Socialize

Facebook
Home » Institutii » Casa Corpului Didactic » Reîntâlnirea cu un nou început

Reîntâlnirea cu un nou început

„Toate schimbările, chiar şi cele mai dorite, au melancolia lor. Căci ceea ce lăsăm în urma noastră este o parte din noi. Noi trebuie să fim în stare să spunem unui capitol din viaţă adio, înainte de a începe un altul.“ (Anatole France)

Dacă anii de liceu sunt, în termeni clasici, cu accente de modernitate, cu emoții la română, când la mate dai de greu, anii de după liceu vin cu propriile provocări și mai ales cu tradiționalele întâlniri ale absolvenților. Cum încurcate sunt căile destinului, deși având în spate 23 de ani de vechime în câmpul muncii, câmp care la mine conține numai parcele de culturi preuniversitare, am fost diriginte numai pentru trei promoții, ultima dintre acestea tocmai sărbătorind 10 ani de la absolvirea Colegiului Național Spiru Haret.

Zece ani nu sunt mulți, însă pot afirma că reprezintă un interval de timp care a dus la sedimentare, a făcut ca ceea ce s-a pus ca bază a putut da roade. Spun a putut da și nu că a dat roade nu referindu-mă la foștii mei elevi, ci ca aspect general, fiind o utopie să ai așteptări că toți cei care îți trec prin mână vor fi acei adulți pe care ai mizat.

Însă este foarte important să ne referim la roade. Și, tradițional, într-o astfel de întâlnire, după citirea catalogului, fiecare are momentul său de prezentare. Și, fără a fi o cutumă, fiecare începe, de regulă, cu profesiunea. O categorie de roade sunt cele profesionale. Evident, corelat cu cele financiare.  Dacă profesional este nevoie de o prezentare, din punct de vedere financiar, mașinile parcate în curtea și în jurul liceului sunt ca o declarație publică. Îmbucurătoare pentru liceu și, evident, provocator pentru activitatea în plen, am folosit parada invocată pentru a adresa întrebarea dacă succesul financiar al celor prezenți are rădăcinile în educația primită (și) în liceu. Răspunsul a fost afirmativ de la toți. Răspuns pe care am scontat și în baza căruia am menționat faptul că este momentul exercițiului reciprocității: ai primit, poți întoarce binele primit.

Revenind la profesiune, concluzia este de bine. E loc de mai bine, dar este de-abia începutul și personalitățile pe care Colegiul Spiru Haret le are în panoplie formează o listă onorabilă, absolovenții fiind actual la început de carieră sau la începutul exercițiului antreprenorial. Totuși, diversitatea și mobilitatea reprezintă  caracteristici ale noilor generații. Și mai ales dorința de a reuși, o dorință cu un accent de pragmatism mai mare decât în trecut și dublată de condiția de a li se conserva libertatea.

O altă categorie este cea privind familia. Tot la zona de început. Încercări, de regulă reușite, cu urmări pozitive – copiii copiilor pe care i-am format –  spre care am lansat invitația de a-i orienta să completeze într-un viitor apropiat familia de spiriști.

Am lăsat la final cea mai importantă categorie, cea a roadelor faptelor bune. Dacă în termenii celorlalte categorii e bine, pentru foștii mei elevi este foarte bine. Poate că matematica de care am fost răspunzător a le-o livra pe parcursul liceului au mai uitat-o (referindu-mă la cunoștințe), poate unele dintre competențe s-au mai atenuat, însă privind faptul că mai presus de toate stă bunătatea și respectul față de cel care are nevoie de un ajutor, nu direct la întâlnire, ci într-un mediu mai puțin formal, mai discret, foștii mei elevi mi-au dovedit că atitudinile și valorile formate prin educația primită în liceu nu numai că s-au diminuat, ci au devenit repre ale majorității lor.

Ca o recunoaștere a respectului pe care ni-l acordăm și acum, foștii mei elevi mi-au reamintit un moment de cumpănă la nivelul clasei, în care le-am spus: vă urăsc pentru că vă iubesc.

În acești temeni nu s-a schimbat nimic.