Scrisoare deschisă FSE "Spiru Haret"

Excelenţei Sale
Domnului Victor Ponta,
Primul Ministru al României
Domnule Prim-Ministru,
Federaţia Sindicatelor din Educaţie SPIRU HARET vă aduce în atenţie situaţia deosebit de gravă în care se află învăţământul românesc. Aceasta a revenit în prim-plan printr-un regretabil show mediatic vizând şcoala românească, la care au participat, din păcate, unele instituţii ale statului.
Acest spectacol a venit să arate încă o dată, dacă mai era nevoie, că, în România, învăţământul, domeniu strategic al oricărei naţiuni şi prioritate naţională, suferă şi este măcinat în substanţa sa de diverse maladii, intra şi extrasistemice. Este un lucru evident. Îl ştim şi noi, îl ştiţi şi dumneavoastră. De fapt, îl ştiu toţi românii, inclusiv politicienii. De la părintele care aleargă luni bune pentru a-şi înscrie copilul la grădiniţă până la cadrul didactic – care, atunci când primeşte salariul, nu ştie ce să facă mai întâi cu puţinii bani câştigaţi –, la societatea civilă şi chiar la beneficiarul direct, elevul (pus formal în diferite roluri de decizie), cu toţii ne plângem de calitatea învăţământului. Cu toate acestea, niciun factor de decizie nu îşi asumă rezolvarea acestor probleme.
Această stare de criză a învăţământului românesc devine evidentă pentru toată lumea şi pentru toate structurile societăţii, din păcate, abia în „momentele critice”, respectiv evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat.
Cauzele care au condus la această situaţie sunt multiple.
Vorbind strict despre examenul de bacalaureat, factorii de decizie ar trebui să conştientizeze „prăpastia” între intrările şi ieşirile din sistem, pe diferite paliere/aspecte: elevi care devin liceeni fără a fi promovat evaluarea naţională şi care, la absolvirea liceului, răspund la examenul de bacalaureat pe aceeaşi programă la diferite discipline şi trebuie să demonstreze acelaşi nivel de competenţă cu elevii care au promovat evaluarea naţională; ceea ce studiază efectiv în liceu conform planurilor-cadru pe filiere şi specializări şi ceea ce li se cere prin probele şi programa examenului de bacalaureat (de exemplu, la liceele tehnologice 2/3 din timpul de studiu este alocat modulelor de specialitate, cunoştinţe complet nevalorificate în examenul de bacalaureat); aşteptările elevului de liceu şi lipsa de perspectivă a absol­ventului de liceu etc.
În opinia noastră, rupturile pe care le-am enunţat în paragraful anterior se datorează, în bună măsură, continuei „reforme” la care a fost supus în ultimele două decenii sistemul de învăţământ preuniversitar. Se poate lesne observa că fiecare guvernare şi fiecare ministru al Educaţiei au venit cu propria lor variantă de reformă, fără a avea o viziune de ansamblu şi fără ca cei care le-au succedat la guvernare/în scaunul ministerial să facă un efort minim de reflecţie asupra continuităţii aplicării, respectiv realizării proiectelor şi programelor iniţiate de antecesori. Rezultatele: dispariţia învăţământului profesional; abandon şcolar la cote alarmante; învăţământ rural lipsit de viabilitate; lipsa de atractivitate a profesiei didactice; birocratizarea excesivă a sistemului; percepţia preponderent negativă a comunităţii asupra sistemului educaţional – şi lista poate continua în acelaşi registru.
O altă cauză, domnule prim-ministru, este legată de dezinteresul părinţilor faţă de pregătirea curentă a propriilor copii, dublată de implicarea acestora în deformarea scării de valori şi a finalităţilor educaţiei (în tot „spectacolul” mitei de la bacalaureat, unul dintre actorii principali este reprezentat de acei părinţi care au dorit să îşi „scape” copiii de „stresul” examenului de maturitate). Or, în ultimii ani, campaniile mediatice, dar şi mesajele transmise de politicieni au lansat ideea că vinovaţii principali sunt dascălii, care sunt dezinteresaţi şi nu îşi mai fac datoria. Nu spunem că nu sunt astfel de cazuri, însă majoritatea corpului profesoral continuă să-şi facă datoria, cu toate că satisfacţiile sunt din ce în ce mai puţine. Şi asta, în condiţiile în care nici măcar părinţii nu îi mai susţin, lăsând toată educaţia în seama şcolii, uitând că un elev este în şcoală cinci-şase ore pe zi, restul reprezentând timp petrecut în familie. Indiferent de cât şi-ar dori, dascălul nu poate fi în acelaşi timp şi profesor, şi părinte pentru 30 de elevi.
