Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » Sărăcia subminează educaţia, lipsa educaţiei blochează şansele copiilor la un viitor mai bun şi proiectul de dezvoltare a României

Sărăcia subminează educaţia, lipsa educaţiei blochează şansele copiilor la un viitor mai bun şi proiectul de dezvoltare a României

3-5Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a făcut publice săptămâna trecută câteva date cutremurătoare referitoare la gradul de sărăcie al populaţiei României. Declaraţia a fost rostită de ministru în cadrul unei dezbateri pe marginea pachetului antisărăcie. Conform acesteia, cel puţin unul din trei copii trăieşte în sărăcie lucie şi este expus riscului de a nu ieşi niciodată din mediul care nu-i oferă nicio şansă în viaţă. „Problema sărăciei este o realitate îngrijorătoare. Nu este vorba aici numai despre faptul că este o diminuare a fiinţei şi a naturii umane, ceea ce este pentru mine, ca profesor de filozofie, unul dintre principalele aspecte îngrijorătoare. Este vorba, în primul rând, dacă ne păstrăm la nivelul faptelor şi al statisticilor sociale, că cel puţin unul din trei copii trăiesc într-o sărăcie cruntă şi sunt expuşi riscului de a rămâne întreaga lor viaţă în acelaşi mediu, care nu le va permite sub nicio formă să se dezvolte şi nu le va acorda nicio şansă în viaţă. Ţara noastră ratează în momentul de faţă şansa a sute de mii de copii, pentru că, de fapt, între sărăcie şi lipsa de educaţie este un nefericit cerc vicios: oamenii săraci nu merg la şcoală, nu găsesc niciun fel de motivaţie intrinsecă sau extrinsecă să găsească resurse să-şi educe copiii, iar ca viitori adulţi, lipsa educaţiei îi va menţine în aceeaşi stare de sărăcie”, a afirmat săptămâna trecută ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Acesta a spus că unul dintre factorii care pot duce la eradicarea sărăciei crunte din această ţară, cu deosebire în zonele rurale, este educaţia, în sensul că rezolvarea problemei educaţiei ca factor care întreţine sărăcia este una dintre marile provocări ale societăţii noastre.

„Chiar dacă nu este cheia rezolvării acestor probleme, educaţia este, fără doar şi poate, una dintre părţile esenţiale ale rezolvării acestei probleme, pentru că educaţia trebuie să aprindă şi să întreţină motorul mobilităţii sociale. Dacă nu avem generaţii tinere educate, nu vom avea viitori adulţi care să aibă o viaţă demnă, decentă şi care să contribuie la dezvoltarea programelor sociale şi a prosperităţii ţării. De aceea, măsurile antisărăcie în educaţie sunt extrem de importante”, a spus ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Dispariţia treptată, în ultimele două decenii şi jumătate, a tuturor pârghiilor care susţineau dorinţa de a face şcoală şi de a fi mai mult decât au fost părinţii, închiderea treptată a întreprinderilor de stat existente înainte de 1989 şi deci dispariţia locurilor de muncă au dus la creşterea spectaculoasă a şomajului, la scăderea dramatică a nivelului de trai al populaţiei din acest zone extrem de sărace şi, nu în ultimul rând, sub înrâurirea exemplelor negative pe care le primesc copiii în familiile rurale vasluiene, spre exemplu, au creat un cerc vicios care devine din ce în ce mai rezistent pe măsură ce trece timpul, iar statul ezită să intervină, aşa cum ar trebui. Astăzi, sărăcia generează analfabetism, abandon şcolar, lipsă de educaţie, iar lipsa de educaţie, abandonul şcolar, analfabetismul generează sărăcie! În consecinţă, avem de-a face cu un cerc vicios din care nu reuşim să scăpăm şi care ne plasează automat în zona ţărilor din lumea a treia.

