarea controlului personal, învățarea prin simulare, învățarea prin afirmare;

e) predarea ca –  transmitere (de cunoștințe și tehnici de acțiune); ofertă de experiențe (cognitive, noncognitive); formă de dirijare a învățării (prin orientare formativă pozitivă); management al învățării (prin valorificarea funcțiilor de organizare, planificare și implementare eficientă a resurselor pedagogice existente); instanță de decizie (cu valoare predictivă pozitivă); act de comunicare pedagogică eficientă (verbală, nonverbală; instrucțională, valorificată în plan paraverbal și nonverbal), validată prin calitatea repertoriului comun dintre profesor și clasa de elevi care permite receptarea, asimilarea și interiorizarea mesajului didactic (la nivelul clasei de elevi) și utilizarea lui (disciplinară, intradisciplinară, interdisciplinară, pluridisciplinară, transdisciplinară), eficientă în timp.

3) Modele ale procesului de învățământ: a) interactiv (profesor-elev; predare-învățare-evaluare); b) sistemic (complex, dinamic, deschis, la nivel de proiectare-implementare-evaluare); c) informațional (informație științifică – prelucrare pedagogică – mesaj didactic); d) cibernetic (intrări-ieșiri, conexiune inversă/reglare-autoreglare), comunicațional (emițător-repertoriu comun-receptare); e) al câmpului educațional (al spațiului și timpului de instruire); f) al situațiilor de instruire (determinate de resursele și condițiile concrete existente); g) bazate pe gândirea critică și creativă – „corolare educaționale“ (vezi R.B. Iucu, Instruirea școlară. Perspective teoretice și aplicative, Polirom, Iași, 2008, pp. 60-116).

Supradimensionarea formulelor care asigura nominalizarea modelelor de instruire, în expansiune continuă, solicită o reducere/esențializare epistemică a acestora necesară pe fondul unei construcții curriculare  cu caracter global (obiective – conținuturi de bază – metode didactice – strategii de evaluare; acțiuni de predare-învățare-evaluare) și deschis (forme de organizare, resurse pedagogice, stiluri manageriale) afirmată la scara întregului proces de învățământ, desfășurat pe trepte și discipline de învățământ în context formal, dar și nonformal.