Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Recurs la pedagogie – „Obiective afective“?

Recurs la pedagogie – „Obiective afective“?

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA

Literatura de specialitate a consacrat de decenii formula de „obiective afective“. Sfera de reprezentare a acesteia este însă mai largă, după cum o arată taxonomiile propuse pentru „obiectivele din domeniul afectiv care descriu modificările intereselor, atitudinilor şi valorilor, ca şi progresul realizat în sfera raţionamentului şi a capacităţii de adaptare“ a personalităţii elevului etc. (B.S. Bloom şi colab., 1956, p. 9, apud Viviane De Landsheere; Gilbert De Landsheere, Definirea obiectivelor educaţiei, trad. EDP, Bucureşti 1979, p. 117).

Valoarea pedagogică a „obiectivelor afective“ reflectă dimensiunea psihologică a acestora, relevantă la nivelul competenţelor generale angajate la scara oricărei activităţi de educaţie /instruire care evidenţiază „importanţa lor prioritară în formarea caracterului“, caracteristică generală fundamentală a personalităţii umane.

„Obiectivele afective“ proiectează transformări formative mai extinse şi mai profunde la nivel motivaţional, volitiv şi caracterial, care condiţionează şi modul calitativ de îndeplinire a obiectivelor cognitive. Dincolo de formula definitivă preluată necondiţionat în teoria şi practica educaţiei/instruirii, „obiectivele afective“ nu au în vedere doar zona afectivităţii, fixată psihologic la nivelul emoţiilor, sentimentelor, pasiunilor.

Această zonă poate fi reconstituită pedagogic la nivelul dimensiunii sale psihologice reale care vizează formarea-dezvoltarea atitudinilor afective, dar şi motivaţionale, volitive, caracteriale faţă de cunoaştere, învăţare, şcoală, clasă de elevi, profesori, comunitate educaţională etc.,  care direcţionează şi condiţionează reuşita în activitatea de instruire a elevului pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu şi lung. Din această perspectivă, poate fi propusă  formula de obiective noncognitive.

Formula convenţională de obiective noncognitive atrage atenţia asupra relaţiei de complementaritate existentă cu obiectivele cog­nitive care, în plan psihologic, vizează formarea-dezvoltarea competenţelor cognitive (de cunoaştere, aplicare, înţelegere; de analiză, sinteză, evaluare critică). Obiectivele noncognitive vizează în plan psihologic formarea-dezvoltarea competenţelor noncognitive, angajate la nivelul atitudinilor afective, motivaţionale, volitive, caracteriale care condiţionează şi direcţionează valoric personalitatea elevului în activitatea de instruire, în receptarea, interiorizarea şi valorificarea conţinuturilor de bază (declarative şi procedurale) în contextul deschis al procesului de învăţământ, în perspectiva educaţiei permanente şi a autoeducaţiei.

Construcţia pedagogică a taxonomiilor obiectivelor noncognitive trebuie realizată, în plan normativ, prin respectarea principiului complexităţii crescânde care fixează reperele valorice urmărite gradual în formarea şi dezvoltarea personalităţii elevului, nu doar în plan cognitiv, ci şi afectiv, motivaţional, volitiv, caracterial.

Funcţia generală, pe care trebuie să o îndeplinească o taxonomie a obiectivelor noncognitive este cea de angajare deplină a resurselor afective, motivaţionale, volitive, caracteriale ale elevului necesare pentru formarea şi dezvoltareaatitudinii pozitive faţă de activitatea şcolară care trece înaintea simplei învăţări a cunoştinţelor gata făcute“ (Viviane De Landsheere; Gilbert De Landsheere, op.cit.).

Structura de bază a taxonomiei obiectivelor noncognitive, corespunzătoare funcţiei generale,  include competenţele noncognitive pe care elevul le poate dobândi pe termen mediu şi lung în contextul deschis al procesului de învăţământ, în acord cu principiul complexităţii crescânde, valorificat şi în cazul taxonomiei obiectivelor cognitive.

Prin competenţe noncognitive, definite la nivel de obiective noncognitive generale şi specifice, avem în vedere capacităţile psihologice afective, motivaţionale, volitive, caracteriale, care susţin formarea şi dezvoltarea atitudinii pozitive a elevului faţă de cunoaştere, de şcoală, de instruire (predare, învăţare, evaluare), de profesor, de clasa de elevi, de comunitatea educaţională (locală, naţională, internaţională) etc., atitudine pozitivă care reflectă, concentrează şi exprimă, un sistem de valori.

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA