Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Sofisme şi blocaje în reformă

Sofisme şi blocaje în reformă

O afirmaţie a ministrului educaţiei naţionale arată cam cum se stă azi la români cu voinţa politică de a face cu adevărat reformă în sistemul preuniversitar. După ce a cochetat la un moment dat cu luarea unei decizii prin care elevii care au nota sub 5 la Evalaurea Naţională să nu mai poată avea acces în licee, ministrul educaţie, previzibil, s-a răzgândit, Domnia Sa făcând următoarele afirmaţii semnificative pentru o stare de fapt, ce poate fi definitiă ca fiind marcată de prezenţa sofismelor. Spune Ecaterina Andronescu într-o declaraţie pentru Edupedu.ro: „Media 5 pentru admiterea la liceu, dacă se va atinge, va fi ca urmare a repartizării cifrelor de școlarizare, pentru modificarea metodologiei și luarea în considerare a notei de 5 pentru admiterea la liceu ne ducea în situația punem o etichetă pe fruntea elevilor acestor școli profesionale. ai o meserie este o chestiune onorată și o faci bine este superlativ. Și atunci trebuie îi încurajăm și pe cei cu note mari se ducă la profesională, mai ales ei pot continua apoi studiile liceale și se ducă mai departe“.

Declaraţie „cu cântec“ care aminteşte de mult circulatul concept al „corectitudinii politice“ care este el însuşi un sofism. Adică: „Un raționament fals din punct de vedere al conținutului, dar aparent corect, din punct de vedere formal, al cărui scop nu este altul decât acela de a induce în eroare cu privire la o realitate, la o stare de fapt!“

Dar, de fapt, despre ce este vorba? În loc de a se lua o decizie fermă motivată pedagogic, aceea a fixării unei limite a mediei care să permită accesul la liceu, actualul ministru lasă lucrurile… cum au fost. Pentru că de ce trebuie să ne complicăm noi poziţia de ministru, când ne putem lăsa în voia compromisurilor nesfârşite, care au însoţit învăţământul preuniversitar de bază/obligatoriu din ultimul deceniu, cu consecinţele ştiute: circa o sută de licee nu mai au, practic, statutul de licee în condiţiile în care elevii care ajung acolo nu au competenţele necesare studiului teoretic. Cu alte cuvinte, în loc recunoaştem faptul modul în care elevii învaţă e diferit şi unii au abilităţi pentru concepte şi noţiuni abstracte, în vreme ce alţii au abilităţi pentru reprezentări concrete şi proiecte lucrative, noi continuăm trăim în utopie şi ne scuzăm într-o manieră, cum spuneam, sofistică. Ne mai spune doamna ministru că măsura de a fixa o medie minimă de admitere (eventual cinci) la licee „ne ducea la situația punem o etichetă pe fruntea elevilor acestor școli profesionale. Şi continuă: „Să ai o meserie este o chestiune onorată și o faci bine este superlativ. Și atunci trebuie îi încurajăm și pe cei cu note mari se ducă la profesională, mai ales ei pot continua apoi studiile liceale și se ducă mai departe. (Ca şi cum cineva care ar avea o notă mare şi ar dori se ducă profersională ar fi împiedicat de către cineva!!!…)

Cel puţin două aspecte ţin de aceeaşi realitate a sofismelor de care am vorbit mai sus. Primul este limitarea intrării la licee în baza unei medii ar fi pus o etichetă pe fruntea elevilor şcolilor profesionale. Doamna ministru pare nu cunoască conceptul de „învăţare diferită, la care făceam trimitere mai sus, şi care corespunde abilităţilor variate ale preadolescentului, faptul unii dintre ei au aplecare spre zona practică a învăţării şi menţinerea lor pe un traseu cu programe şcolare teoretice nu face altceva decât genereze complexe, indiferenţă, înstrăinare. Mai mult, subînţelegem dacă am avea o clasă dintr-o şcoală profesională a cărei componenţă este alcătuită cu elevi intraţi cu medii sub 5 e un fapt de incorectitudine politică, „de etichetare, în vreme ce dacă avem la un liceu tot o asemenea clasă e un fapt natural, de opţiune, un lucru ce pare a fi în ordine. Dar sofismul nu se termină aici, căci doamna ministru visează şi un fel de selecţie „inversă a absolvenţilor, cei cu note mari se ducă (şi ei) la profesională, poate chiar în primul rând acolo, şi apoi continuie eventual studiile „teoretice, în vreme ce alţii cu medii de 2 şi de 3 se ducă la licee… teoretice, eventual.

În loc ca lucrurile stea firesc, în sensul în care cei repartizaţi la şcolile profesionale să-şi dezvolte abilităţi natural avute, la care se adauge programe teoretice cu preponderent caracter remedial, doamna ministru ne bagă cumva în ceaţă…

Dar nu facem o tragedie din asemenea opinii. În fond, nu e prima oară când doamna ministru ne încurcă, căci politica nu e obligatoriu… logică. Doamna ministru simte foarte bine cum arată şi care este în momentul de faţă „mentalul părintelui de absolvent de clasa aVIII-a. Doamna ministru ştie lumea ar protesta dacă s-ar încerca se limiteze repartizarea la licee. Iar pentru cei care vor – şi aceşti sunt mulţi! – prelungirea unor compromisuri, vechi de aproape două decenii în preuniversitar, asemenea declaraţii sunt… bine-venite.

Dar nu ne facem iluzii: acest fapt nu înseamnă altceva decât decât amânări şi amânări. Amânări în a lua taurul de coarne!

P.S. Nu ştiu dacă ministrul educaţiei naţionale cunoaşte câte ceva dintre realităţile învăţământului francez, aşa cum au rezultat ele din declaraţiile de anul trecut ale domnului Jean-Michel Blanquer, ministrul educaţiei din Franţa, colaborator apropiat al preşedintelui francez, unul dintre cei mai contestaţi preşedinţi al Franţei din ultimele decenii. De ce e contestat domnul Macron este însă altă problemă. Important este ce spune ministrul educaţiei din guvernul lui. În esenţă, acesta a observat câteva caracteristici ale căror efecte negative asupra şcolii sunt incalculabile. Una dintre aceste caracteristici este că ideea de permisivitate în numele unui egalitarism utopic şi al unei democraţii ajunse la fundul sacului a adus în cele din urmă deservicii reale şcolii franceze (şi nu numai!) care n-a făcut altceva decât să genereze, ca şi la noi, fel de fel de utopii: utopia eliberării de note, utopia învăţării de plăcere, utopia grijii de a nu știrbi drepturile elevului. De altfel, şcoala franceză nu e singura care se plânge de scăderea calităţii sau de dispariţia/diminuarea rigorii, noi înşine aflându-ne cam de multişor pe un asemenea traseu, la capătul căruia se află o staţie numită „Merge şi aşa!. Adică chipul unei şcoli… superficiale, aproximative!

Adrian COSTACHE