Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Stiri si comunicate » Rezultate excelente la Olimpiada Internaţională de Lingvistică 2017

Rezultate excelente la Olimpiada Internaţională de Lingvistică 2017

A cincea participare consecutivă la Olimpiada Internaţională de Lingvistică a adus lotului olimpic al României patru premii individuale (o medalie de aur şi trei medalii de bronz), respectiv un premiu pe echipe (menţiune).

Distins la ediţia anterioară cu o medalie de bronz, Theodor Cucu (Colegiul Naţional Mihai Viteazul, din Ploieşti) a reuşit să obţină de această dată medalia de aur. Performanţa sa a fost secondată de Matei Costin Banu (Colegiul Naţional Mihai Viteazul, din Ploieşti), Ştefan Răzvan Bălăucă (Colegiul Naţional Mihai Eminescu, din Botoşani) şi Emilian Toma (Colegiul Naţional Sf. Sava, din Bucureşti), toţi medaliaţi cu bronz.

Elevii români au fost pregătiţi şi însoţiţi de Roxana Magdalena Dincă şi Valentina Cojocaru, cadre didactice la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Olimpiada Internaţională de Lingvistică, una dintre cele 12 competiţii internaţionale de ştiinţe, este un concurs structurat pe două niveluri: o probă individuală cu durata a şase ore şi o probă pe echipe (trei ore). Subiectele solicită operarea cu analogii, prin aplicarea elementelor de logică gramaticală şi logică matematică în procesul de înţelegere a unor texte în limbi necunoscute, pornind de la premisa că lingvistica ordonează gândirea şi reglează procesul de comunicare explicită prin construcţia de structuri care favorizează învăţarea cu uşurinţă a oricărei limbi.

La ediţia din acest an (a XV-a), desfăşurată  în perioada 30-5 august iulie, în Irlanda (Dublin), au fost prezenţi 180 de concurenţi din 29 de ţări de pe toate continentele.

Biroul de Comunicare al MEN