O altă cauză a agravării situaţiei din învăţământul preuniversitar este politizarea excesivă a sistemului. S-a creat o mafie în jurul numirilor de directori şi inspectori şcolari/inspectori şcolari generali; sunt situaţii în care persoanele numite în diverse funcţii de conducere din Educaţie nu au nici măcar pregătirea minimă cerută de lege şi nici nu au autoritatea profe­sională şi morală necesare în faţa corpului profesoral. Calitatea managementului în sistemul de învăţământ preuniversitar nu este dependentă direct proporţional (aşa cum induc ultimele reglementări legislative) de ponderea repre­zentanţilor comunităţii, ci, în primul rând, de calitatea repre­zentanţilor şcolii în organismele de conducere, de probitatea şi autoritatea profesională şi morală a acestora. Or, în condiţiile actuale, ale politizării excesive şi ale desconsiderării calităţii profesionale a candidaţilor la funcţiile de conducere, de îndrumare şi de control, managementul unităţii de învăţământ nu are, de cele mai multe ori, cum să fie performant.
Poate cea mai importantă dintre cauze este însă cea legată de finanţare sau, mai bine zis, de subfinanţarea cronică a sistemului de învăţământ. Niciodată sistemul educaţional nu a primit fondurile de care are nevoie. Şi, din puţinul pe care l-a primit învăţământul, o mare parte a fost redirecţionată către firmele unor apropiaţi ai diverselor partide. Astfel de exemple, de bani irosiţi, se pot vedea la tot pasul. Iată doar câteva: preţurile exagerate practicate de majoritatea firmelor care furnizează diverse produse şi servicii unităţilor de învăţământ de nivel preşcolar (şi nu numai); facturile tăiate pentru miile de metri pătraţi de termopan, de gresie şi de faianţă pentru unităţi în care nu se mai desfăşoară în prezent proces educaţional; efectuarea de mântuială a unor lucrări de reparaţii/consolidări, care trebuie refăcute în anul următor; decontarea transportului elevilor la preţuri nejustificat de mari, nerealiste – caz prezentat şi de dumneavoastră.
Tot în plan financiar, o altă problemă o reprezintă cheltuielile de personal. Am ajuns să fim pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte procentul din PIB alocat salariilor cadrelor didactice. Dacă în ţări precum Bulgaria, Slovacia, Cehia sau Ungaria se cheltuieşte între 2,3 şi 2,7% din PIB, în România cheltuielile se ridică la doar 1,9% din PIB. Putem vorbi, deja, de sărăcie în rândurile unei părţi semnificative a angajaţilor din învăţământ. Or, în această situaţie, este din ce în ce mai greu să le cerem acestora performanţă, corectitudine şi calitate. Dintr-o primă lectură a grilelor de salarizare, este evident că debutanţii în profesia didactică au salarii care nici măcar nu acoperă traiul de zi cu zi. Mai mult, în ce măsură putem vorbi, domnule prim-ministru, de motivarea celor mai buni absolvenţi de învăţământ superior de a alege cariera didactică dacă în acest moment un profesor gradul I, vechime peste 30 de ani, cu gradaţie de merit şi alte titluri onorifice acordate de Statul Român, ai cărui elevi obţin de ani de zile premii la concursuri naţionale şi inter­naţionale în specialitate, are în prezent un salariu sub 2000 de lei?
Domnule prim-ministru, având în vedere cele menţionate mai sus, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret consideră că aveţi şansa de a fi întâiul premier care poate şi trebuie să readucă învăţământul la o stare de normalitate. Subliniem, încă odată, că demersul organizaţiei noastre nu se doreşte o pledoarie în favoarea celor care vor fi dovediţi că au fraudat examenul de bacalaureat, chiar dacă este iniţiat în contextul incidentelor regretabile derulate săptămâna trecută.
Ţinând cont de condiţiile actuale, dar şi de importanţa care ar trebui a­cordată învăţământului, vă propunem spre reflecţie următoarele soluţii pe care le-am identificat în
 
urma dezbaterilor avute cu reprezentanţii acestuia în ultimii ani:
În ceea ce priveşte finanţarea, considerăm că este obligatoriu ca învăţământul să primească, începând de anul viitor, procentul din PIB stabilit prin lege. În acelaşi timp, se impune renunţarea la finanţarea per elev. Acest lucru poate conduce direct la o salarizare motivantă, pe criterii de performanţă pentru resursa umană din sistem, dar şi pentru cei care vor să acceadă la o funcţie didactică. De asemenea, din acest buget consolidat s-ar putea acoperi şi programul „Şcoala după şcoală”, care ar ajuta atât copiii, cât şi părinţii.
