Socialize

Facebook
Home » Noutati » Simulările fac bine sau rău elevilor?

Simulările fac bine sau rău elevilor?

SimulariÎn DEX, „simulare/a simula” înseamnă „prefăcătorie; falsificare; simulaţie/a face să pară adevărat ceva ireal; a da o impresie falsă; a se preface bolnav, nebun, beat”. Oare, organizarea de peste un deceniu a simulărilor în învăţământ să aibă acest înţeles? Sunt ele o păcăleală? Se încearcă manipularea opiniei publice prin ascunderea scăderii dramatice a nivelului mediu de pregătire al elevilor şi plasarea vinovăţiei pentru această situaţie asupra dascălilor? Se încearcă scoaterea basma curată a factorilor de decizie care, prin (pseudo)reforme împrumutate, au bulversat sistemul de învăţământ şi niciodată nu l-au finanţat suficient? Scopul simulărilor poate fi asociat „simulatorului” care, conform DEX, este „un ansamblu de aparate şi dispozitive care simulează situaţiile posibile într-o activitate, folosit pentru antrenarea şi verificarea reacţiilor operatorilor umani”.

Sunt simulate situaţii în caz de lansări în spaţiul cosmic, cutremure, incendii, inundaţii, avarii nucleare, accidente aviatice sau navale, când sunt verificate capacităţile de rezistenţă şi reacţiile astronauţilor, aviatorilor, marinarilor jandarmilor, pompierilor, poliţiştilor, şoferilor, care se pot afla în situaţii de criză. Suntem în învăţământ în astfel de situaţii de criză? Nu ştiu elevii din timp ce au de învăţat şi când dau examenele? Nu sunt ei obişnuiţi în cursul anilor de şcoală cu lucrări de control, cu teste fulger, cu teze sau cu evaluări orale? Nu cumva trecerea de la aceste evaluări „clasice” la cele „moderne”, prin referate, proiecte, portofolii, luate de pe internet, i-a dezvăţat de a mai studia individual, de a se concentra pentru a da randament maxim? Nu cumva folosirea în exces a mediilor virtuale de „socializare” i-a depărtat de dascălii formatori şi evaluatori? Au început să se teamă mai mult de tablă şi cretă decât de tablete şi de mobile. S-au îndepărtat de lectură şi strâmbă din nas la mirosul foilor dintr-o carte şi s-au scufundat în lumea facebook-ului. Noile intenţii ministeriale şi reacţiile dascălilor responsabili care îşi iubesc meseria şi îşi înţeleg menirea par a dovedi că desfiinţarea examenelor de admitere în liceu şi facultăţi, pe lângă multe altele care au mai fost menţionate, a fost o mare greşeală. Poate tocmai lipsa acestor examene i-a demotivat pe elevi să se pregătească. La aceasta adăugându-se schimbarea fundamentală produsă în noua societate, o societate a banului, unde statul s-a retras din economie şi din crearea locurilor de muncă şi, ca urmare, nu s-a mai preocupat de cariera tinerilor. Reacţia elevilor, una de autoconservare, a fost rapidă. Fără motivaţie şi modele de viaţă, au recurs la efort minim şi de aici rezultatele slabe, absenteismul şi abandonul şcolar, dezinteresul şi încercarea de fraudă. Lipsa concurenţei şi accesul uşor la o diplomă, mai ales după înfiinţarea unităţilor particulare începând de la ciclul primar, le-a diminuat dorinţa de a învăţa. Pe acest fond social se încearcă, sub „masca bunelor intenţii”, „ajutorarea” elevilor prin aceste simulări. Sunt ele de un real folos pentru elevi sau mai degrabă îi încurcă?

Se argumentează că elevii trebuie obişnuiţi cu atmosfera de examen, că nu trebuie stresaţi. Au devenit copiii noştri atât de sensibili şi, aşa cum se tot spune, ar trebui să se apeleze, chiar pentru orice, la psihologi şi psihiatri? Se pare că o astfel de abordare este foarte dificilă şi chiar ineficientă dacă în „ţara etalon a democraţiei”, cu un învăţământ zice-se performant, există elevi şi studenţi care folosesc arme de foc pentru a-şi împuşca colegii şi profesorii. De ce noile generaţii nu fac faţă unei atmosfere de examen? Li s-a modificat ADN-ul? S-ar putea, având în vedere ce mâncăm şi cum trăim. Este mai bine ca prin aceste simulări să-i obişnuim pe elevi cu subiecte-şablon? Oare nu atentăm la inventivitatea şi creativitatea unor minţi în plină formare? Nu îi forţăm să înveţe numai o anumită parte a materiei şi să aplice algoritmi în mod mecanic, fără a le stimula gândirea, intuiţia, spontaneitatea, concentrarea şi efortul? Se urmăreşte bifarea unor statistici favorabile sau formarea unor personalităţi puternice şi critice, iar prin selecţie determinarea calităţilor principale în vederea conştientizării fiecărui elev asupra propriilor posibilităţi? Elevii au exemple de (super)oameni care se pricep la sănătate, la economie, la finanţe sau învăţământ şi văd că, de fapt, nu trebuie să ai o anumită calificare şi specializare pentru a obţine un post bine plătit, ci să ai relaţii şi în buzunar un carnet de partid, la fel ca în perioada „omului nou, a socialismului multilateral dezvoltat”. S-a schimbat ceva faţă de acea perioadă? Poate numai numărul activiştilor de partid(e)! Mulţi elevi consideră simulările o modalitate de a arăta că nu sunt pregătiţi, pentru ca în acest fel să primească la examen subiecte uşoare. Cum să-i „constrângi” să scrie tot ce ştiu, chiar pe elevii buni, dacă notele nu sunt trecute în catalog?

Elevii se cred într-un joc, care consumă timp şi resurse, iar în zilele în care se ţin simulările se produce haos în şcoli? Rămâne întrebarea: Fac simulările bine sau rău elevilor?

Prof. Florea COSTACHE, Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu, Bucureşti­