Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » RECURS LA PEDAGOGIE. Un model de instruire aplicabil la nivel de lecție

RECURS LA PEDAGOGIE. Un model de instruire aplicabil la nivel de lecție

Programele școlare construite curricular stabilesc obiectivele pedagogice generale și specifice și conținuturile de bază corespunzătoare acestora, definite în termeni de competențe, distribuite pe parcursul anului și al semestrului școlar la nivelul unor  teme care reflectă și concentrează pedagogic un set de cunoștințe (declarative/teoretice – procedurale/aplicate – condiționale/atitudinale) necesare elevului în acțiunea de învățare/autoînvățare, subordonată activității de instruire. Într-un astfel de cadru formal, obligatoriu, nu există însă „un mod optim de planificare a unități de învățare și a lecțiilor din cadrul ei“. În context pedagogic deschis, fiecare profesor poate asigura o organizare proprie, avansată în raport de calitatea resurselor pedagogice (informaționale, umane, didactico-materiale) existente, necesară pentru îndeplinirea optimă a scopului general al unității de învățare și a obiectivelor concrete (operaționale) ale lecției.

„Organizarea unei lecții eficace într-o unitate coerentă“ implică „un plan de măsuri“ care începe prin a fixa pedagogic scopul general (al unității de învățare), stabilizat curricular „drept centru de greutate al activității“. În funcție de scopul general, prin operaționalizarea sa,  sunt construite obiectivele concrete ale lecției „care susțin tema generală“.

În raport de cele două finalități pedagogice microstructurale (scopul general; obiectivele concrete/operaționale), sunt propuse principalele secvențe ale unei lecții eficiente: a) realizarea „procedurilor de rutină“: asigurarea ordinii, verificarea prezenței/absențelor, distribuirea sau strângerea materialelor etc.; b) verificarea temei pentru acasă, în contextul învățării lecției anterioare care oferă „un input determinant“ pentru lecția nouă; c) „oferirea unor activități“ pentru asimilarea cunoștințelor noi și aprofundarea lor în contextul unității de învățare; d) evaluarea continuă/formativă a cunoștințelor noi, asimilate; e) evaluarea finală a cunoștințelor noi asimilate și interiorizate (la diferite niveluri de aprofundare), cu funcție sumativă, cumulativă, îndeplinită nonformal (prin aprecierea generală a clasei) și formal (prin note sau calificative, stabilite individual, comunicate și justificate pedagogic și însoțite de îndrumări metodice). Importanța unităților de învățare – distribuite în cadrul semestrului școlar la nivel de câteva săptămâni sau de câteva zile – nu exclude, ci presupune faptul că „principală sarcina didactică este organizarea materiei la nivel de lecție“.

Proiectul curricular al lecției, „văzut ca o colecție de sarcini școlare“ angajează responsabilitatea profesorului implicat în stimularea acțiunii de învățare/autoînvățare a elevului bazată pe: a) exersare, recapitulare și revizuire, în condiții de gradualizare, aplicare, restructurare și asimilare a cunoștințelor noi; b) generare și testare de ipoteze posibile pe fondul asimilării și interiorizării unor cunoștințe noi (vezi  Robert J. Marzano, op. cit., pp. 297-326). La acest nivel, acțiunea de învățare/autoînvățare, orientată formativ în cadrul fiecărei lecții proiectată curricular, este ordonată la nivelul a două categorii de principii: a) psihologice – captarea atenției, motivarea optimă; b) pedagogice – asigurarea interdependenței predare-învățare-evaluare; evaluarea continuă.

Un scenariu didactic deschis poate fi construit prin parcurgerea unor pași curriculari care asigură conducerea managerială a activității de instruire în clasa de elevi: a) organizarea eficientă a resurselor pedagogice existente, în acord cu scopul general stabilit în raport de tema unității de învățare; b) planificarea componentelor lecției prin operaționalizarea scopului general care permite definirea obiectivelor concrete, selectarea cunoștințelor de bază, a metodei didactice de bază (și a procedeelor care o susțin) și a modalităților de evaluare (inițială, continuă și finală); c) implementarea (realizarea-dezvoltarea) componentelor planificate în cadrul unor secvențe curriculare (evaluare inițialăpredare-învățare-evaluare continuă evaluare finală), adaptabile în context deschis.