SOLOMON MARCUS (1 martie 1925 – 17 martie 2016)  – paradigma luminii

 
„Să nu încercați să definiți timpul, căci intrați într-o capcană fără ieșire. Pur și simplu nu există o definiție a timpului. Când am scris cartea despre timp, mi-am dat seama că singura salvare este să mă gândesc la un anumit fel de timp: timp cronologic, timp fizic, timp biologic, timp subiectiv, timp lingvistic, timp cuantic, timp relativist etc. Zeci și zeci de feluri de timp”. (SOLOMON MARCUS)
Cum să scrii cuvântul moarte alături de numele SOLOMON MARCUS? Doar poate într-o acceptare oximoronică a sensului. Sau într-un exercițiu de transfer de sens, dintr-un spațiu al eternității, în care moartea este condiția certificării vieții eterne a unui spirit cum nu multe au fost în toată lumea asta. Astăzi, 17 martie, e o zi cu soare. E rece afară și e soare orbitor. Să fie oare o ceremonie a Naturii destinată primenirii în lumină, pentru totdeauna, a domnului Acade­mician?  Și atunci cum să vorbim despre moarte, când viața e pretutindeni, în primăvară? A plecat în această dimineață, la răsăritul soarelui, pe o cărare a liniștii. A plecat în aceeași lună în care s-a născut, acum 91 de ani.
Vorbim despre SOLOMON MARCUS, la un prezent etern, ca despre puterea spiritului de a se înălța princiar și nobil deasupra timpului cronologic. Îi este atât de blândă privirea, atât de caldă și sinceră, rafinată de încercările destinului – nu puține! – atât de limpede… Îmi spunea pe 24 februarie, la masa de seară – ultima ieșire la restaurantul La Radu – că e obosit și crede că e timpul să se oprească. M-a cutremurat această idee. Nu mi-a mai vorbit niciodată, atât de obosit, despre drum. Era preocupat de planurile-cadru, de soarta latinei și a istoriei, de conținutul manualelor, de agresiunea școlii asupra elevilor de gimnaziu. Anul trecut, mi-a solicitat toate manualele de gimnaziu după care învață elevii acum. I le-am pus la dispoziție de îndată. Îmi arăta erorile de logică și mai ales de limbă română și era preocupat să ajute elevii să meargă la școală cu drag și cu sentimentul utilității celor învățate. Ei erau în permanentă legătură, prin e-mail, cu domnul Academician. La fiecare întâlnire, le spunea să-i scrie, ridicând brațul drept și configurând cu degetul arătător adresa de e-mail: solomarcus@gmail.com. Și le răs­pundea cu drag și cu tot sufletul, la toate mesajele. Deseori mi le redirecționa. Erau me­sajele în care aceștia i se plângeau de cali­tatea educației în școală și-i cereau ajutorul.
Sentimentul care l-a unit cu lumea școlii este unul nobil, de sin­ceritate și dragoste pă­rin­tească. Privea elevul cu un sentiment special, expresie a spiritului rafinat, capabil să dis­tileze cotidianul pentru a accede într-un spațiu decontaminat de ten­dințele para­zitare ale unei vieți rutinate de locurile comune, deper­sonalizate, mar­cate de pla­titudini și de ba­nalitate. Îi plăcea să ne invite în acest spațiu curat intelectual, afectiv, cultural, omenesc, des­chi­zându-ne cu gene­ro­zitate poarta luminată de spiritul Său înalt. Aici, am simțit de fiecare dată că aura domnului Acade­mician ne ajustează onto­logic, iar în sfera cognitivului, favorizează experiențe care vin să potențeze capacitatea de a înțelege și de a se înțelege a ființei noastre.
Ne-a demonstrat tuturor, prin propriul destin intelectual, că orice evoluție presu­pune transgresarea, ca mod de inserare în cursul istoriei și că ne aflăm în plin proces de evoluție fulminantă în sfera cognitivă, feno­men care marchează decisiv și aspectele ontologice care guvernează lumea modernă. Cei care am avut fericirea de a-i fi în preajmă, am făcut un exercițiu de afirmare a identității spirituale, învățând să biruim canonul care confiscă, de regulă, libertatea individuală și exersând modul sinergic de cunoaștere, ca formă de libertate asumată individual și raportată la un model spiritual integrator – domnul SOLOMON MARCUS. Ne-a rămas pentru totdeauna și deasupra timpurilor, autoritatea magistrului în a construi structuri de maximă generalitate a căror parcurgere de către generează întoarcerea la pattern, într-un gest de conștientizare a spiritului identitar, atât de necesar, mai ales în acest mileniu, în care descumpănirea copleșește cotidianul.
Din lumina dimineții de 17 martie 2016, cu limpede gând, mâhnit însă de sărăcia zilelor ce vor urma plecării domnului SOLOMON MARCUS, rotund și niciodată finit, ca un cerc, viața își schimbă paradigma, de la trecător la peren. Matematic, metaforic, din infinit, domnul Academician ne va repeta ceea ce a scris în finalul celebrului discurs de recepție la Academie, Singurătatea matema­ti­cianului:
„Prin omagiul pe care-l aduc lui Vasile Ene, îmi exprim recunoștința față de toți cei care m-au însoțit, în vreun fel sau altul, în călătoria neverosimilă care, probabil, se apropie de sfârșit.
Îmi vin în minte versurile lui Serghei Esenin:
Te-am trăit sau te-am visat doar viață?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineață!”
Conf. univ. dr. Mina-Maria RUSU