Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Resurecția poeziei în școală – un deziderat și o necesitate

Resurecția poeziei în școală – un deziderat și o necesitate

Predau disciplina şcolară indispensabilă Limba şi literatura română de 35 de ani şi constat cu amărăciune şi îngrijorare, nu şi cu resemnare, diminuarea  progresivă a interesului elevilor pentru literatura naţională, în genere, şi pentru poezie, în special. Dacă în grădiniţă şi în clasele primare educatorul şi învăţătorul îi ţin pe copii aproape de poezie, chit că o fac mai mult la nivel reproductiv, recitativ festiv şi mai puţin comprehensiv, în schimb, în clasele gimnaziale şi mai ales în cele de liceu, profesorul tot mai greu şi tot mai rar reuşeşte să le stârnească sau să le cultive elevilor dorinţa de a citi, de a şti şi de a înţelege poezii adecvate vârstei.

Fireşte că mă preocupă factorii determinanţi ai acestei diminuări şi găsirea unor soluţii eficiente şi durabile pentru remedierea acestei stări reale din şcoala contemporană aflată într-o interminabilă reformă sterilă şi bulversantă. Cauzele, multiple,  sunt de ordin sistemic, social, instituţional şi individual. Nu iau aici în discuţie deficienţele/carenţele currriculare, ci doar demersul profesorului de specialitate la clasă care, în opinia mea, poate şi trebuie să găsească strategii motivaţionale pentru a-i determina pe elevi să se apropie cu interes şi cu bucurie de  poezia lirică.

Din îndelungata experienţă la catedră, cunosc motivele invocate de elevi atunci când ingoră/evită, marginalizează sau resping poezia lirică: dificultatea înţelegerii şi a interpretării, inutilitatea şi desuetudinea (?!) poeziei în societatea contemporană dominată de pragmatism, consumerism şi hipertehnologizare. Majoritatea elevilor nu citesc repetat, conştient şi cu atenţie poeziile abordate la clasă, mulţumindu-se pentru notare sau pentru un examen naţional cu memorarea/ingurgitarea unor aşa-zise comentarii literare oferite/impuse de profesor sau luate de pe internet ori din auxiliare comerciale. De-a lungul anilor, am reflectat şi am experimentat câteva metode care pot ameliora şi chiar optimiza receptarea poeziei lirice în gimnaziu şi în liceu. De asemenea, aceste metode/abordări pot schimba fundamental atitudinea  pasivă sau ostilă a elevilor  faţă de poezie. Convingerea mea este că strategia experimentată poate facilita resurecţia  necesară a receptării poezie lirice în şcoala de azi. Depinde în foarte mare măsură de competenţa culturală, filologică, didactică, psihopedagogică, de vocaţia, entuziasmul şi empatia profesorului de limba şi literatura română.

Primă etapă strategică o reprezintă argumentarea, în termeni accesibili vârstei şcolare, la început de ciclu, de an şcolar sau unitate de învăţare, a beneficiilor poeziei, o etapă neparcursă de foarte mulţi profesori de specialitate. Pot fi aduse argumente culturale, psihologice şi estetice. Argumentele culturale vizează îmbogăţirea culturii literare prin cunoaşterea creaţiei lirice a unor poeţi importanţi din literatura română. De exemplu, elevii de liceu cunosc şi înţeleg mai bine universul liric al autorilor canonici (M. Eminescu, G. Bacovia,  T. Arghezi, L. Blaga, I. Barbu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu), tematica, viziunea şi stilul specifice liricii acestora. Receptarea unei capodopere de factura Luceafărului eminescian  sporeşte cunoştintele filologice, estetice, filosofice şi mitologice ale elevilor de clasa a X-a, a XI-a sau a XII-a.

