Socialize

Facebook
Home » Invatamant » Profesional si tehnic » Şcoala profesională nu poate sări peste propria umbră

Şcoala profesională nu poate sări peste propria umbră

Luna mai aduce de la începutul ei (şi) forfota înscrierilor în învăţământul profesional. Aşa ar trebui să fie. Metodologia aferentă spune, tentant prin minuţiozitate, că în ziua de 2 mai trebuie să fie gata: „Afişarea ofertei de şcolarizare aprobată, concretizată în domenii şi calificări profesionale, pentru învăţământul profesional de stat, la sediul unităţilor de învăţământ gimnazial şi la sediul unităţilor de învăţământ cu ofertă educaţională pentru învăţământul profesional de stat; crearea bazei de date la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ gimnazial şi la nivel judeţean, cuprinzând datele personale ale elevilor de clasa a VIII‑a, în Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIIR), prin verificarea şi corectarea, după caz, a informaţiilor privind elevii şi formaţiunile de studiu la care aceştia sunt asociaţi; tipărirea informaţiilor despre admiterea în învăţământul profesional de stat în broşura admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2017‑2018, într‑o secţiune distinctă“. În următoarele zile, până pe 5 mai, sunt cerute: „Transmiterea la unităţile de învăţământ gimnazial a broşurilor cuprinzând informaţiile legate de admiterea în învăţământul liceal şi în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2017‑2018; afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a graficului şedinţelor de completare a opţiunilor din fişa de înscriere în învăţământul profesional de stat de către absolvenţii clasei a VIII‑a şi părinţii acestora“. Până la 15 mai, fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti trebuie să‑şi transmită la Ministerul Educaţiei Naţionale broşura de admitere tipărită şi în format electronic. E mai puţin important de ce e nevoie de zece zile ca să se îndeplinească un ordin de expediere a ceva ce există deja (broşurile gata pentru şcoli încă din 5 mai). Ce contează este să coincidă ce scrie în broşuri cu oferta din realitate, iar mai departe oferta să fie şi onorată prin cerere. Ca să se întâmple aşa, forfota prestabilită în scris a perioadei ar trebui să aibă conţinut. Semne că este aşa nu se văd.

Învăţământul profesional continuă să fie îmbrăcat într‑o frumoasă corectitudine (conformitate, cum i se mai spune) a exprimării. Pe faţă, e vorbit numai de bine. În spate, e desconsiderat. Ba este văzut de‑a dreptul ca pedeapsă. La nivel individual, cine e în clasa a VIII‑a şi nu învaţă e ameninţat de cei din jur că nu va intra la liceu şi va ajunge la profesională, „la meserie“. La nivel organizaţional, liceelor cu promovare slabă la bacalaureat li se cere degradarea prin transformare în şcoli profesionale. Ameninţarea pentru cine nu învaţă şi implicit considerarea şcolii profesionale ca înjosire sunt automatisme vechi, nu au legătură, cum se tot spune, cu declinul industriei. A ajunge la profesională era văzut cu mult înainte de vremea declinului drept ceva ruşinos de către cei „cu pretenţii“ (şi cine nu era aşa?), care voiau să fie copiii lor „cineva“ (şi cine nu voia?). Şcoala profesională a avut, la vremea aceea, un rol civilizator. Inclusiv acestui rol i s‑au dedicat pagini de literatură şi filme artistice. Ascunderea şcolii profesionale şi fuga de şcoala profesională au venit ulterior. Astăzi este cultivată de‑a dreptul fuga din şcoala profesională. Dovedindu‑se inabili, diverşi promotori ai învăţământului profesional vor să atragă elevi spre acesta, insistând asupra posibilităţilor de a‑l părăsi cât mai repede, adică subliniind avantajele prevederilor care permit oricând ieşirea de pe ruta profesională şi accesul foarte simplu la liceu. Concomitent, aceiaşi promotori tot repetă că „poţi să fii domn şi cu şcoala profesională“, că „nu‑i nicio ruşine“, că etc., exact ca să accentueze complexe şi să facă şi mai nesuferită starea de elev la profesională. În general, consilierea şi orientarea spre şcoala profesională (ca şi, în mod specific, orientarea spre liceu, spre grădiniţe – mai ales!) sunt considerate bune şi eficiente la noi dacă au aspect de ofertă promoţională. Rezultatul este insignifiant. Opţiunea pentru învăţământul profesional nu trece de nivelul modest, deşi eforturi există, şi pentru perfecţionarea domeniului ca atare, şi pentru atragerea elevilor. Învăţământul dual este o dovadă, fiind apreciat şi de şcoli, şi de agenţi economici. Cu toate acestea, Patronatul Investitorilor Autohtoni – Piarom semnala recent că, din totalul de 20.716 elevi înmatriculaţi în clasă terminală de şcoală profesională în anul 2016‑2017, doar 422 (2,03 la sută) se află în sistemul de educaţie privat, iar din cei 55.560 de potenţiali absolvenţi la vară ai liceelor tehnologice, numai 405 (0,72 la sută) sunt în licee particulare. Dincolo de cifre, de reţinut este esenţa propunerilor patronale pentru a face din învăţământul profesional o treabă raţională: stabilirea cifrei de şcolarizare pe baza aplicaţiei Revisal – Registrul general de evidenţă al salariaţilor; evaluarea inserţiei socio‑profesionale a absolvenţilor după diplomă (certificat), şcoală, calificare şi an; evaluarea şcolilor după cum satisfac cerinţele pieţei forţei de muncă.

Iar şi mai încolo, peste criterii, greu dacă nu imposibil de schim­bat, este înţepenirea în concepţia de pe la noi potrivit căreia munca (meseria) e doar fizică şi o fac doar unii oameni, în folosul altora.

Florin ANTONESCU