Socialize

Facebook
Home » Actualitatea » Ultima ora » Simularea văzută din interiorul școlii

Simularea văzută din interiorul școlii

SimulareaAvantajul privirii din interior este unul semnificativ, ferindu-ne de mistificațiile „folclorice”, de deformările relatărilor orale, inevitabil partizane și subiective. S-au spus și s-au scris multe despre simulări, de la aprecieri deschise și până la negări vehemente. În ochii multora, simulările sunt perfect inutile și înseamnă doar un consum imens de hârtie, de energie și de nervi. Realitatea poate fi privită și din această perspectivă, să-i zicem cantitativ-utilitaristă. Dar simulările au și un tâlc profund, sunt necesare și bine-venite ca exercițiu intelectual.

Dacă în aviație sunt vitale, în viața școlară au gradul lor de utilitate și de relevanță. Este corect să spunem că nu toți elevii sunt motivați, dar destui sunt serioși și află acum măcar în ce punct se găsesc, care sunt zonele nevralgice și cât mai au de învățat până la capătul tunelului preuniversitar. În fond, bacalaureatul cam bate la ușă, timpul trece repede și mai sunt multe de făcut până la final. Simularea bacalaureatului 2014 pentru elevii claselor a XII-a și a XI-a, fixată în prima decadă a lunii martie, a generat întrebări în cascadă, puse de părinți, elevi, sindicate, cadre didactice: Dacă testarea este general obligatorie, de ce nu se trec notele în catalog? Care este rostul simulării la clasele a XI-a? De ce nu se plătește efortul de corectare? Vor găsi inspectoratele școlare județene calea potrivită pentru a sancționa cadrele didactice care au refuzat să participe la simulări? Bunăoară, vor fi ele ocolite la vară, la bacalaureat, când activitatea de evaluare va fi remunerată? De ce doar în unele licee din spațiul județean vasluian o serie de cadre didactice au intrat în grevă, iar în altele nu? Când se vor recupera orele pierdute la simulări? De ce nu putem obține un consens general în jurul unei idei? Ce s-a întâmplat cu unii lideri de sindicat, deveniți peste noapte foarte vocali și justițiari? Cine manipulează dascălii ezitanți, vulnerabili, dubitativi, nemulțumiți, anxioși? De ce pe aceste lucrări fără o miză specială, destinate doar „fotografierii” stadiului de pregătire, nu se pot face sublinieri ori alte marcaje semnificative? Cum pot fi sprijiniți profesorii care nu au participat la corectare și n-au imaginea exactă a punctelor tari și punctelor slabe ale propriilor elevi?

Timp de o săptămână am corectat 138 de lucrări (93 la clasele a XII-a și 45 la clasele a XI-a) și am completat riguros borderourile aferente, conform uzanțelor în vigoare. A meritat efortul? Subiectele pentru clasa a XII-a la limba și literatura română n-au depășit nivelul mediu de dificultate, consacrat de altfel în ultimii ani prin paradigma ministerială. Un pasaj din comedia lui Teodor Mazilu „Somnoroasa aventură” a reprezentat punctul de pornire pentru cele nouă cerințe standard. Nimic special de semnalat, cu excepția faptului că autorul nu mai este jucat astăzi, fiind aproape uitat și de peste 30 de ani (a dispărut în 1980) se află într-un ne­me­ritat con de um­bră. Este bine că măcar figurează în struc­tura unor su­biecte inofensive la simu­lări, prilej pe­n­tru o minimă evo­care nostalgică. Eva­luând cu atenție cele 93 de lucrări, am constatat că bravii noștri baca­laureați virtuali au mari dificultăți în a găsi un sinonim acceptabil pentru substantivul zădăr­nicie (deșertă­ciu­ne); ei dau soluții fanteziste, încer­când să explice ro­lul virgulei (în e­nun­­țul „Vai, ce bine-mi pare!”); se lansează în supoziții aiuritoare cu privire la rostul didascaliilor; plasează la genul dramatic trăsături ale genului epic și, desigur, intuiesc mai greu tipul de personaje-kitsch din teatrul mazilian. Nu numai că inofensivele cerințe nu exced substanța programei de liceu, dar par mai degrabă potrivite pentru gimnaziștii isteți și cu simțul limbii. Celelalte două subiecte plonjează în spațiul eseului. Textul argumentativ despre importanța călătoriilor în formarea personalității tinerilor a reprezentat – paradoxal – o nucă tare pentru cei mai mulți candidați din seria celor 93, cantonați iremediabil în poncife, aprecieri prudente, clișee securizante de genul „Călătoriile sunt instructive”, „Atenție la bani, la cheltuieli și la… persoanele necunoscute!”, „Călătoriile ne îmbogățesc mintea, dar uneori sunt obositoare” etc. Un singur elev a ieșit din tiparele presupuse și a dezvoltat câteva idei demne de reținut, referindu-se la deschiderea de noi orizonturi, la asimilarea de elemente aferente culturii și tradițiilor altor popoare, la călătorii ca evenimente inițiatice, dar care nu pot fi făcute în detrimentul identității naționale. Căutarea noului este oricând benefică și trebuie să depășim anumite dogme și limite rasiale pentru a-i înțelege pe alții. În fine, călătoriile contribuie la dezvoltarea capacităților noas­tre lingvistice și la mai buna înțele­gere dintre oameni.