Date care arată cât de săraci suntem: România, pe locul 2 în UE într-un top al sărăciei!
Cele mai recente date furnizate de Eurostat arată un adevăr cutremurător: România este a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu 40% din populaţie aflată în zona de risc de sărăcie şi de excluziune socială. Tragedia constă în aceea că cea mai mare densitate de populaţie săracă se înregistrează în zonele rurale, acolo unde trăieşte jumătate din populaţia României, şi aproximativ 50% dintre copiii acestei ţări trăiesc în condiţii inacceptabile pentru un stat membru al UE şi al NATO. Iar efectul direct este absenţa unui nivel decent de educaţie, promiscuitate, imoralitate, lipsa celor mai elementare cunoştinţe de igienă şi nerespectarea celor mai elementare norme de igienă, boli ca în Evul Mediu, subnutriţie, lipsa absolută de perspective şi o speranţă de viaţă extrem de scăzută. În aceste zone, cum este cazul Vasluiului (în luna martie a acestui an, cea mai săracă zonă din Uniunea Europeană), efectele directe ale sărăciei şi lipsei acute de educaţie sunt şomajul, delincvenţa – crimele, violurile, incestul aici –, promiscuitatea generalizată, alcoolismul, căruia îi cad victime de la cele mai fragede vârste copiii. De ce? Pentru că trăiesc pe lângă părinţi, rude şi vecini care beau până intră în comă alcoolică. Rezultatul sărăciei rurale este un adult incapabil să se integreze în societate, incapabil să părăsească bucăţica de pământ pe care îşi duce zilele, un adult ai cărui copii vor creşte, la rândul lor, în aceleaşi condiţii, cu dispreţ pentru şcoală, la rândul lor incapabili să se ridice la un nivel decent de educaţie, incapabili să înţeleagă, în consecinţă, importanţa şcolii. „România ratează în momentul de faţă şansa a sute de mii de copii, a spus săptămâna trecută ministrul Educaţiei, între sărăcie şi lipsa de educaţie fiind un nefericit cerc vicios: oamenii săraci nu-şi trimit copiii la şcoală şi, privaţi de educaţie, copiii vor deveni adulţi săraci.”

„Educaţia, ca fenomen socialmente util, se susţine cu eforturi materiale semnificative, în principal din partea statului, nu cu trei procente din PIB!”
„A fost o perioadă, spune prof. George Cazacu, preşedintele Alianţei Colegiilor Centenare, în trecutul nostru nu prea îndepărtat în care numărul studenţilor proveniţi din medii muncitoreşti sau din zone rurale, deci din familii mai puţin educate, era consistent. Exista convingerea în mediile sărace că ştiinţa de carte reprezintă o cale sigură spre depăşirea condiţiei de înapoiere, în primul rând materială, motiv pentru care părinţii îşi îndrumau insistent copiii spre şcoli de diverse tipuri. Apăruse o adevărată cultură a ştiinţei de carte exprimată prin preluarea din jargonul funciar a zicalei: „Ai carte, ai parte!” Atunci părea că sărăcia însăşi îndemna copiii spre şcoală. Unde era cercul vicios? Cred că fusese rupt pentru că poziţia socială a intelectualului era motivantă, dar şi pentru că statul se implica activ în susţinerea materială a elevilor şi a studenţilor. Astăzi, din păcate, familia este cea care suportă cea mai mare parte a întreţinerii unui copil în şcoală, iar scala socială a valorilor aşază intelectualul pe o poziţie mai puţin râvnită. Educaţia, ca fenomen socialmente util, se susţine cu eforturi materiale semnificative, în principal din partea statului, nu cu trei procente din PIB! Când va fi depăşită această stare de subfinanţare, va fi rupt şi „cercul vicios”.

