Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Şcoala de la un an la altul – Fascinaţia procentuală

Şcoala de la un an la altul – Fascinaţia procentuală

Fascinatia procentualaŞcoala românească a stat, (şi) în 2013, sub fascinaţia procentuală. Cadrele didactice – diriginţi de clase, directori de şcoli, inspectori (evident) de inspectorate – au întocmit şi au înaintat situaţii, calculând şi raportând la nesfârşit procente. Beneficiari de şi parteneri în proiecte europene cu obiective educaţionale (de altfel, asemenea tuturor celor aflaţi în situaţia lor, pe alte axe, în alte programe operaţionale) au socotit şi au etalat procente, publicându-le pe „site-ul proiectului” şi în pliante, cu mândria leită celei din vremuri precedente şi cu speranţa că rambursările vor veni şi nu vor fi diminuate. Analiştii s-au bucurat să dea peste sondaje (în general, „barometre”), speculând pe marginea procentelor legate de studii, carieră, şanse egale şi căutând cu febrilitate pe la ce indicator ne situăm pe ultimul loc în Europa. Mass-media a cerut întruna procente sau măcar estimări procentuale („o estimare, aşa… cam cât…”) legate îndeosebi de rezultatele examenelor, testărilor şi simulărilor.

Procentual, la diverse capitole, şcoala noastră a evoluat în anul care se încheie: atragere de fonduri europene, bani alocaţi pentru cercetare, perspectivă bugetară la nivelul întregului sistem pentru 2014, rezultate anunţate în 2013 pentru Testul PISA din 2012. A continuat cursa după procente în creştere la cuprindere în clasa a IX-a a absolvenţilor de gimnaziu şi după procente în scădere, la abandon şcolar, clădiri neautorizate sanitar, violenţă şi multe altele. Niţel confuză a fost abordarea procentuală în legătură cu bacalaureatul. Este bine să crească procentul de promovaţi? Dar asta nu înseamnă exigenţă scăzută la notare şi resursă crescută pentru „fabricile de diplome”? Sau e bine să scadă promovarea? Atunci nu înseamnă că a crescut numărul celor care nu sunt capabili să ducă liceul până la capăt?

Cert este că frământările procentuale înseamnă birocraţie, al cărei exces a fost acuzat mereu, constant, pe parcursul anului tocmai încheiat. Împreună cu subfinanţarea sistemului, birocraţia s-a regăsit în prim-planul tuturor protestelor din 2013, fie mitinguri, pichete şi marşuri organizate, fie exprimări ad-hoc de nemulţumire. Cadrele didactice s-au plâns (parcă mai mult decât în urmă cu ceva timp) de mulţimea fişelor, listelor, tabelelor, explicaţiilor pe care le au de scris (în general, în ultima clipă) şi de trimis, nu se ştie la ce bun. O zădărnicie fără margini pare să fi cuprins orice tentativă de descifrare a rosturilor birocraţiei din mecanismul nostru educaţional. Birocraţia este argumentul cel mai tare al celor care susţin că, în şcoala românească de azi, conţinutul propriu-zis al învăţăturii de carte se află pus în plan secund. Şi în 2013 a contat mult (şi, pe alocuri, prea mult) forma nu importă a ce anume din câte ar fi de făcut în sistemul naţional de Educaţie.

Pe acest fond, anul educaţional 2013 a cuprins şi reuşite incontestabile, de la reinstituirea unui dialog deschis permanent între autorităţile Educaţiei şi oamenii care fac educaţie la seriozitatea şi promptitudinea intervenţiilor în diverse situaţii apărute la bacalaureat, de la dezvoltarea informatizării printr-un proiect care fundamentează plasarea cu adevărat a şcolii în centrul comunităţii la fundamentarea susţinerii financiare a unui mare număr de proiecte din cercetare şi învăţământ superior. S-au afirmat performeri olimpici, prin rezultate devenite elemente de rutină pentru şcoala românească, demne de toată lauda. Cu o deschidere pragmatică pe care timpul rămâne să o confirme s-au desfăşurat în 2013 evenimente definitorii, precum Congresul Educaţiei Naţionale şi lansarea, de la Bucureşti, pentru întregul spaţiu european, a Programului Cadru pentru Cercetare şi Inovare Orizont 2020. A continuat dezvoltarea vastelor programe ELI-NP – Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics şi Dunăre – Deltă – Marea Neagră, care se pregătesc să înglobeze proiecte de impact şi de top mondial, cu perspectivă clară de afirmare a tinerilor specialişti formaţi prin sistemul educaţional românesc.

Au persistat, provocând nemulţumiri în 2013, cu speranţă de îndreptare în 2014, teme de generalitate ale sistemului, cum sunt Legea Educaţiei Naţionale – aplicarea acesteia şi manualele şcolare – cadrul de realizare a lor. Legea nr. 1/2011 şi-a arătat multele deficienţe pe parcursul anului, fiind considerată de foarte mulţi profesionişti ai şcolii de-a dreptul proastă. Lipsa manualelor noi a fost resimţită de cadre didactice şi de elevi, în timp ce editorii au formulat analize pertinente asupra pieţei de profil, înaintând sugestii şi aşteptând reglementări metodologice care să deblocheze situaţia perpetuată de mai mulţi ani. Pentru 2014, Legea nr. 1/2011 rămâne, dar supusă deja unor ajustări serioase. Cât despre domeniul delicat şi de interes foarte cuprinzător al manualelor, se prefigurează condiţii pentru schimbări importante în ceea ce priveşte forma, anunţată a fi inclusiv electronică. Totodată, una dintre certitudinile anului care a început ar trebui s-o reprezinte supremaţia cărţii, a cuvântului scris, în educaţie, în formare şi în atât de necesara informare a generaţiilor noi asupra lumii în care trăim.

Florin ANTONESCU