Socialize

Facebook
Home » Invatamant » Gimnaziu » Rolul culturii clasei şi importanţa regulilor în managementul clasei

Rolul culturii clasei şi importanţa regulilor în managementul clasei

Managementul clasei de elevi poate fi înţeles ca un ansamblu de strategii şi tehnici de gestionare a relaţiei profesor‑elev în condiţii date. O clasă de elevi se individualizează prin maniera în care participă la activităţile pe care le desfăşoară. Aceste activităţi fac parte din ceea ce se numeşte viaţa şcolii. În acest cadru se inserează şi cultura clasei, însemnând modul specific de viaţă al unui grup de elevi. Fiecare clasă are o cultură proprie, deci anumite constante a căror interacţiune o individualizează.

După Anita Woolfolk şi Charles Galloway, există şase asemenea constante: • Modalitatea în care se desfăşoară procesul de învăţare; • Conţinutul academic care face obiectul procesului de învăţare; • Elementele spaţio‑temporale ale mediului în care se desfăşoară procesul de învăţare; • Maniera în care profesorul evaluează activitatea elevilor; • „Actorii“ angajaţi în procesul de învăţare; • Interacţiunea concretă, dinamică dintre „actorii“ respectivi.

Aceste şase componente ale culturii unei clase interacţionează reciproc, astfel încât o modificare a parametrilor uneia dintre ele afectează configuraţia tuturor celorlalte, dar şi a întregului.

Prima componentă vizează strategia de predare utilizată de către profesor. Tipul de strategie ales va impune un anume ambient, un anume tip de evaluare, un anume tip de reacţii din partea elevilor.

A doua componentă se referă la conţinutul propriu‑zis al lecţiei care trebuie predată. Este evident că vom avea conţinuturi diferite de la un obiect de studiu la altul, dar şi de la o lecţie la alta.

A treia componentă vizează acele elemente spaţio‑temporale care conturează o oră de clasă, într‑o sală aranjată anume. Sălile de clasă din şcolile româneşti sunt standard, permit un număr restrâns de strategii de lucru cu elevii şi elimină posibilitatea de a configura un anume spaţiu. De exemplu, pentru o dezbatere, configuraţia optimă a meselor este în formă de cerc, pătrat sau U pentru a permite participanţilor să se privească unii pe alţii. Munca în echipă reclamă o grupare a meselor în formă de ciorchine în funcţie de mărimea echipelor. O sală de clasă adecvată este una multifuncţională şi care să permită participarea elevilor la personalizarea ei (postere, expoziţii, flori).

A patra componentă se referă la tipul de evaluare adecvat (teste, lucrări de control cu subiecte diferenţiate, elaborarea de proiecte individuale) şi care trebuie ales în funcţie de conţinut, de particularităţile elevilor, dar şi de obiectivele pe care profesorul le urmăreşte.

A cincea componentă se referă la elevi, profesor şi relaţiile care se stabilesc între ei. Profesorul poate practica un tip de interacţiune cu un singur pol de decizie sau poate practica diseminarea unor responsabilităţi către elevi, transformându‑i pe aceştia în participanţi responsabili la ceea ce se întâmplă în sala de clasă.

A şasea componentă vizează articularea concretă a tuturor factorilor amintiţi anterior în cadrul unei ore de clasă anumite. Ea surprinde fizionomia reală a unei lecţii date, la o clasă anume, cu un profesor anume.

În funcţie de interacţiunea acestor componente, întâlnirea profesorului cu elevii poate fi una formativă sau poate fi o întâlnire ratată, lipsită de valenţe educative. Relaţia profesorului cu elevii săi este într‑o oarecare măsură prefigurată în cadrul primelor ore de clasă, dar aceasta se concretizează cu fiecare întâlnire, scăpând astfel oricărei încercări de introducere a sa într‑o schemă. Transformată în rutină, relaţia profesorului cu elevii se atrofiază, îşi pierde încărcătura educativă, generând nesfârşite situaţii conflictuale în sala de clasă.

Un management eficient al situaţiilor şcolare presupune prezenţa regulilor. Regulile care guvernează situaţia normală dintr‑o sală de clasă trebuie să satisfacă următoarele criterii: relevanţa, proprietatea de a fi semnificative şi pozitivitatea. Pentru a fi relevante, regulile trebuie să evite extremele: să nu fie nici atât de generale încât să nu se potrivevască niciunei situaţii reale, dar nici atât de specifice încât fiecare lecţie nouă să reclame alte reguli. Relevanţa presupune o anumită ierarhie a regulilor, prezenţa unei compatibilităţi între acestea, precum şi o relativă flexibilitate în interiorul ierarhiei respective.

Pentru Kasambira, o regulă adecvată este univocă (nu lasă loc de interpretări), necesară, nu este impusă doar pentru a spori numărul celor deja existente) şi poate fi impusă (elevii trebuie să fie convinşi că regulile se vor aplica, că încălcarea lor nu va fi tolerată şi că respectarea lor, în schimb, va fi recompensată).

În acelaşi timp, inconsecvenţa în aplicarea regulilor le va face ineficiente. Elevii îşi vor pierde respectul faţă de reguli şi nu vor mai accepta impunerea lor. Elevii acceptă mai uşor regulile al căror sens este transparent. Transparenţa se obţine fie prin negocierea regulii, prin discutarea ei, fie prin clarificarea faptului că este impusă de îndeplinirea unei sarcini şcolare anumite, adică impusă de situaţie. Regulilor formale li se adaugă adesea unele reguli suplimentare de natură informală, specifice şi care operează într‑o anume clasă, în anumite perioade de timp, la anumiţi profesori.

Un bun management al clasei implică stabilirea de reguli clare acolo unde este nevoie, evitarea celor inutile, revizuirea lor periodică, schimbarea sau eliminarea lor când este cazul.

Pe lângă scopul lor pragmatic, de a face controlabilă o situaţie şcolară dată, negocierea şi asumarea regulilor vizează o finalitate pe termen lung: formarea unor mentalităţi şi atitudini democratice în raport cu norma şi cu exigenţele acesteia.

Bibliografie: • Emil Stan – Managementul clasei – Editura Aramis 2006

Prof. înv. primar Sanda‑Mariana BÂRJAC
Şcoala Gimnazială Gheorghe Lazăr, Zalău, judeţul Sălaj