Şapte unităţi de învăţământ construite/reabilitate în cadrul programelor cu finanţare externă

Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPMRSU), are în implementare două proiecte privind construcţia/reabilitarea de şcoli şi grădiniţe: Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Şcolare (P.R.I.S.) şi Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii în România (P.R.E.T.).
În perioada 24-28 iulie 2017, în cadrul celor două proiecte au fost recepţionate şapte obiective de investiţii: trei unităţi de învăţământ cu clasele I-VIII în Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Şcolare, respectiv patru grădiniţe în Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii în România. Valoarea totală de execuţie a celor şapte obiective de investiţii este de 8.677.114,66 lei (TVA inclus).
Celor şapte unităţi de învăţământ recepţionate în intervalul 24-28 iulie li se adaugă alte 15 şcoli şi 25 de grădiniţe finalizate până în data de 20 iulie.
Proiectul de Reabilitare a Infrastructurii Şcolare (P.R.I.S.), cofinanţat de Banca Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Guvernul României, are ca obiective principale reabilitarea, modernizarea şi mobilarea a 1.329 de şcoli şi 16 cămine studenţeşti. În cadrul lucrărilor au fost urmărite restabilirea siguranţei în exploatare a clădirilor şcolare şi a condiţiilor igienico-sanitare şi de confort, precum şi eliminarea dezavantajelor educaţionale pentru elevii care le frecventează şi îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ în vederea creşterii calităţii actului educaţional. Data de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2017.
Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii (P.R.E.T.), cofinanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Guvernul României, are ca obiective principale construirea a 380 de grădiniţe noi şi dotarea lor cu mobilier. Proiectul este implementat împreună cu Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă (UMPFE). Data de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2019.
Biroul de Comunicare al MEN