Subiectul al treilea avea urmă­torul enunț: „Re­dac­tează un eseu de 600-900 de cuvinte, în care să prezinți particula­ritățile de con­s­truc­ție a unui per­sonaj dintr-un text nara­tiv studiat, a­par­­ținând lui Liviu Rebreanu”. Nu înțe­leg de ce elevii tre­buie puși în situația să-și nu­me­re cuvintele (mult mai nimerit ar fi să se indice numărul de rânduri ori de pagini). Opțiunile privind textul na­rativ la Rebreanu nu există; elevii au studiat la clasă exclusiv romanul „Ion”, așadar au o singură opțiune mare și lată, neîndoielnic larg accesibilă. 23 elevi din 93 n-au catadicsit să atace acest subiect. Cauza: nu-l cunoșteau. Probabil n-au citit niciodată romanul rebrenian, nici comentariile adiacente, iar explicațiile profesorului s-au volatilizat probabil de mult. Alți adolescenți au confundat romanul „Ion” cu nuvela slaviciană „Moara cu noroc” și au amestecat personajele dintr-o parte și din cealaltă. Așa au ajuns față în față, în conflict deschis, Ion și Lică Sămădăul, Florica se metamorfozează… onomastic în Florentina; Vasile Baciu devine Vasile Bocioacă și… nu sunt singurele enormități. Comentariile abundă în automatisme lexico-semantice; contextualizarea scriitorului este cvasi-inexistentă, conexiunile cu alte opere din aceeași familie (problematica țăranului și pământului) lipsesc cu desăvârșire; romanul ar fi apărut pe la 1860, când scriitorul nici nu se născuse. Câteva zeci de elevi n-au întrunit punctajul minim (5,00); pentru ei semnalele de alarmă sunt foarte clare, încât doar o mobilizare generală a energiilor îi va duce la liman.

Judecate global, cele 45 de lucrări ale elevilor claselor a XI-a au fost sensibil mai slabe decât cele ale colegilor din anul terminal. Explicația este simplă: bacalaureatul nu se află pentru ei la orizont și, ca atare, motivația a fost mult mai slabă. Lipsind presiunea psihologică, liceenii și-au îndeplinit obligația formală de a fi prezenți și de a scrie după capricii, puteri și grad de concentrare. Au rezultat niște însăilări modeste, sumare, cu banalități plicticoase și considerații de duzină exact când a fost vorba de impactul rețelelor de socializare asupra tinerilor. Tocmai în zona lor predilectă (Facebook) adolescenții par lipsiți de fantezie, inhibați și terni. Cât privește caracterizarea unui personaj dintr-o comedie studiată (aveau la îndemână cel puțin două texte de referință: „Chirița în provinție”, de Alecsandri, și imbatabila „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale), poticnelile n-au fost puține și nici minuscule. Unii, mânați de o sfântă naivitate, s-au oprit la infatigabilul Goe, iar alții la Ionel Popescu, protagoniștii cunoscutelor schițe caragialiene. Așadar, la 17 ani, după mai bine de un deceniu de școală, elevii confundă speciile și formele literare și alunecă nepăsători în… ridicol. Curat ridicol!

Nu se pot face extrapolări pe baza eșantioanelor mici. La data când scriem aceste rânduri nu se cunosc procentele finale la nivel național, dar riscăm un pronostic: vor fi modeste. Învățământul românesc are în față o provocare uriașă: creșterea calității. Restul e demagogie politicianistă, în care suntem experți.

 

Teodor PRACSIU