Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Spaimele şi suspiciunile de la examenele de azi le dăunează candidaţilor de mâine

Spaimele şi suspiciunile de la examenele de azi le dăunează candidaţilor de mâine


Fermecătoare în naivitatea ei, o pată de culoare provoacă zâmbete şi poate aduce destindere în atmosfera marcată de concentrarea, emoţiile, teama şi sobrietatea specifice perioadei examenelor: petiţia on-line prin care „mii de elevi“ au cerut Ministerului Educaţiei Naţionale acordarea mai multor puncte din oficiu decât fuseseră prevăzute prin barem la o probă de bacalaureat pentru că unul dintre subiecte a fost prea greu. Nemulţumirile faţă de ce „s-a dat“ ba la un examen naţional, ba la altul sunt vechi, frecvente şi de înţeles, mai ales la necaz. De la o vreme, existând moda petiţiilor on-line lansate împotriva a tot felul de situaţii şi persoane supărătoare pentru câte cineva, şi examenele au fost cuprinse de-a lungul sesiunilor de manifestarea acestei forme de exprimare a protestului, cu cererea aferentă. Aşa au tot fost nemulţumiri că o cerinţă nu viza ceva din programă, că dintr-o altă cerinţă lipsea o indicaţie despre care se învăţase că trebuie dată la probleme de acel tip, că un subiect permitea şi un răspuns care nu fusese prevăzut în barem, că un subiect a fost formulat greşit etc. În cazuri de felul acesta, solicitarea era să li se acorde punctajul şi celor care dăduseră soluţia neprecizată în barem (dar şi ea corectă), „să se dea ceva“ şi pentru rezolvarea dusă până la un oarecare nivel, să nu se considere greşeală ceva ce era ambiguu etc. Pe scurt, solicitarea era de tipul „să se puncteze şi“ sau „să nu se ia-n considerare“ şi se referea la câte un aspect din lucrare (subiect, rezolvare).

De data aceasta, ca noutate, cererea vizează punctele acordate din oficiu, deci un aspect exterior, premergător subiectelor şi rezolvării. Combinaţia dintre obiectul cererii („să se dea mai multe puncte din oficiu“) şi motiv („pentru că un subiect a fost prea greu“) generează un comic de situaţie înduioşător şi nu are rost întrebarea ce sens reparatoriu ar avea mărirea unui punctaj general şi arbitrar şi cum ar fi trecută nota finală a celor care obţinuseră un punctaj convertit, să zicem, în 9,90, iar prin dublarea celor 10 puncte din oficiu nota ar trece peste 10? Catalogul electronic ar fi în situaţia tabelei care nu fusese programată încât să poată afişa notele de 10 ale Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice din 1976?

O solicitare de acest fel are hazul ei copilăresc. Supărătoare sunt acele solicitări şi nemulţumiri răspândite din partea unor oameni în toată firea, care au ca efect nu numai încărcarea fără rost a atmosferei din jurul examenelor, ci şi, mai grav, punerea acestora sub semnul îndoielii în ceea ce priveşte corectitudinea desfăşurării şi justeţea rezultatului. Candidaţii, copii fiind, pun la suflet, iau de bun, amplifică ceva ce şi aşa pentru ei este ieşit din comun. Ce rost are zarva că un subiect i-ar pune în inferioritate pe candidaţii cu o anume problemă fizică? Tocmai subliniind că o asemenea cerinţă nu e de dat lor, pentru că starea lor îi împiedică s-o rezolve, înseamnă discriminare. Educaţia oamenilor, condiţiile create, tratarea de către ceilalţi nu e normal să ducă spre incluziune în şcoală, în societate? Poziţia unei categorii de oameni („să argumentezi“) să fie considerată ca interzisă? Sigur, nu-şi are rostul aici luarea în seamă a perceperii precare a cerinţei, adică a faptului că recursul la „experienţa personală“ găsit ca esenţă a inacceptabilităţii subiectului e cerut numai ca eventualitate, altfel subiectul fiind de tipul „tu ce zici?“, fragmentul de text dat şi experienţa personală având rost auxiliar; pentru a nu mai vorbi de posibilitatea unui răspuns în care tocmai compensarea lipsei de experienţă să fie „argumentată“.

În forfota din aria examenelor se înscrie şi suspiciunea legată de ducerea lucrărilor din Bucureşti pentru corectare în alte sectoare decât cele în care au fost susţinute, şi nu în judeţe. Explicaţia normală în banalitatea ei, că sectoarele sunt considerate ca județele, a apărut ea însăşi îndoielnică, bună să întreţină o spirală a neîncrederii drept sursă de frământări în plus.

La fel poate fi socotită vehicularea unei diversităţi de „previziuni“ asupra subiectelor. Obişnuita raportare „s-a dat“/„nu se mai dă şi anu-ăsta“ s-a dovedit de mult riscantă; că repetarea de la un an la altul a unor subiecte îi avantajează pe cei care s-au pregătit cu modele din anii trecuţi este adevărată, dar rostul cunoaşterii unor modele tocmai acela e, de a crea atuuri. Cât priveşte discuţiile pe forumuri, inclusiv cu profesori, despre şansele unor subiecte de a pica, aceste discuţii sunt la fel de neavenite precum cele de felul „tragerea loto: nimeni nu se aştepta la combinaţia asta“.

Legat tot de subiecte „ştiute“ dinainte, se perfecţionează pretinsa putinţă de livrare a unora dintre acestea. E clasică lauda unora că ei „fac“ subiectele, că „pot să afle ce-o să se dea“, ca să-şi crească cota pe piaţa meditaţiilor. Acum au apărut şi vânzătorii de subiecte pe alese, care cică nu numai că ştiu, ci şi deţin „ce o să se dea mâine“. Cum „se vând“ şi teren pe Marte, şi aer pur la borcan, nu e o surpriză să existe şi „ofertă“ de subiecte. Rău este că sunt „cumpărători“. Rea este şi lipsa de reacţie prin educaţie nu faţă de vânzătorii de subiecte, ci faţă de receptivitatea la asemenea „oferte“.

Din pregătirea pentru examen ar fi nevoie să facă parte şi transmiterea atitudinii faţă de aprecieri, zvonuri, sperieturi. Pentru asta, chiar dacă în mod normal candidatul ar trebui să ignore cine face subiectele, unde şi cine corectează lucrările etc., o informare autorizată despre aceste aspecte apare ca importantă. Întreţinerea în jurul examenlor naţionale a unei atitudini de acuzare şi de îmbufnare face rău în perspectivă, elevii cărora le vine rândul să fie candidaţi făcându-şi astfel impresia că-i aşteaptă ceva ostil şi nedrept. 

Florin ANTONESCU