Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Stiri si comunicate » Şase premii pentru olimpicii români, la Balcaniada de Matematică pentru seniori 2017

Şase premii pentru olimpicii români, la Balcaniada de Matematică pentru seniori 2017

Lotul olimpic de matematică al României şi-a trecut în palmares şase medalii (o medalie de aur, două medalii de argint şi trei medalii de bronz) la a XXXIV-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori, desfăşurată, în perioada 2–7 mai, la Ohrid (Macedonia).

Medaliat cu aur şi la Balcaniada de anul trecut, Mircea Ciprian Bonciocat (Colegiul Naţional Tudor Vianu din Bucureşti) a reuşit să-şi egaleze performanţa, cu atât mai relevantă cu cât a fost obţinută, din nou, cu punctaj maxim (40 de puncte). Medaliile de argint au revenit lui Mihnea-Gabriel Doica (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Dragoş Manea (Colegiul Naţional Andrei Şaguna din Braşov). Mihnea-Andrei Ocian (Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti), Andonie Ciocan (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Theodor-Mihai Ilian (Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa) au fost medaliaţi cu bronz.

Echipa României a fost coordonată de conf. dr. Cătălin Gherghe (Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Matematică şi Informatică) şi de lector univ. dr. Mihai Chiş (Universitatea de Vest din Timişoara).

La ediţia 2017 a Olimpiadei Balcanice (competiţie de nivel regional) au participat echipe din 19 ţări (11 cu statut permanent şi opt cu statut de invitat). Conform regulamentului de organizare şi desfăşurare, fiecare stat participant, cu excepţia celui organizator, are dreptul să înscrie în concurs o echipă formată din maximum şase elevi din învăţământul liceal, a căror vârstă nu depăşeşte 20 de ani la data desfăşurării competiţiei. Probele presupun rezolvarea individuală a patru probleme de geometrie, teoria numerelor, combinatorică şi algebră, pe durata a patru ore şi treizeci de minute.

Biroul de Comunicare al MEN