„O ţară în care analfabetismul şi abandonul şcolar sunt la cote foarte ridicate nu poate emite pretenţia la o dezvoltare economică”
„Ponderea populaţiei care trăieşte sub limita subzistenţei în România este foarte mare şi ceea ce este alarmant este că aceste familii au cei mai mulţi copii, spune preşedintele FSLI, prof. Simion Hancescu. Statisticile arată că aceste familii provin mai ales din mediul rural. Deci este evident că statul va trebui să găsească soluţii şi să intervină urgent, pentru că această sărăcie conduce la o situaţie alarmantă în ceea ce priveşte numărul de analfabeţi. România stă extrem de prost şi la capitolul abandon şcolar. O ţară în care analfabetismul şi abandonul şcolar sunt la cote foarte ridicate nu poate emite pretenţia la o dezvoltare economică”. Statul ar trebui, este obligat să intervină urgent pentru a ajuta aceşti copii, pentru a le salva viitorul, pentru a salva aceste zone defavorizate. „Înainte de 1989 existau acele burse sociale, spune Simion Hancescu, marea majoritate a copiilor din mediul rural beneficiau de aceşti bani din partea statului, acestor copii li se asigura masa, cazarea la internat. Or, în momentul de faţă, din păcate, statul a ajuns să se implice extrem de puţin. Există o iniţiativă legislativă care a plecat de la federaţia noastră de a acorda gratuitate elevilor care urmează învăţământul profesional.

De ce? Pentru că, în general, aceşti copii provin tocmai din rândul acestor familii sărace. Dacă nu va face ceva statul român, problema va deveni perpetuă şi România va rămâne şi pe mai departe o ţară de mâna a doua. Nivelul de trai din ţara noastră este departe de ce se întâmplă în ţările normale. Aceasta este realitatea cruntă. Situaţia este, într-adevăr, alarmantă. Aşteptăm să vedem după aceste alegeri dacă va veni un partid care va lua taurul de coarne.” Referindu-se la gradul de decădere al populaţiei din aceste zone, Simion Hancescu a mai spus că este o evidenţă că până şi acea alocaţie extrem de mică pe care o primesc copiii ajunge să se regăsească într-un procent îngrijorător în băutură şi ţigări. „De aceea este vital ca statul să găsească urgent alte pârghii pentru a veni în sprijinul copiilor. Nu vom ieşi din acest cerc vicios dacă statul nu va încerca să schimbe mentalitatea acestor oameni.”

