Satul ca entitate culturală

14-susMembrii Academiei Rurale Elanul s-au reunit recent la Găgești–Vaslui pentru a-și prezenta rodul cercetărilor geologice, istorice, arhivistice, numismatice și etnografice, adică acele elemente de civilizație materială semnificative, unele datând din vremuri ancestrale, toate descoperite în ani de muncă pe mirifica vale a râului Elan. La vremea întemeierii acestei entități culturale (în 2003), numele pompos de Academie a provocat ridicări de sprânceană și întrebări retorice, fiindcă prețiozitatea denumirii și orgoliul topit în titulatură aveau darul să trezească nedumeriri. După opinia noastră, substantivul propriu Academie ar trebui să dea nume exclusiv celui mai înalt for științific al țării. După revoluția/lovitura de stat din decembrie 1989, multe tabuuri au căzut; ne-am trezit cu fel de fel de societăți academice, iar micul ecran a demonetizat termenul cu sintagma intrată în folclor Academia de poliție, în dublă semantică: o instituție de învățământ superior pentru polițiști, respectiv un film popular lansat dincolo de Ocean. Cum documentele de întemeiere au fost aprobate de organele abilitate ale statului încă în urmă cu treisprezece ani, orice obiecție ulterioară devine superfluă. Cum spre cinstea lor ctitorii și participanții la reuniunile periodice ale acestei academii rurale (un oximoron de toată frumusețea) se apropie, prin calitatea expozeurilor lor, de ținuta academică, suntem determinați să fim mai indulgenți.

Mărturiile paleontologice, istorice, arheologice, numismatice și etnografice din zonă sunt cât se poate de edificatoare; cele mai multe sunt expuse la muzeele din Vaslui și Bârlad și se bucură de aprecierea vizitatorilor. Orgolioase cu îndreptățire, gazdele au deschis și ele un muzeu local, într-o clădire autonomă, iar vizitatorul ocazional poate contempla obiecte ale universului casnic, unelte și ustensile indispensabile în gospodăriile de odinioară, ceramică, diverse piese ale războiului de țesut etc.
Aducând un elogiu Văii Elanului, moderatorul (folcloristul și etnograful Dan Ravaru) făcea o disociere judicioasă între actul de cultură și simplul divertisment. Prima atestare documentară a satului Găgești datează din 1464; în 2014 s-au împlinit 550 de ani de existență; tot 550 de ani are și orășelul Murgeni, aflat la mică distanță de Găgești. În fiecare comună ar trebui să fie expus la Primărie, într-o vitrină, primul document de atestare. Nu avem voie să ignorăm trecutul! Nu înțelegem de ce este atacată atât de violent astăzi ideea de patriotism. Demonizându-l pe Ceaușescu, am demonizat și patriotismul. Un exemplu de dublă măsură. Opinia publică a reacționat timid la „tratamentul“ pe care l-au aplicat jandarmii tine­rilor unioniști care demonstrau în București; în schimb, a trăit o vie emoție la uciderea barbară a ursului de la Sibiu.
Laurențiu Ursache (Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad) a inaugurat seria expunerilor în diacronic, referindu-se la cercetările de pe Valea Elanului, și mai cu seamă la depozitele geologice din zonă, cu o vechime de 10-12 milioane de ani.
Peste timp, în zorii civilizației materiale de pe Valea Elanului (paleo­litic, neolitic; epoci și „culturi“), Marin Rotaru s-a referit la bogăția remarcabilă de mărturii ale trecutului, argumente ale conti­nui­tății și permanenței umane în aceste ținuturi. Mai aproape de vre­murile noastre, medievistul Laurențiu Chiriac, doctor în istorie, a fixat pertinent coordonatele personalității proteice a lui Nicolae Milescu Spătarul, la 380 de ani de la nașterea cărturarului, originar de pe meleagurile vasluiene. Făcând studii înalte la Școala Patriarhală de la Constantinopol, intrat în elita culturală europeană, călător neobosit la Berlin, Stockholm, Paris, poliglot și traducător din elină, latină și română, prezent la Moscova, fiind apoi autor al fabuloasei călătorii inițiatice și diplomatice în China, Nicolae Milescu Spătarul („Cârnul“ după ce Ștefăniță Vodă l-a crestat la nas) este socotit cu îndreptățire un Marco Polo al României. Prof. dr. Nicolae Ionescu (Colegiul Național Mihail Kogălniceanu din Vaslui) a evocat personalitatea complexă, proteică a lui Mihail Kogălniceanu (1817–1891); se împlinesc anul acesta 125 de ani de la dispariția fizică: literat, om politic, întemeietor de teatru național, participant la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactând programul revoluției, artizan al Unirii de la 1859, sfetnic al domnitorului Al. I. Cuza, omul care proclamă independența țării în Parlament după războiul de neatârnare (1877-1878) a fost socotit cu îndreptățire un „Bismarck al României“. Prof. Ion Parfene i-a readus în memorie pe Doina și Ion Aldea Teodorovici, simboluri ale românismului de dincolo de Prut, cântăreți ai „sufletului moldovenesc“ (sintagma a fost lansată după 1990 de poetul Ion Iancu Lefter), dispăruți tragic într-un accident de circulație.
Istoricul Gh. Clapa a creionat o figură emblematică a bisericii naționale: Grigore Leu. La o sută de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Cristian Onel a evocat un erou local
– caporalul Păun Mocanu –, exemplu de devotament patriotic și sacrificiu. Prof. Constantin Giurcanu a subliniat importanța deosebită a cercetărilor locale, citându-l în sprijin pe Nicolae Iorga: „Nu vom avea o istorie a României până când nu vom avea istoria fiecărei localități“. Altfel spus – opina vorbitorul –, să privim istoria națională din perspectiva istoriei locale. Și invers… Au mai avut contribuții în simpozion prof. Florin Varvara și prof. Ion Iacomi, acesta din urmă referindu-se la istoricul Școlii Ibănești.
Trei poeți, Ionel Mâcnea Vetrișanu, Mihai Apostu și Iftemie Cioriciu (primii doi, membri ai Uniunii Scriitorilor), au realizat mini-recitaluri lirice în consonanță cu semnificația momentului.
Simpozionul de la Găgești demonstrează că Academia Rurală Elanul nu este o „formă fără fond“, o încropire bombastică și narci­sistă. Arheologii, istoricii, etnografii, cercetătorii acestui spațiu locuit din vechime dezgroapă mărturii concludente ce răspund la între­barea-cheie „De unde venim?“. Încotro ne ducem vom afla de la gene­rațiile actuale, copleșite de atâtea provocări pe care un secol frământat le pune în față. Trecutul, prezentul și viitorul se îngemănează și comunică grație judecătorului suprem, Timpul.
Teodor PRACSIU