Argumentele psihologice se referă la cunoaşterea de sine înlesnită de receptarea poeziei, la trăirea şi la conştientizarea unor emoţii, stări, sentimente, năzuinţe sau idealuri. Poezia nu dezvoltă doar imaginaţia sau memoria reproductivă prin învăţarea pe de rost a unor versuri, ci şi viaţa afectivă, emoţională şi spirituală a elevilor. Orice poezie lirică ajută la educaţia sentimentală şi spirituală a adolescenţilor, a tinerilor. Un poem precum Luceafărul îi familiarizează pe elevi cu sensibilitatea omului romantic, idealist şi visător incurabil, şi îi poate ajuta să înţeleagă dacă ei sunt firi/structuri/temperamente romantice sau nu. Astfel, poezia îşi vădeşte legătura profundă cu viaţa, cu devenirea şi cu evoluţia noastră ca fiinţe umane. Credinţa mea este că poezia ne umanizează, ne face mai buni şi mai frumoşi.

Argumentul estetic constă în formarea  simţului şi a gustului pentru frumosul artistic, două valori răsturnate astăzi în (post)postmodernitatea aflată într-o evidentă confuzie/criză axiologică. Expresie a unei sensibilităţi fremătătoare, a unei gândiri artistice profunde şi a unei excepţionale înzestrări lingvistice a creatorului său, poezia farmecă prin imagini, prin idei poetice, prin limbajul expresiv, sugestiv, simbolic sau reflexiv. Fiecare poet are un lexic poetic unic, recognoscibil după lecturi repetate şi asumate. Marea provocare pentru un profesor este să-i motiveze pe elevi să recunoască stilul unui poet pe baza unei poezii necitite/nestudiate la clasă după lexicul poetic specific şi după particularităţile prozodice.

Dintre cele trei tipuri de argumente, cel mai convingător pentru elevi este cel psihologic,  motivabil prin trăirea stărilor lirice exprimate, prin transpunerea în ipostaza eului liric, cel mai frecvent la adolescenţi în ipostaza îndrăgostitului.

 A doua etapă necesară este recitarea-model a poeziei de către profesor. Inflexiunile vocii, debitul, tonul, accentele, pauzele expresive sunt esenţiale atât pentru trăirea poeziei, cât şi pentru înţelegerea acesteia de către elevi. Recitată cu suflet, căruia i se şi adresează înainte de toate, poezia poate trezi emoţii, trăiri sincere, autentice de mare vibraţie. Am remarcat în experienţa mea profesorală că o poezie corect recitată este pe jumătate înţeleasă. Dacă este desconsiderată de către profesor recitarea sa model, nici elevii nu vor manifesta preocupare interes real pentru receptarea poeziei. Ştim că astăzi sunt foarte puţini profesori care ştiu versuri pe de rost. Neştiind ei, nu le mai cer nici elevilor să le înveţe. Le recomand să îşi revizuiască atitudinea, să înveţe poezii şi să le recite elevilor, oferindu-le un exemplu de urmat. Vor putea descoperi ce mare forţă de sensibilizare, de impresionare poate avea recitarea-model. Pentru profesorii comozi sau cu memoria obosită este bine-venită şi lectura expresivă integrală a poeziei, dar nu din manual sau de pe foi xeroxate, ci dintr-un volum de poezii adus special la clasă şi prezentat înainte elevilor. Profesorii lipsiţi de talent la recitare (deşi ar trebui să îl aibă sau să îl cultive, din moment ce au ales să se facă profesori de limba şi literatura română) pot recurge la înregistrări audio cu recitări făcute de actori profesionişti – George Vraca, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan ş.a. Experienţa didactică mi-a dovedit ce mare impact emoţional are o recitare/lectură expresivă asupra elevilor.  

Urmează etapa abordării/discutării poeziei cu elevii, care, de cele mai multe ori, cuprinde clişee didactice, un schimb monoton de întrebări (cel mai des din manuale/auxiliare discutabile) şi de răspunsuri vizând conţinutul şi forma poeziei şi sau încadrarea într-un curent literar. De ani buni, după recitarea/lectura unei poezii, îi invit pe elevi să împărtăşească opinii, stări, emoţii, mirări, întrebări generate de textul liric. Exclud întrebarea dacă le-a plăcut poezia, fiindcă este irelevantă pentru demersul receptării. Ascult cu atenţie impresiile elevilor, le încurajez, le apreciez şi îmi exprim şi eu impresiile, transpunându-mă în cititor inocent care ascultă prima dată poezia. Am remarcat că este încurajatoare pentru elevi exprimarea impresiilor mele şi de aceea recurg de fiecare dată la această modalitate de comunicare.