„Dacă nu se va veni cu investiţii masive în educaţie, nu vom avea nicio şansă.” Nu vom putea deveni niciodată un stat modern şi performant”
„Toată lumea spune, este de părere prof. Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, că educaţia este motorul oricărei societăţi, dar ca acest motor să funcţioneze, trebuie să existe şi o finanţare corespunzătoare. Atâta vreme cât de ani şi ani de zile finanţarea Educaţiei este deficitară, niciodată politicienii nu vor fi capabili să ia o decizie care să conducă măcar la respectarea prevederilor legale. Ne aflăm în situaţia în care constatăm că avem o ţară săracă, o ţară în care copiii, de regulă, nu pot avea un viitor asigurat, în care populaţia alocă cele mai mici sume de bani pentru educaţia propriilor copii. În aceste condiţii, este clar că trebuie schimbată mentalitatea, este nevoie de o mai mare implicare a societăţii civile în actul educaţional, trebuie exercitată o presiune constantă asupra clasei politice pentru asigurarea unei finanţări corespunzătoare. Avem nevoie de cadre didactice care să fie resetate din punctul de vedere al statutului social, pentru că atâta vreme cât cadrele didactice nu sunt motivate, sunt prost plătite, sunt parte a unui sistem ultrapolitizat şi ultrabirocratizat, categoric nu vom avea nicio şansă să ieşim din această situaţie, din acest cerc vicios.” Se mai poate face ceva, concret şi urgent, pentru oamenii din Vaslui, Botoşani, Valea Jiului? Pentru copiii acestora, pentru viitorul lor? Prof. Marius Nistor crede că este vital să se facă ceva: „Am citit recent o informaţie foarte interesantă despre şcoala din Râmeţi, judeţul Alba, unde trei profesori asigură pregătirea unui singur copil. Acel copil face naveta pe jos până la şcoală 8 km, profesorii fac o navetă de 15 km, lucruri absolut normale în alte state care pot plăti şi 11 profesori pentru pregătirea copiilor care provin din zone izolate, defavorizate. Or, în România, lucrul acesta se realizează datorită faptului că avem încă oameni cu vocaţie, oameni care se sacrifică pentru a încerca să asigure un minim de educaţie. Dar nu este suficient. Statul trebuie să asigure condiţii egale pentru toţi, dar toţi copiii acestei ţări, statul trebuie să dea o şansă fiecărui copil pentru ca acesta să poată reuşi în viaţă, statul trebuie să finanţeze sistemul de învăţământ, asigurând gratuitatea acestuia, trebuie să motiveze resursa umană pentru a avea profesori bine pregătiţi, pentru a avea personal auxiliar şi nedidactic suficient. Este necesară implicarea Guvernului, implicarea politicului, autorităţilor locale, care ar trebui să înţeleagă că o primărie este bună atâta timp cât şcoala arată mai bine ca primăria, şi nu invers, atunci când vom avea autorităţi locale care vor înţelege că rolul lor nu este acela de a controla deciziile la nivelul unităţilor şcolare prin numirea sau impunerea unor directori, ci asigurând tot ceea ce este necesar pentru ca acea şcoală să poată funcţiona. Din păcate, politicienii noştri au cu totul alte priorităţi. Exemplele de bune practici din Germania, Finlanda, Olanda, din orice stat din orice altă zonă a lumii care a înregistrat o dezvoltare economică formidabilă, arată că aceste state s-au bazat pe investiţii serioase în educaţie. Dacă nu se va veni cu investiţii masive în educaţie, nu vom avea nicio şansă. Nu vom putea deveni niciodată un stat modern şi performant.”

„Dezastrul nu se va opri aici dacă statul nu va interveni, în cel de-al 12-lea ceas, pentru a stopa prăbuşirea României!”
Dezinteresul clasei politice, subfinanţarea dramatică a educaţiei, distrugerea bazei materiale pe care aceste zone despre care vorbim o aveau încă în 1990 sunt în bună măsură factorii care stau la baza sărăciei şi lipsei de educaţie. De ani buni, şansele copiilor din mare parte a zonelor rurale de a parcurge ciclul complet de învăţământ sunt dramatic micşorate din cauza precarităţii condiţiilor de viaţă în care trăiesc, a dezinteresului major al familiilor acestora faţă de actul educaţional. Şi chiar dacă părinţii ar avea dorinţa de a-şi trimite copiii la şcoală, la baza abandonului şcolar, la care suntem din nou fruntaşi în Europa, mai stă naveta. Drumul până la şcoală costă şi puţini sunt părinţii care îşi permit să plătească naveta pentru copiii lor. Jumătate dintre ei fac drumul până la şcoală pe jos, indiferent că e iarnă sau vară, ger, viscol, zăpadă sau caniculă, şi mulţi dintre ei renunţă la a se mai duce la şcoală. Astfel că puţini sunt cei care după majorat au o calificare şi pierd în felul acesta şi ultima şansă de a se desprinde din acele locuri.

Lipsa educaţiei este motivul principal care stă la baza cruntei sărăcii cu care se confruntă aproape jumătate dintre români. Dar nu este singurul. Cel de-al doilea este dezinteresul cronic de care dă dovadă clasa politică românească atunci când este vorba de viitorul copiilor acestei ţări, de viitorul ţării însăşi. Şi dezastrul nu se va opri aici dacă statul nu va interveni, în cel de-al 12-lea ceas (şi poate ultimul), pentru a stopa prăbuşirea României în ignoranţă, promiscuitate, sărăcie, obscurantism şi aruncarea ei în afara lumii civilizate.

Marcela GHEORGHIU