Socialize

Facebook
Home » Institutii » Sindicate » Spectacolul educaţiei

Spectacolul educaţiei

Spectacolul educatieiNici nu s-au stins bine ecourile scandalului „Bac – 2013”, că, iată, s-a revărsat din nou asupra noastră, a Doamnelor şi Domnilor Trandafir, tsunamiul corupţiei generalizate, declanşat, din nou, de un caz singular, acela al unei doamne care, este adevărat, a ieşit cu totul din tiparele moral-comportamentale ale breslei. Şi acum, ca şi astă vară, s-a clamat cu o furie ucigătoare că evenimentul reprezintă un fenomen de masă, că acesta este învăţământul românesc etc., iar spectatorii, făcând uz de „police versus”, au cerut capul celei dovedite, ceea ce li s-a şi oferit.

Numai că, după facerea dreptăţii prin demiterea femeii, devenită în mod inexorabil „persona non grata”, scandalul, în loc să se diminueze şi să se stingă, se accentuează sub talazurile „jude­cătorilor” care, atingând paroxismul, „ucid” de-a valma, fără să aleagă, oameni nevinovaţi, care-şi fac onest datoria în şcoala românească, urbană sau rurală, în care muncesc, odată cu minoritatea care crede că, făcând parte din categoria „băieţi deştepţi”, le este permis orice.

Violenţa impactului a transformat corpul profesoral din România în ascet, care asistă tăcut la profanarea sa, aşteptând ca „urcarea pe cruce” să se producă mai repede, pentru potolirea setei de sânge a „judecătorilor” săi, dar şi pentru curmarea suferinţelor lăuntrice pe care este silit să le îndure întru distrugerea demnităţii, a prestigiului şi adevăratei autorităţi morale pe care o reprezintă, în măreţia sa de făuritor de oameni.

Poate că unii vor zâmbi cu superioritate, în colţul gurii, atunci când vor citi aceste cuvinte, dar e posibil ca prin aceasta, în fapt, să râdă mânzeşte. Pentru că este necesar a ne interoga pe noi înşine, spre a afla răspunsul la întrebarea: „De ce tot mai mulţi oameni cu stare materială, ajunşi în dregătorii importante, tânjesc după titlul de profesor, care musai trebuie să fie alipit numelui lor?” Iar mai apoi, dacă se poate, că de-aia sunt „băieţi deştepţi”, de ce vor musai şi titlul ştiinţific de doctor, aşa cum ne arăta într-un discurs public domnul academician Solomon Marcus? Nu cumva pentru ca numele ce-l poartă să fie înnobilat de particula prof. sau prof. dr., iar prin aceasta sperând că şi propria fiinţă va fi la fel de înnobilată?

Ceea ce nu realizează ei acum este faptul că, la „cobo­rârea de pe cruce”, profesorul român va deveni mesia, pentru că între timp s-a înălţat până la Domnul prin recunoaşterea greşelii comise de cea care s-a abătut de la canoanele profesiei, va arăta tuturor calea cea dreaptă, demnă de urmat, pen­tru ca omul să devină OM, aşa cum, de altfel, a făcut-o pe de-a-ntre­gul şi în toţi aceşti ani. Numai că, până acum, n-a avut cine să aibă „urechi de auzit” şi „ochi spre a pătrunde”, pentru a se evita acest ruşinos spectacol naţional al educaţiei, ce aduce mai degrabă a circ. Cine sunt păpuşarii vom vedea. Cert este că acum nu au timp de „văzut şi auzit”, căci ostenesc trăgând vârtos de sfori pentru dărâmarea profesorului român de pe soclul pe care l-a urcat întreaga istorie a învăţământului românesc. Zădărnicia acestui adevărat travaliu nu trebuie demonstrată. Ea este o evidenţă. Trauma produsă însă va lăsa urme inclusiv în memoria colectivă. Iar urmele vor deveni nedureroase de-abia atunci când adevărul va ieşi la suprafaţă şi vom afla de ce s-a făcut aceasta şi cui foloseşte. Şi vom ierta.

Până atunci, ceea ce ar trebui să se ştie ar fi răspunsul la întrebarea domnului academician Dinu C. Giurescu, rostită public, într-un strigăt de disperare: „Încotro ne îndreptăm, Doamne?”

Iar ceea ce ar trebui să se mai ştie este faptul că în Japonia se spune că singurii cetăţeni care nu sunt obligaţi a se închina în faţa împăratului sunt profesorii. Motivul este acela că japonezii susţin că fără profesori nu pot exista împăraţi.

Să fie acesta, oare, răspunsul la strigătul Domnului Dinu C. Giurescu?

Tudor SPIRIDON,
Secretar general FSE Spiru Haret