Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » Şcoala rurală, dincolo de bunele intenţii

Şcoala rurală, dincolo de bunele intenţii

Absolvenţii cu diplomă de bacalaureat luată la licee din mediul rural au anul acesta două mii de locuri speciale, numai pentru ei, la admiterea în universităţi. Tot în mediul rural, din viitorul an şcolar, la şcoli cu deficit de cadre didactice, este foarte posibil să vină să susţină ore profesori performanţi de la şcoli din mediul urban. De asemenea, şcolilor rurale li se adresează în mare măsură finanţări din fonduri europene şi din alte surse, precum Banca Mondială. Toate perspectivele în aceste direcţii sunt văzute cu speranţă, pentru că şcolile noastre din mediul rural, dincolo de curţi îngrijite şi de ziduri renovate, pe dinăuntru suferă în ceea ce priveşte calitatea lucrului de fiecare zi şi calitatea „produsului“ final. Nimic nu se face doar cu intenţii lăudabile şi cu decizii bine‑venite. Deopotrivă, este nevoie de judecată obiectivă şi cuprinzătoare.

Alocarea unor locuri la facultăţi după criteriul apartenenţei la o categorie nu reprezintă o noutate. Au intrat în obişnuinţă alocările separate pentru romi şi pentru premianţi olimpici. De data aceasta, alocarea unor locuri la facultăţi este făcută în funcţie de poziţionarea liceului absolvit într‑un anumit mediu social (cel rural), ceea ce trimite la similitudini cu admiterea în funcţie de apartenenţa la o anumită categorie socială. Cine a mai fost pe la şcoală şi a mai citit istorie sau cine a trăit istoria pe pielea lui se vede îndreptăţit să facă asocieri cu deschiderea intrării în facultăţi după criteriul „de clasă“ practicată în urmă cu nişte decenii. Sigur, acum este o alocare pentru admitere. Mai departe, ministrul educaţiei naţionale, Valentin Popa, le atrage atenţia potenţialilor beneficiari că „vor trebui să muncească din greu“. Semnalarea este bine‑venită, pentru că, altfel, tot ministrul spune că în comparaţie cu „elevii din mediul urban, cei din mediul rural înregistrează invariabil rate mai scăzute de participare la educaţia timpurie, se confruntă în proporţii semnificativ mai ridicate cu fenomenul de părăsire timpurie a şcolii“, iar mai departe, că „performează constant mai slab la examenele naţionale şi la evaluările internaţionale şi participă într‑un procent mult mai mic la niveluri superioare de educaţie“, or, după un asemenea parcurs, cu „mai slab“ şi cu „mult mai mic“, s‑ar putea crede că şi drumul mai sus va fi ajutat cu facilităţi.

Tot în comparaţie cu alte alocări speciale de locuri, cea în discuţie acum nu este deschisă tuturor potenţialilor beneficiari (deţinători de diplomă de bacalaureat eliberată de licee din mediul rural), ci numai unora, proveniţi din licee trecute pe o listă difuzată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Nu reiese după ce criterii au fost alese acele licee, nici numărul lor prestabilit pe judeţe (dintr‑un judeţ sunt 15 licee, din altele sunt şapte, din altele, unu‑două sau niciunul singur), nici dacă s‑a făcut vreo corelare cu altfel mereu invocatele cerinţe pentru domenii prioritare ale dezvoltării ţării.

În aceeaşi arie a intervenţiilor pentru ridicarea învăţământului din mediul rural se înscrie şi eventuala acoperire a unor catedre vacante cu profesori performanţi din mediul urban, care să predea acolo în regim de plată cu ora. Finanţarea ar urma să se facă din bani europeni. În principiu, orice sprijin, orice informaţie, învăţătură etc. de la un nivel superior ca performanţă profesională (şcoli bune din oraşe, profesori buni) nu poate fi decât benefică. În realitate, apar elementele procedurale şi cele omeneşti de ordin subiectiv. Procedural, ar fi de plătit drepturi salariale din bani europeni fără să fie vorba despre un proiect european, pentru că încadrarea unui post (şi încă unul în sistemul bugetar!), indiferent de domeniul profesional, nu are cum să reprezinte obiectivul unui proiect european şi să fie asigurată din fonduri europene. Omeneşte, cancelaria de şcoală din mediul rural are nişte particularităţi care nu pot să fie ignorate. Orgolii, suspiciuni, neîncredere, bovarism, suficienţă, complexări, legături şi interese nevăzute şi atâtea altele se amestecă, s‑au consolidat în timp. Declanşarea unui program susţinut, fundamental, normat – nu desfăşurarea unor „activităţi în şcoală“ ocazionale – nu are cum să nu ţină seama de elemente precum felul în care ar fi perceput, chiar primit efectiv, un intrus, de la „bună ziua“ la scaunul arătat ca disponibil dintre cele din jurul mesei din cancelarie şi de la urmărirea cu privirea în clipa apucării catalogului şi a pornirii spre clasă când „s‑a sunat“ de intrare la caracterizarea transmisă părinţilor când cel în cauză nu e de faţă.

Cu deschidere spre şcoala din mediul rural se găseşte în actualitate şi proiectul Romania Secondary Education Project (ROSE)/ „Proiectul privind învăţământul secundar“, cu deschidere spre factorii care actualmente duc la rezultate slabe ale elevilor din învăţământul secundar superior (licee), inclusiv la abandon şcolar. Început de ceva timp, la ora actuală, proiectul se remarcă prin aceea că a generat 263 de granturi aflate în implementare pentru licee.

Iniţiative, fonduri şi, ca întotdeauna, speranţe pentru ridicarea şcolii din mediul rural există. Importantă este transpunerea lor dincolo de corectitudine şi de condescendenţă.

Florin ANTONESCU