Aşa cum rezultă din scrierile eminesciene, românismul ar însemna dragoste de neam şi ţară – nu spunem o noutate –, preţuirea istoriei, a trecutului dominat de legendari voievozi ca Mircea, Ştefan, Vlad, recunoaşterea şi propagarea latinităţii noastre, neomiţând componenta dacică, păstrarea nealterată a limbii naţionale, respectarea, şi nu profanarea tradiţiilor, obiceiurilor, valorificarea folclorului în literatura cultă, obţinerea – în numele istoriei, al vechimii şi priorităţii pe meleagurile de nord şi sud-dunărene şi al dreptului internaţional – autonomiei politice din Transilvania, a Bucovinei şi Basarabiei (profetul Eminescu a intuit că ultima va fi iremediabil pierdută), înţelegerea destinului ingrat al românilor din regiunile oprimate, solidaritatea cu ei, susţinerea cauzei acestora. Spirit al antitezelor ample, Eminescu nutreşte sentimente nobile pentru popor, pentru ţărănimea damnată („suntem un popor de ţărani”), neînţeleasă, umilită, precum şi ostilitatea dirijată spre cei care aduceau vreo insultă românimii. Astfel, gazetarul a declanşat nu unul, ci câteva războaie mediatice cu presa liberală („Românul”, „Telegraful”) şi străină (germană, ungară), periclitându-şi libertatea. Desele şarje contra maghiarilor vor atrage prezenţa lui în instanţă şi recomandarea de către procuror a temperării zelului patriotic… Nimeni şi nimic – arătau Slavici şi Păucescu – nu-l influenţau pe gazetar în a abdica de la ideile sale radicale, favorabile celor mulţi şi pauperi.
Tot în sfera românismului trebuie inserată preocuparea constantă a cărturarului Eminescu de a se făuri real, nu fictiv, o cultură şi o civilizaţie românească, sincrone celor europene. Impedimentele: criteriile de selecţie a valorilor, importul masiv de forme culturale străine, îndeosebi franceze, neprofesionalismul diriguitorilor culturali. Pe acidul, intransigentul publicist îl revoltau spoiala de cultură românească, dezinteresul autorităţilor, galopantul proces de imitaţie a Occidentului, deturnarea destinaţiei fondurilor băneşti repartizate culturii…
Radiograf atent al societăţii româneşti, Eminescu critică deficienţele sistemului, depistează cauzele, argumentează convingător, propune soluţii. Totul se sprijinea pe o informare exactă, corectă. De aceea observaţiile lui, fie şi necruţătoare, sunt perfect justificabile.
În privinţa claselor sociale din epoca burgheză, Eminescu şi-a exprimat deschis simpatia pentru ţărănimea multiseculară, singura categorie umană pozitivă, spre deosebire de pătura superpusă, permanent persiflată, vituperată.
Uneori opinia lui Eminescu capătă reflexe groteşti: pătura superpusă ar însuma „haimanalele de sub steagurile lui Pasvantoglu şi Ypsilant”. Această „spumă cosmopolită” visa ambasade, cariere universitare, fotolii de senatori şi academicieni, patria lor fiind ubicuă. Guvernanţii i-au aruncat în Războiul de Independenţă pe soldaţi cu armament necorespunzător, prost echipaţi, hrăniţi insuficient (Ms. Ac. Rom, 2257, folia 65).
Invocarea lui Ţepeş din „Scrisoarea III” trebuie conjugată cu imprecaţia publicistică: „De aceea alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi… vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi” (Dorobanţii, în „Timpul”, 30 decembrie 1877).
Deosebit de drastic se arată Eminescu când pulverizează opinia colectivă, diagnosticând sec: avem o cultură, o spoială de civilizaţie, produse de „oameni îmbătrâniţi” prematur, staţionând în „impotenţa morală” (Probleme pedagogice, în „Curierul de Iaşi”, 5 iunie 1877). Cauzele declinului cultural: inexistenţa unor şcoli serioase, moda politicienilor de a se amesteca în cultură, importul ilogic de forme culturale exotice…
La nivelul istorico-geografic, românismul se traduce prin: omagierea ctitorilor de independenţă şi progres medieval (Mircea, Ştefan şi Vlad), propagarea latinităţii, continuităţii şi unităţii românilor de pretutindeni, indiferent de îngrădirile geografice şi statale. Românismul capătă accente dramatice şi devine mai consistent decât oriunde în paginile despre vitregitele provincii vasalizate.
Prof. dr. Iulian BITOLEANU, Colegiul Naţional Anastasescu, Roşiorii de Vede