O altă ţintă care trebuie atinsă este depolitizarea sistemului, începând cu managementul acestuia. Este momentul ca selecţia inspectorilor şcolari/inspectorilor şcolari generali să se facă pe criterii apolitice, iar alegerea directorului să se facă din rândul şi cu avizul corpului profesoral al unităţii de învăţământ, în baza unui concurs. De asemenea, consiliul de administraţie trebuie să fie format în majoritate din angajaţi ai unităţii de învăţământ, care cunosc cel mai bine problemele instituţiei şi pot acţiona în consecinţă.
În privinţa reformei învăţământului, pe lângă schimbările de curriculum anunţate deja de ministrul Educaţiei, credem că este nevoie de reînfiinţarea şcolilor profesionale şi de stimularea agenţilor economici care să sprijine acest sistem. În plus, este obligatoriu ca ministerul să schimbe sistemul de accedere în treptele superioare de învăţământ prin reintroducerea examenului de admitere atât la nivel liceal, cât şi la nivel universitar. Această modificare ar crea premisele unei selecţii obiective a valorilor printr-o concurenţă reală şi corectă la ambele niveluri, măsură care s-ar dovedi şi mai eficientă prin introducerea unui examen de bacalaureat diferenţiat/regândirea bacalaureatului ca examen de final de ciclu liceal.
Un alt punct important care trebuie regândit este viaţa internă a şcolii. În primul rând, este necesar ca fiecare părinte să încheie un contract cu şcoala, prin intermediul căruia să-şi cunoască drepturile şi îndatoririle pe care le au faţă de aceasta atât el, cât şi copilul. Pentru a nu ajunge la cazuri mult mai grave decât cele cunoscute până în prezent, este nevoie de o înăsprire a regulamentelor şcolare în privinţa comportamentului şi a ţinutei elevilor, cadrelor didactice, precum şi de un cod etic al cadrelor didactice.
Nu în ultimul rând, trebuie regândită formarea iniţială şi continuă a personalului didactic. Aici avem în vedere reintroducerea formării iniţiale a resursei umane necesare educaţiei româneşti prin intermediul liceelor pedagogice, care trebuie întărite, atât pentru învăţământul preşcolar, cât şi pentru cel primar, precum şi iniţierea unor programe subvenţionate de formare continuă prin facultăţile cu profil pedagogic. De asemenea, debiro­cratizarea efectivă a activităţii profesorului reprezintă, în accepţiunea noastră, un element important al creşterii calităţii actului educaţional.
În strânsă relaţie cu soluţia anterioară, apreciem că este nevoie de o transformare a ordinii curriculare existente (încremenite într-o mentalitate depăşită de realităţile vieţii de zi cu zi), dublată de dezvoltarea profesională a resursei umane din educaţie centrată pe opţiuni de carieră orizontale, altele decât activitatea didactică la catedră (de exemplu: consiliere de carieră pentru elevi, tutorat/mentorat pentru tinerii profesori aflaţi la început de carieră, scriere/management de proiecte în beneficiul şcolii etc.).
De asemenea, este nevoie de o reevaluare drastică a sistemului de autorizare şi acreditare a unităţilor/instituţiilor de învăţământ pentru a elimina astfel acele „fabrici de diplome” de care se vorbeşte atât de mult chiar şi de către unii dintre foştii miniştri ai învăţământului.
Toate acestea nu pot fi realizate fără schimbarea Legii Educaţiei Naţionale, lege care a fost asumată de Guvernul Boc şi care nu a fost discutată cu actorii sistemului educaţional.
Domnule prim-ministru, în cele de mai sus v-am expus, pe scurt, câteva dintre propunerile şi soluţiile gândite de corpul profesoral. Sunt şi altele pe care dorim să vi le aducem la cunoştinţă, sens în care vă solicităm o întâlnire în perioada imediat următoare.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie SPIRU HARET a iniţiat demersuri similare, în repetate rânduri, în decursul ultimilor 20 de ani, dar niciun guvern postdecembrist nu a dorit să le ia în considerare. Mai mult, într-o perioadă nu foarte îndepărtată, insistenţa şi revendicările noastre au fost considerate jigniri şi s-a încercat distrugerea mişcării sindicale din învăţământ prin metode care nu au nicio legătură cu un stat democratic.
Vă solicităm, în interesul educaţiei naţionale, să treceţi de bariera promisiunilor făcute de guvernanţii care s-au perindat pe la Palatul Victoria şi împreună să realizăm o reformă reală a sistemului educaţional.
Cu deosebită consideraţie,
Preşedinte,
Prof. Marius Ovidiu NISTOR