Socialize

Facebook
Home » Didactica » Paideia » Respectul. O virtute aproape uitată

Respectul. O virtute aproape uitată

RespectAstăzi o să vorbesc despre virtuţi. Sau mai bine zis voi încerca să deschid un subiect pe care poate mulţi dintre noi îl neglijează, considerându-l mult prea depășit pentru timpurile noastre moderne și controversate. Consider însă necesar să fac acest lucru deoarece simt din ce în ce mai acut o pierdere a tuturor valorilor simple, însă necesare funcţionării mecanismului societăţii.

Pentru a vorbi despre cauzele și consecinţele dispariţiei aproape totale a elementelor care pentru multă vreme au reprezentat baza unei societăţi, poate arhaică comparativ cu cea prezentă, însă mult superioară prin valorile și principiile care o guvernau, aș avea nevoie de multă putere de muncă și de cuvinte pe care le-aș găsi cu mare dificultate. Din aceste motive prefer să mă opresc asupra unei singure calităţi, o calitate străveche, simplă, aflată, din păcate, pe patul de moarte: respectul.

Trebuie să mărturisesc cititorului că aștern pe hârtie aceste rânduri cu greutatea și durerea unui om în inima căruia pierderea acestei virtuţi cu adevărat specială provoacă un gol imens, un sentiment amar al deșertăciuni, al neajunsului și al destrămării propriului eu.

Și poate că rândurile de mai sus par o simplă enumerare a unor termeni filozofici care au darul de a încifra un concept clar și cunoscut tuturor. Vă asigur însă că reprezintă un strigăt de durere și deznădejde, un plânset interior, o izbucnire violentă generată de neputinţa de a conserva ultimele rămășite ale unei imagini guvernate de respectul reciproc.

Am calificat respectul ca fiind o virtute aflată „pe patul de moarte”. Așa și este. Nu a murit încă, dar suferă pe zi ce trece tot mai mult. Suferă din cauza nepăsării copiilor care au renunţat să mai salute pe stradă sau care au renunţat să se mai salute unii pe alţii, care nu respectă niciun fel de regulă a moralei sau a bunului-simţ, care folosesc un vocabular bazat pe cuvinte specifice mahalalelor și care de la o vârstă fragedă se con­fruntă cu probleme serioase chiar și pentru un adult. Aș cataloga aici lipsa de respect drept o pierdere a bunelor maniere, o lipsă a bazei solide în vederea formării unei personalităţi complexe.

Am certitudinea însă că pierderea acestei valori fundamentale în rândul elevilor are rădăcini mult mai adânci, în incapacitatea societăţii noastre de a menţine un echilibru menit să-i asigure un real progres. Și astfel îmi pun o întrebare, în mod evident retorică: Noi ne respectăm unii pe alţii? Noi cei mari, noi cei pe umerii cărora se bazează și se reînnoiesc neîncetat principiile evoluţiei existenţei, noi cei care cunoaștem în cel mai mic detaliu oscilaţiile vieţii, noi cei care susţinem că facem parte din tagma intelectualilor și că aducem un colosal aport în dezvoltarea acesteia.

Răspunsul meu este unul evident și cu siguranţă anticipat de cititor: cred că bruma de respect care a mai rămas nu este decât o manifestare a intereselor personale ale fiecăruia dintre noi, iar acel respect sincer care prin semnificaţie și statut ne făcea să plecăm umil capetele a dispărut cu desăvârșire.

În prezent a mai rămas doar: „Trebuie să-l respect pe X”, „Nu merită, dar asta este, are o anumită vârstă”, „Nu vreau, dar situaţia în care mă aflu îmi impune” etc., aceste modulaţii diplomate, însă serbede și lipsite de orice căldură și apropiere sufletească, aceste manifestări care au ca scop pierderea celuilalt și pierderea de sine.

Prof. drd. Raluca COVACI,

Școala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc,
Ș
coala Gimnazială Livezile