Socialize

Facebook
Home » Societate » Educatie pentru societate » Identitate nationala » Și todireștenii au sărbătorit Marea Unire

Și todireștenii au sărbătorit Marea Unire

Unitățile școlare au fost primele care au demarat, încă de anul trecut, acțiunile culturale pentru sărbătorirea marelui act istoric înfăptuit în anul 1918 prin Unirea Basarabiei, Bucovinei și a Ardealului cu Patria-Mamă. A fost prilejul ca pe parcursul întregului an 2018 să-i omagiem și pe acei bărbați de stat care au militat, au organizat și au înfăptuit Marea Unire.

Comuna Todirești, prin administrația locală și unitățile școlare din satele componente, s-a înscris activ în acest proces. Evenimentele menționate au fost sărbătorite în toate unitățile școlare, fiind organizate de școală în colaborare cu administrația locală și cu filiala locală a societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, după cum s-a întâmplat și de data aceasta. De fiecare dată au invitat și oaspeți speciali.

Fiind invitați, ne-am prezentat și noi cu mare bucurie și plăcere la această manifestare, organizată într-un final de noiembrie, destul de generos în razele soarelui, dar și-n… temperaturi destul de joase.

După cum ne-a obișnuit, doamna directoare Lăcrimioara Cocârlă ne-a așteptat cu o sală plină de elevi, reprezentanți ai autorităților locale în frunte cu domnul Vasile avram, primar, cadre didactice în activitate, dar și cu pensionari. Cel puțin fostele cadre didactice participă absolut la toate manifestările organizate de școală. Și, ca întotdeauna, n-au lipsit nici reprezentanții bisericii.

De data aceasta, manifestarea a avut patru părți: comunicări prezentate de elevii școlilor Costâna, Părhăuți și Todirești; moment artistic prezentat de elevii acestor școli; înființarea cercului„Cultul Eroilor“ și comunicări științifice prezentate de adulți, referitoare la Marea Unire.

De data aceasta, la manifestare au fost și alți oaspeți deosebiți: reprezentanții Filialei Suceava a Asociației „Cultul Eroilor”, coloneii (R) Constantin Crăciun, Viorel Giosan și maistrul militar Dumitru Daniel.

După intonarea Imnului de Stat al României, doamna directoare a rostit un călduros cuvânt de bun venit, prin care a subliniat și importanța evenimentului sărbătorit. Aceleași urări ni le-a adresat și domnul primar Vasile Avram, mulțumind organizatorilor pentru tot ce-au pregătit.

Trei grupuri de elevi de la școlile Costâna, Părhăuți și Todirești, coordonați de profesorii Sergiu Tabarcea și Paul Teodorescu, au vorbit despre Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu Patria-mamă, precum și despre Marea Unire. Comunicări bine documentate, elevii au citit expresiv, au avut și panouri pentru a exemplifica cele prezentate. Momentul artistic a fost un adevărat spectacol, fiind format din colaj de poezii, piese corale și soliști vocali. Prin tot ce s-a prezentat, s-aU omagiat Marea Unire și pe făuritorii ei. Impresionantă a fost evoluția a 12 prichindei din clasa I-a, care au prezentat un colaj de poezii. Am semnalat, cu mare plăcere, prezentarea unei poezii scrise de Vasile Bumbac, fiul satului.

A urmat constituirea filialei locale a Asociației „Cultul eroilor“. Col. (r) Constantin Crăciun a prezentat scopul asociației, cine poate face parte din ea, ce îndatoriri au membrii ei. S-a subliniat caracterul ei patriotic și apolitic. Sau distribuit carnete de membru pentru toți elevii și s-au înmânat insigne pentru membrii consiliului de conducere, care au fost aleși. S-au acordat diplome și medalii aniversare. A fost proiectat și comentat filmul „Eroul necunoscut“, care a fost lăsat la dispoziția școlii.

A urmat sesiunea de comunicări științifice. Au fost prezentate comunicările: „Contribuția armatei române la realizarea Unirii (gen. r. Dumitru Seserman); „Artizani Unirii“ (col. r. Viorel Giosan); „Vasile Niculescu – erou al Marii Uniri“ (prof. Gh. Dolinski); „Poetul Vasile Bumbac – un militant pentru Unire“ ( prof. M. Bocancea) și „Vasile Bumbac, Nicolae Iorga și Marea Unire“ ( ing. Petru Tabarcea).

Făcând o succintă analiză a acțiunii, prof. dr. Lăcrimioara Cocârlă a concluzionat: „Mă bucur foarte mult că ați venit azi la noi și că ați contribuit la realizarea unei activități atât de frumoase, interesante și educative. Sper că nici copiii n-o vor uita prea repede. Vă mai așteptăm pe la noi“.

La îndemnul domnului primar, am ieșit toți și ne-am dus la primărie. Aici s-a săpat o groapă și-a fost plantat un stejărel care, după cum a spus chiar dânsul, „Va dăinui peste veacuri aducând aminte urmașilor urmașilor noștri de evenimentul pe care l-am sărbătorit azi“.

Iar eu, autorul acestor rânduri, am constatat și de data aceasta implicarea deplină a cadrelor didactice din comuna Todirești la realizarea acestei acțiuni, că doamna directoare și primarul au reușit și de data aceasta să aducă oameni vrednici și valoroși la această activitate. Și de elevi ce să mai spun? Sunt extraordinari, receptivi la cerințele școlii, poate și pentru faptul că sunt educați și instruiți de cadre didactice minunate.

La mulți ani, România Mare!

Prof. Gh. DOLINSKI