Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Șablonul educației pentru sănătate

Șablonul educației pentru sănătate

Sablonul educatieiPeriodic, școlii și lumii din jurul ei li se aduce aminte cât de importantă este educația pentru sănătate. Este o temă care merge la sigur (în corectitudine politică, în tendințe urmate, în acțiuni organizate), chit că noțiuni și subiecte sunt puse cam de-a valma: igienă, antidrog, alimentație sănătoasă, bicicletă, mișcare, plus acel șablon aruncat fără noimă între reclame, cu excesul de zahăr, de sare, de grăsimi, de alcool. Felurite stereotipuri sunt arătate (iar unii le înghit) ca noutăți. Așa era de curând indicația (sau ce-o fi fost) a unui ministru de a se face la clasă ore de educație sanitară. Se fac de o sută și ceva de ani! Altcineva (tot cu o părere de indicație) zicea că astfel de ore să fie incluse în curriculumul obligatoriu. Se iluziona că-și făcuse datoria să arate cât de rele sunt drogurile, sexul aiurea și altele asemenea.

Făcută ca lecție, educația pentru sănătate are perspectiva de a fi înghițită sau refuzată ca atare: ceva care ține de carte, de portofoliu și de turuit, fără să i se identifice corespondentul în viața reală. De exemplu, fără vreo tresărire cum că de educația pentru sănătate țin și subiecte precum autorizarea sanitară a unităților de învățământ și câinii vagabonzi. Iureșul de interes public din jurul acestor subiecte este pe cale să se stingă. Banalizarea insalubrității cotidiene își reintră în drepturi. Școala funcționează oricum, chiar fără autorizația judecată exclusiv birocratic, iar pe aleile dintre blocuri și pe lângă mașini parcate încă se poate circula. Inclusiv câinii în discuție, vagabonzi cu stăpâni, revin la loc, ba făcuți covrig pe covorașul lor de la intrarea în clădirea școlii, ba în compania „badigardului”, pe la poartă. Nu sunt semne că i-ar trece cuiva prin cap că starea de sanitate a școlii și autorizarea ca atare trebuie să depindă inclusiv de eliberarea zonei de aceste animale.

În aceeași ordine de idei, de educația pentru sănătate este normal să țină și semnalarea pericolului care vine nu numai din agresivitatea câinilor, ci și din sursele de mizerie, de microbi, de boli pe care aceștia le reprezintă. De educație ține și conștientizarea faptului că lupta care este de dus nu trebuie să fie împotriva unei categorii de vietăți și nu trebuie să vizeze ceea ce eufemistic se cheamă eutanasierea acestora, ci doar curățenia spațiului în care trăim, adică a curții și împrejurimilor școlii, a străzilor, a parcurilor etc. Dintr-o preluare mecanică a ceea ce înseamnă poziții diferite între ele, ni se spune că disputa este între „iubitori” și „exterminatori”, când în realitate ar trebui să fie vorba despre alternativă zero la curățenie. Cu obiectivul curățeniei în față, eliberarea spațiului public de câini nu ar trebui să fie condiționată, negociabilă. În fond, până la a scăpa de câinii din spațiul public omorându-i, educativ și folositor sănătății este să fie scăpat spațiul public de ceea ce atrage, perpetuează și înrăiește câinii acolo, adică gunoaiele. Dincolo de îndemnul mecanic de a colecta deșeurile selectiv și de ostentația plasării cutiilor de gunoi cărora mai nimeni nu le respectă destinația, este de făcut educație în folosul sănătății prin trimitere la banalități mărunte în fond, cum este închiderea capacului lăzii de gunoi.

Tot de discutat sub aspect educativ, și tot pentru o anume sănătate, este și manipularea dramei celor doi frați (a celui ucis de câini și a celui aflat de față), precum și a familiei lor. Treptat, discuția este condusă către zona îndoielii, a supozițiilor, a surprizelor, prin confundarea deliberată a planurilor (a celui judiciar și a celui psihologic), sub semnul unei dorințe de obiectivare, absolut neavenite și nesănătoase în cazul de față. Este de arătat și de explicat la școală, pentru că este lecție conținând un exemplu grav de cum nu se face, efectul dăunător sănătății al prezentării la nesfârșit a altor și altor imagini cu copilul ucis, ca și al asocierii numelui acestuia cu pretinse inițiative legislative. Gravă și nesănătoasă este și ținerea la curent a publicului, pe cale mediatică, cu evoluția recuperării psihice a copilului martor la nenorocire (ce i-a cerut psihologul să facă, cum a răspuns el, ce înseamnă asta etc.).

În educația pentru sănătate bine ar fi să intre și semnalarea de către profesioniști a ceea ce se face prost cu pretenția că se face în numele sănătății. De asemenea, educația pentru sănătate ar fi necesar să cuprindă și explicarea fără echivoc a faptului că sunt necuvenite, dăunătoare celui în cauză și apropiaților lui pretinsele informații difuzate cică referitor la starea de sănătate a cuiva. Prețuirea sănătății și educarea ca atare se fac și învățând ce se transmite și ce nu se transmite în legătură cu starea fizică și cu cea psihică a unui om.

Sunt de discutat critic în școală, tot în contextul educației pentru sănătate, și așa-zisele sfaturi nu numai greșite, ci și dăunătoare dacă sunt urmate (pentru slăbit, siluetă de invidiat, tras de fiare, alergat), sfaturi venite de la oameni recomandați pe la televizor și pe coperți de cărți drept nutriționiști, instructori de fitness ori nici măcar atât, ci simple persoane trecute prin cine știe ce experiențe individuale, mai mult sau mai puțin medicale. Un om educat pentru sănătate este unul care a învățat (și) la școală cum să-și caute de sănătate și cum să aleagă ce e bine și ce e rău din câte vede, aude, citește referitor la sănătate.

Florin ANTONESCU