Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Școala necesară

Școala necesară

Scoala necesaraCând există măcar un semn, tot e ceva încurajator și merită arătat ca atare, dacă nu chiar însoțit de nițică vâlvă: lumea din jur (în speță, cea economică, literară, bancară) se arată preocupată să interacționeze cu școala. Poate este doar o coincidență.

La o recentă reuniune vizând relansarea economică, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini, a anunțat încheierea unui protocol cu ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, în sensul scăderii cifrei de școlarizare pentru studii superioare la stat finanțate de la buget, interesul guvernamental îndreptându-se către gestionarea banilor publici. Opinia ministrului Maria Grapini – în drept să se pronunțe deoarece gestionează un domeniu productiv foarte larg și complex, care este de așteptat să absoarbă majoritatea absolvenților sistemului educațional – este că trebuie să scadă cifra de școlarizare pentru studiile superioare acolo unde nu există corespondent în piața muncii și că trebuie dezvoltat și învățământul dual, care îmbină teoria cu practica. Este un semn bun, încurajator și – mai ales – este o măsură luată în premieră pentru ultimii douăzeci și ceva de ani, aceea de a corela cerința economiei cu oferta școlii, și nu oricum, ci pe niveluri de formare. De altfel, deja în anul școlar abia început cifra de școlarizare la învățământul profesional a crescut. De asemenea, a semnalat ministrul IMM-urilor, „am început să înființăm învățământul dual după modelul german și austriac și continuăm, pentru că în bazinele de industrie, unde avem cea mai mare nevoie de meserii, învățământul dual rezolvă cel mai bine problema. Adică cu acea practică și teorie cum era pe vremea când eram eu inginer tehnolog, deci exista acest învățământ dual”.

Cifrele concrete pot fi constatate, comparate. Dincolo de acestea, semnificativă este trecerea dincolo de enunțarea-șablon, în diverse contexte, a filozofărilor pe marginea nevoii de corelare a cerinței de pe piața muncii cu numărul și cu nivelul ofertei de absolvenți din mediul școlar, concluzia previzibilă rămânând mereu aceeași, și anume că avem prea mulți viitori „șomeri cu diplomă” (urâtă și nedreaptă pronunțare de-a valma) și prea puțini „tinichigii și ospătari” (de asemenea urâtă și nedreaptă pronunțare, formulată cândva într-un context și repetată de atunci întruna, cu suficiența că dă bine s-o tot zici). De la școală, din carte, știm că frica de a nu mai avea cine să ne tragă ciubotele e veche. La fel este și interpretarea ei fatalistă. Acum avem un început de corelare între ce se învață și cu ce scop se învață. Atenție – este vorba despre învățătura instituțio­nalizată, prin școală, cu profesioniști atestați, învățătura din carte, după reguli și cu aplicații, nu despre învățătura pe furate, după metoda „uită-te cum face el și fă și tu”.

În același spirit al apropierii învățăturii de nevoia de a avea oameni bine pregătiți în funcție de practica diverselor domenii economice, sociale, culturale sunt de remarcat conexiunile propuse de ministrul Educației Naționale cu literatura română: rutina orelor la această disciplină să fie „stricată” de prezența unor scriitori în clase, în fața elevilor. Și aici este de apreciat o mână de ajutor venită din afara școlii, de la o autoritate instituțională în domeniu, de la Uniunea Scriitorilor, prin președintele acesteia, profesorul Nicolae Manolescu. Academia Română și-a arătat disponibilitatea în același sens. Într-un context în sine al deschiderii societății și a instituțiilor statului către carte și studiu, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, ministrul Remus Pricopie sublinia că „lectura, dragostea pentru lectură, este primul lucru pe care trebuie să îl cultivăm înainte de a merge mai departe. În acest context, noi am solicitat sprijin din partea tuturor, am vorbit cu domnul președinte Manolescu, am vorbit la Academia Română, pentru a ne acorda sprijin și, evident, de fiecare dată când am posibilitatea să mă adresez scriitorilor români și poeților români, o fac”. Completarea imediată făcută de ministru este încurajatoare, în sensul că nu ne găsim în prezența unei simple exprimări formale, frumoase, cu șanse certe de a fi citată. Judecata e rațională: „Va fi un proces destul de complicat, împrospătăm toate programele, dar literatura română și istoria vor fi temele cele mai sensibile și probabil că nu vor fi epuizate aceste subiecte mai devreme de un an, un an și jumătate, iar ideea centrală este de a deschide ora de română”. Rămânând în contextul evenimentului ieșean, este de semnalat, în același spirit al susținerii cărții, sprijinul arătat de Banca Națională a României, de guvernatorul acesteia, acad. Mugur Isărescu. Iar în ceea ce privește deschiderile spre carte, spre școală, dincolo de limitele ocazionale, din partea autorității reprezentate, în cazul de față, de Consiliul Județean Iași, starea de normalitate se arată de la sine, din moment ce președinte al instituției administrative este un fost ministru al Educației – Cristian Adomniței.

În ansamblu, școala conectată la instituții și la oameni încărcați cu autoritatea funcției și a profesiei este școala de care avem nevoie, școala productivă intelectual, cu beneficiu într-un viitor care începe mult mai curând decât ni se pare.

Florin ANTONESCU