Apoi solicit un elev, doi să citească poezia cu voce tare. Apreciez şi fac eventuale recomandări cu privire la calitatea lecturii. Invit colegii să facă şi ei aprecieri în acelaşi sens, după care îi rog să citească versul sau secvenţa care i-a impresionat sau i-a pus pe gânduri, motivând alegerea. Urmează lectura individuală în gând a poeziei pentru a înţelege sensurile cuvintelor şi pentru a delimita secvenţele lirice şi ideile poetice. Prima lectură aplicată a poeziei este, astfel, cea lingvistică, vizând cuvintele, expresiile necunoscute de elevi, pornindu-se de la sensurile denotative spre cele conotative, contextuale. Consider că este obligatorie formularea unor enunţuri atât cu sensurile de bază, cât şi cu sensuri figurate ale cuvintelor expresiilor lămurite. În completare se pot face exerciţii lexicale (derivare, sinonimie, antonimie etc.). A doua lectură vizează structura compoziţională. După confruntarea delimitărilor făcute de elevi şi după stabilirea corespunzătoare a secvenţelor se trece la analiza tematică şi stilistică a poeziei din perspectiva relaţiei foarte strânse dintre ,,fond“ şi ,,formă“ în termeni maiorescieni. Depinde de măiestria profesorului de a-i îndruma pe elevi, prin întrebări deschise şi inteligente, să descopere singuri temele şi motivele literare explicite/implicite, să descrie imaginarul poetic configurat cu procedee artistice şi figuri de stil, să reliefeze ipostazierea eului liric, tipul de lirism, tipul discursului liric, atmosfera sugerată şi tonalitatea lirică dominantă. Finalmente, elevii remarcă particularităţile de versificaţie şi de prozodie. Această expunere detaliată a paşilor receptării o fac aici pentru a sublinia importanţa majoră a lucrului pe text, cum se spune neacademic. Moda comentariilor fabricate/tipizate, dictate şi impuse elevilor trebuie să  ia sfârşit. Să nu uităm că dezgustul majorităţii elevilor faţă de poezie este provocat şi de comentariile anoste/mediocre livrate  de mulţi profesori la clasă prin tehnica dicteului automat. Eu rămân la convingerea că elevul îndrumat cu artă de un profesor  competent  poate să descopere şi să interpreteze autonom poezia. Dacă este învăţat să caute, să reflecteze poate descoperi sensuri sau semnificaţii care îi scapă profesorului. Sunt convinsă că unii elevi pot înţelege şi comenta mai bine o poezie decât unii dascăli rutinaţi. Toţi elevii mei cunosc regula de aur a celor trei lecturi obligatorii ale unei poezii lirice, lecturi sintetizabile în trei cuvine-cheie: trăire (sensibilizare), înţelegere (comprehensiune) şi interpretare.  Să explicitez: mai întâi, poezia se trăieşte, apoi este înţeleasă (nu poţi înţelege dacă nu trăieşti ceea ce citeşti) şi în cele din urmă interpretată (nu poţi  comenta ceea ce nu înţelegi). În plus, cu riscul de a fi contestată, pledez pentru obligativitatea de a învăţa poezii pe de rost (ceea ce înseamnă că memorizarea are un rost/un sens). Profesorul se cuvine să ceară elevilor  memorarea integrală a poeziilor scurte/medii, parţială/selectivă a celor ample, precum şi a versurilor preferate. Experienţa la catedră mi-a demonstrat eficienţa multiplă a învăţării pe de rost a mai multor poezii şi a demersului didactic expus mai sus. Pentru unii poate părea un demers donquijotesc reîntoarcerea la poezie în şcoală, însă pentru mine, fiind experimentat îndelung, este realist şi util.

Aşadar, lectura poeziei în şcoală trebuie regândită, reîmprospătată şi ferm motivată. Este bine ca şi profesorul, şi elevul să ştie că poezia are funcţie cognitivă, estetică şi terapeutică. Într-o lume bolnavă, întoarcerea la poezie nu poate fi decât salutară şi, poate, salvatoare.

Prof. dr. Luminița DIMA, Colegiul Naţional Spiru Haret, Târgu Jiu %= {- ${�%= {�<${U&= {�<${ ��