Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Şcoala deschisă

Şcoala deschisă

În mod obişnuit, considerăm că o şcoală se deschide atunci când are loc o inaugurare, când oficialităţile vin să participe la o festivitate dedicată unui moment special de început. De exemplu, în istoria învăţământului românesc, Ministrul de atunci al Şcoalelor, Spiru Haret, a rămas în amintirea noastră şi pentru că între anii 1897-1910 a construit 2.343 de şcoli în toată ţara (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Spiru_Haret).

În fiecare septembrie, noul an şcolar înseamnă o redeschidere a şcolii, dată de la care se reiau în mod efectiv cursurile.

Sub aspect cultural, are loc o deschidere simbolică prin care se întăreşte, o dată în plus, faptul că şcoala, deşi ca o instituţie-resursă a comunităţii, nu se închide niciodată, disponibilitatea de a sprijini bunul mers al lucrurilor în societate este afirmată din nou.

Nu însă la aceste conotaţii vreau să mă refer. Eu mă întreb dacă şcoala poate să fie deschisă în sensul consacrat al conceptului de către fondatorul raţionalismului critic, filosoful K. R. Popper.

Acesta, în lucrarea Societatea deschisă şi duşmanii ei, făcea deosebirea între două tipuri de societăţii, o „societate magică, tribală sau colectivistă va fi numită societate închisă, iar societatea în care indivizii se confruntă cu decizii personale, societatea deschisă“. (Editura Humanitas, 1993, p.198).

Dacă societatea închisă este asemenea unui organism în care elementele constituie un întreg, membrii fiind uniţi prin „legături de rudenie, convieţuire, participare la eforturi comune, primejdii comune, la bucurii şi necazuri comune“ (p.199), societatea deschisă este una abstractă, relaţiile între oameni sunt indirecte, indivizii intră în competiţie unii cu alţii pentru a ocupa o poziţie mai bună pe scara socială. Această societate are însă un mare avantaj: acela de a fi deschisă spre schimbare. Iar cum schimbarea este inevitabilă, receptivitatea faţă de ea are efecte bune privind adaptarea la ceea ce este nou.

Dacă societatea în care trăim este una deschisă, atunci instituţii cum ar fi familia şi şcoala, se înţelege că ar trebui să fie la rândul lor deschise. Dar, în fapt, la nivelul vieţii de fiecare zi, nu este exclus ca în mod punctual, în funcţie de opţiunile dintre cele mai diverse, totuşi nu toate familiile şi nici toate şcolile să nu fie aşa de binevoitoare la schimbare. Dovadă că multe familii nu se adaptează la dinamica pieţei muncii şi se confruntă cu toate dificultăţile rezultate din disonanţa între sfera publică şi cea privată, aflându-se ca într-o foarfecă măcinătoare de resurse. De exemplu, unele familii devin conflictuale, chiar se destramă, atunci când unul dintre membri pleacă la muncă departe de casă. Aşa devine posibilă o viaţă contradictorie, trăită într-o societate deschisă, dar constrânsă de limitele unei familii prea puţin maleabile.

Dar deschiderea către lume o face în mod prioritar şcoala, ea fiind prima care se aliniază la standardele internaţionale. Numai că nu toate şcolile reuşesc să fie şcoli europene. Să ne oprim la cele în care prea puţini absolvenţi reuşesc să promoveze examenul de bacalaureat. Sau cele în care violenţele între elevi, sau între elevi şi profesori sunt la ordinea zilei. În ce sens, mai putem considera o astfel de şcoală una deschisă? Drama profesorilor care lucrează în astfel de şcoli este că, pe de-o parte, îşi interiorizează reperele unei lumi în schimbare, marcată din plin de efectele globalizării, dar, pe de altă parte, experimentează neputinţa de a ieşi din mlaştina lipsei de deschidere reală a mediului social în care trăiesc efectiv.

În mod curent, şi aceste şcoli se vor deschide când vine data începutului de an şcolar, numai că, prin activităţile pe care le desfăşoară, care nu sunt eficiente în plan educativ, este ca şi cum ar fi rămas închise, la propriu.

Ca dascăli, fiecare dintre noi îşi doreşte să facă parte dintr-o familie plină de înţelegere, care să ofere suport necondiţionat în efortul de dezvoltare personal, să muncească într-o şcoală care reuşeşte pe deplin să orienteze mintea şi sufletul copiilor spre valorile fundamentale ale culturii, să trăiască într-o societate cu adevărat receptivă la schimbările benefice ale lumii.

A te afla într-o situaţie princi­pială de deschidere poate avea şi alte conotaţii.

În revista România literară, nr. 30-31/6 iulie 2018, scriitorul Dan Stanca, în articolul cu titlul „Opera sau viaţa deschisă“, după ce menţionează că în postmodernism opera literară este deschisă, lăsând cititorului să interpreteze după plac cele citite, fără ca autorul să îi impună un sens anume, observă că, în fapt, plurisemantismul are două valenţe majore. Prima este că, în opoziţi cu romanul clasic, solid, definitivat, care oferea siguranţă, cel modern este lunecos, rătăcitor printre ambiguităţi derutante, relativizant. Dar adevăratul beneficiu al operei deschise decurge din a doua şi mai profunda sa dimensiune, desigur, în măsura în care scriitorul reuşeşte să o atingă: abilitatea de a aduce cititorul într-un raport spiritual cu viaţa, care astfel devine una deschisă. „Viaţa deschisă, definită fără pic de echivoc, este viaţa care presupune trăirea într-o stare de aşteptare. Trăieşti cu speranţă. Nu e obligatoriu să crezi sau să iubeşti, speri, ceea ce are aceeaşi importanţă. (…) Menţii deschiderea vieţii atâta timp cât există orizontul de aşteptare“ (p. 4) – scrie Dan Stanca.

Aplicând conceptul discutat în cazul şcolii, am putea considera că aceasta, ca şi opera literară, nu este deschisă numai pentru că în convenţiile sociale lucrurile stau astfel, ci, mai cu seamă, pentru că permite ca oamenii să îşi proiecteze speranţele către un viitor mai bun. Deci, pentru că viaţa se petrece, într-un orizont de spiritualitate în care valorile dau un înalt sens uman evenimentelor, devenind astfel deschisă.

Opera literară, familia, şcoala, societatea însăşi pot fi deschise doar în măsura în care viaţa devine una deschisă.
������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��œ��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü��Ü�ڰ��