Socialize

Facebook
Home » Noutati » Resursele educative ale familiei

Resursele educative ale familiei

Resursele educative ale familieiAtitudinea critică devine mai relevantă dacă țintește latura instituțională a sistemului și împuternicirile ce decurg din învestiturile publice. Frustrările reale solidarizează masa suferindă, dar protestele lansate în neant induc un sentiment stoic, convertit într-o stare de pesimism. O neîncredere în sine, ca și în celălalt, îndepărtează soluțiile, așteptate să vină de undeva din afară, dacă nu din milostivirea Celui de Sus, cel puțin din buna intenție a celor din partea superioară a ierarhiei. Până acolo însă rămâne deschis câmpul larg de acțiune din sfera de competență a palierelor de bază: școala și comunitatea în mijlocul căreia ea își onorează misiunea. Dintre structurile comunității locale, familia reprezintă un element indispensabil și, necesarmente, partenerul statornic în desfășurarea cu succes a procesului instructiv-educativ.

Întotdeauna a fost așa, iar primul stimul spre școală a aparținut deopotrivă familiei și inițiatorilor, prin veac, ai unor forme organizate de învățământ cuprinzător. Relația este valabilă și astăzi, cu implicații tot mai responsabile, ținând seama de expectațiile reciproce: ce așteaptă părinții de la școală, ce așteaptă școala de la părinți într-o societate polarizată economic, social, cultural. Cu multe segmente vulnerabile provocatoare de nesiguranță și tensiuni, educația suferă, iar principiile, în seducția lor idilică, se frâng adesea prin confrun­tarea cu realitatea contrară. Școala este datoare, în ciuda acestora, să mențină terapia și să propulseze energiile pozitive: adevărul, drep­tatea, binele.

În scopul acestora are pretenția ca și familia să constituie un bun mediu educativ.

Lucrarea școlii nu se înalță pe un teren gol, nici izolată ori imună la evenimentele care o înconjoară. Intrat în clasa primară, copilul po­sedă o zestre intelectual-morală desemnată tradițional prin cei șapte (sau numai cinci) ani de acasă, în care se includ și cei doi-trei ani de grădiniță. Pe acest fond se adaugă noile per­cepții, la rându-le completate acasă zilnic, prin activitatea de după ore petrecută în familie. În afara școlii, cadrul familial poate fi impulsul, reazemul și modelul social-cultural al tânărului pe toată durata școlarității și mai departe, atâta timp cât simte viața sau memoria pă­rinților. Deși e greu a con­tura portretul fa­miliei ideale, pedagogia ne oferă câteva re­pere spre a răs­pun­­de la în­trebarea: În ce măsură fa­milia consti­tuie un mediu edu­ca­tiv optim pen­tru copilul școlar?

 O familie deține po­ten­țial edu­cativ dacă tră­iesc am­bii părinți și viețuiesc îm­pre­ună cu copiii. Acci­dentele provo­cate de divorț, moartea unui părinte sau plecarea unuia pe timp îndelungat în căutarea unui loc de muncă aduc frustrări cu efecte perturbatoare în comportamentul copiilor. Sentimentul înstrăinării și disconfortul psihic se  accentuează dacă ambii părinți sunt plecați, de regulă în afara țării, iar copiii rămân sub tutela bunicilor sau a unor rude.

Preocupările edu­cative ale fa­miliei depind de starea materială și gradul de cultură al pă­rinților. Mem­brii familiei se află în siguranță dacă dis­pun de ve­nituri fi­nanciare sufi­cien­te să le asigure o exis­tență decentă și disponibilități de a-și ridica nivelul de instruire. Din con­tră, sărăcia, ne­sigu­ranța locului de muncă, amenin­ța­rea șomajului, lipsa de perspectivă pro­fe­­sională ame­nință armonia familială și afectează strădania copiilor de a învăța.

Relațiile social-politice tensionate ale ma­crosistemului, fenomenele anti­so­ciale: co­rupția, violența stradală, abu­zurile, creează o stare de amenin­țare, neîncre­dere, tendința de nesu­punere și ripostă, pe care copilul, resimțind-o din familie, o transferă și în relațiile lui școlare: cu colegii, cu pro­fe­sorii. Lipsa de discer­nământ a copilului trebuie prevenită de către părinți prin legătura cu școala, pentru cunoașterea situației școlare și disciplinare, dirijarea con­duitei printr-o unitate de vederi cu cei înves­tiți să asigure formarea moral-in­telectuală a elevilor. Nearmoni­zarea punc­telor de vedere nu trebuie să ducă la subestimarea opiniei școlii, atitudine care în mintea copilului ge­ne­rează un sen­timent de ostilitate, suficient pentru a-și motiva insuccesele la învățătură și a se simți în postura de victimă.

Unitatea de vederi nu se limitează numai la colaborarea dintre părinți și școală, ci se cuvine instaurată cu consecvență în interiorul familiei. Autoritatea și exigența unui părinte au șanse de a deveni efective dacă sunt întărite de atitudinea similară a celuilalt, manifestată fără echivocuri în fața copilului. Altfel duplicitatea va fi ușor speculată și exploatată în defavoarea ambilor părinți și în detrimentul trăsăturilor de personalitate ale tână­rului.

Deși apăsați de grijile cotidiene, părinții nu trebuie să ignore sarcinile școlare ale copilului, ci să se intereseze de ele, să stimuleze și să aprecieze buna lor îndeplinire. Acestea dau copilului încre­dere, stimulează comunicarea și îi insuflă dorința de a fi el însuși participant la rezolvarea unor treburi casnice pe potriva vârstei. Este încă o posibilitate de a deveni harnic, ordonat, grijuliu, de a prețui munca în toate chipurile ei, respectul pentru cei din jur. Preocuparea părinților de randamentul activității școlare, ca și de problemele cu care se con­fruntă funcționarea instituției, are menirea de a-l activiza pe copil, de a sesiza interferența dintre îndatoririle personale și cele obștești, de a cultiva spiritul civic.

Dimpotrivă, menajarea excesivă, oferirea tre­buințelor de-a gata, scutirea de efort personal con­duc la comoditate, egoism, atitudini pasive, până la neîndeplinirea îndatoririlor școlare și obli­garea părin­ților la un remediu de avarie: angajarea me­ditatorului particular. O soluție controversată, cronofagă, cu cheltuieli de prisos, inclusiv la materiile de examen, unde programa este acce­sibilă, numărul de ore la clasă suficient pentru a fi bine asimilată dacă elevul și-a format deprinderi consecvente de a învăța și autonom.

Din punctul de vedere al planingului familial, se acordă mai mult credit educativ familiilor cu minimum doi frați decât celor cu un singur copil. Între frați comunicarea devine mai apropiată, preocu­pările comune de joacă, învățătura dezvoltă atitudinile altruiste, integrarea în mediul social din afara familiei are un sprijin statornic, extins peste vârsta copilăriei.

De pe această bază contabilizăm apoi evoluția populației școlare, dimensiunea sistemului de învățământ și starea demografică a unei țări.

Liviu IOANI