Simularea viitorului

BAC-2013, scandal, Şcoala nr. 10 Bucureşti, scandal, publicarea rezultatelor la testele PISA- 2012, scandal, petiţia „Spiru Haret”, scandal, simulări 2014, scandal. Ce urmează? Normal, tot un scandal. O fi sau nu vreun motiv, trebuie să provocăm ceva. Ratingul trebuie menţinut, deverul de asemenea, că, vorba aia, „reclama e sufletul comerţului”. Restul nu contează.
După cum se vede, deşi toată lumea afirmă că dialogul trebuie să fie cuvântul de ordine într-o societate normală, la noi, se pare, şcoala a devenit subiect de perpetuu scandal, deşi nu cred că această instituţie este una tenebroasă, generatoare de tensiuni şi neînţelegeri, iar oamenii care lucrează în domeniu, cu predilecţie femei, sunt oameni sensibili, dedicaţi şi educaţi, pe seama cărora nu ar trebui să se discute aşa, la general, cum s-a împământenit pe la noi. Că mai dă câte unul „în străchini” e adevărat, dar asta nu înseamnă să murdăreşti o instituţie naţională de la care întreaga suflare românească aşteaptă, în fapt, curăţenia morală, sufletească şi profesională ca model de viaţă, care trebuie contrapusă nonmodelelor promovate asiduu prin intermediul anumitor tronsoane mass-media.
Nu ştiu dacă amploarea dată comentării publice a rezultatelor simulărilor este sau nu de bun augur, dar cred că asupra acestor lucruri ar trebui să se pronunţe psihologii şi pedagogii. Pentru mine, simularea nu reprezintă un concurs în adevăratul sens al cuvântului, ci transpunerea elevului în situaţia de concurs, un fel de antrenament, de pregătire psihologică specifică. Misiunea acestui tip de activitate nu este de a constata nivelul cunoştinţelor la care se află elevul în acel moment, ci obişnuirea lui cu procedurile şi atmosfera de concurs, iar prin aceasta crearea unui fel de „rutină”, care să elimine încordările nervoase de tip „febră de start” sau emoţii, care adeseori creează multe probleme de concentrare celor mai mulţi dintre elevi. Spun acestea deoarece nivelul cunoştinţelor pe care elevul le are într-un moment sau altul este foarte bine cunoscut de profesori şi părinţi, iar comentariile publice negativiste ar putea avea efecte dintre cele mai nefaste asupra pregătirii ulterioare, necesară susţinerii adevăratului concurs.
Ceea ce ar fi de discutat, foarte serios, fără a simula dialogul, ar trebui, cu certitudine, să se refere la momentul în care va fi posibilă racordarea educaţiei româneşti la concluziile desprinse după publicarea rezultatelor la testele PISA-2012, racordare care ar trebui să fie efectivă într-un timp cât mai scurt cu putinţă, pentru a evita adevărata simulare. Simularea viitorului.
Recent, în urma unei petiţii introduse în sistem de FSE Spiru Haret, s-a constatat, la modul cel mai concret cu putinţă, că finanţarea şcolii este simulată, uneori chiar grav simulată, consiliile locale neavând cunoştinţă despre faptul că la capitolul investiţii „intră” şi procurarea de mijloace de învăţământ cu valoare mai mare decât a celor de la categoria cheltuieli materiale sau consumabile. Iar fără mijloace de învăţământ nu putem vorbi despre metode de învăţare şi instruire şi nici despre principii didactice, iar în lipsa acestora nu pot exista cele opt competenţe de bază ce reprezintă esenţa instruirii, de care ţine, cu necesitate, inserţia profesională de mai târziu. Considerăm că, în fapt, politicile financiare de tip local sunt deficitare şi nu îşi împlinesc decât în caz de excepţie misiunea, adică funcţionarea normală a şcolii.
În rest, ne aflăm într-o continuă simulare.
Oricum, şcoala, datorită legii, este în realitatea curentă copilul cu două sau mai multe moaşe, iar de aici toate celelalte. Elevii, profesorii, părinţii, şcoala ca instituţie nu reprezintă altceva decât elemente pe care se antrenează, fără a fi simulată, prestidigitaţia de tip manipulare ce caracterizează tot mai profund lumea, urbană sau rurală, aflată la ananghia istoriei.
Iar de aici tipul de societate, în care sărăcia rămâne singurul element nedisimulat.
Tudor SPIRIDON, Secretar general FSE Spiru Haret