Statutul incert al educaţiei noi valuri de nemulţumire zguduie şcoala românească

Flacăra revoltelor s-a reaprins în rândul cadrelor didactice. Acestea ameninţă cu proteste de amploare, fiind profund nemulţumite de faptul că guvernul nu îşi respectă promisiunile electorale făcute atât în campanie, cât şi ulterior, în lunile ianuarie şi februarie, când protestele de amploare din Piaţa Victoriei şi din întreaga ţară au fost la un pas de a răsturna Guvernul Grindeanu. Ne reamintim, de asemenea, că, la începutul lunii aprilie, ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, anunţa că salariile vor creşte de la 1 iulie a.c. Speranţele au fost uriaşe, coaliţia de la guvernare bucurându-se de o susţinere imensă nu doar din partea salariaţilor din zona bugetară.  După câştigarea alegerilor cu un scor istoric, Liviu Dragnea, preşedintele PSD, îşi prezenta calendarul de guvernare, precizând atunci că toate promisiunile din campania electorală vor fi respectate la virgulă, fără niciun fel de ezitare.
Lucrurile au luat între timp o întorsătură urâtă, jocurile politice, neînţelegerile din interiorul coaliţiei de guvernare crescând în amploare de la o săptămână la alta, sub ochii unei întregi societăţi, care, în momentul de faţă, nu mai ştie ce să creadă. Programul de guvernare, care, ne amintim cu toţii, trebuia pus în aplicare imediat, pentru ca măsurile promise în campania electorală să fie implementate, s-a înţepenit undeva pe drum, iar momentul intrării în vigoare a noii Legi a salarizării se îndepărtează din ce în ce mai mult.
Pe acest fond de nemulţumire crescândă, sindicaliştii din Educaţie au anunţat că ar putea înceta orice activitate în plină des­făşurare a Examenului de Bacalaureat. În acest moment se derulează un refe­rendum la nivelul întregii ţări, iar în funcţie de răspunsul acestuia se va decide dacă va fi sau nu declanşată greva generală în preuniversitar.
Profesorii sunt nemulţumiţi pentru că, deşi şi s-a promis în campania electorală că majorările salariale vor fi de 20% începând cu data de 1 iulie 2017 şi de 30% de la 1 ianuarie 2018, promisiunile au fost schimbate după ce PSD a ajuns la guvernare. Per total, cadrelor didactice li s-a promis că majorările salariale vor fi realizate de la 1 ianua­rie, cu 50%. Cu două săptămâni în urmă însă, şi această nouă promisiune a fost anulată, dezminţită: salariile acestora nu vor mai creşte de la 1 iunie, ci de la 1 ianuarie 2018, când ar urma să pri­mească majorări, nu cu 50%, nici cu 30%, ci cu doar 25%, asemenea tuturor celorlalţi bugetari. Un alt motiv de nemulţumire îl mai reprezintă şi faptul că, deşi li s-a promis 15% în plus la salariu, începând cu 1 ianuarie 2017, majorarea s-a dovedit a fi de numai 12%. Prin urmare, conform reprezentanţilor FSLÎ şi FSE „Spiru Haret“, acest lucru nu le dă încredere că şi promisiunile făcute în acest moment vor fi respectate pe viitor.
Şi ca şi când nu ar fi destul, o remarcă nefericită a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, aruncă gaz pe un foc ce ardea încă mocnit. Politicianul a spus, săptămâna trecută, că programul de lucru al cadrelor didactice nu este de opt ore pe zi, profesorii din preuniversitar au patru luni de vacanţă pe an şi, în consecinţă, nu sunt justificate unele dintre majorările salariale. Declaraţia acestuia pare trasă la indigo după declaraţia lui Traian Băsescu, din 2010, afirma că profesorii lucrează 16 ore pe săptămână, în vreme ce el lucrează 16 ore pe zi.
Cele două federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar au ripostat dur, prin două comunicate de presă emise săptămâna trecută. Şi FSLÎ şi FSE „Spiru Haret“ au sublinat faptul că, încă o dată, s-a dovedit că pentru politicienii din această ţară educaţia nu înseamnă nimic şi nu face doi bani, cu excepţia campaniilor electorale, când plouă cu promisiuni din toate părţile.
Ne amintim că, de-a lungul ultimilor ani, şi alţi reprezentanţi ai clasei politice au lansat în mass-media sau pe reţelele de socializare afirmaţii jignitoare la adresa segmentului educaţional din ţara noastră. Lipsa de tact politic de care a dat dovadă Călin Popescu Tăriceanu, într-un moment în care Educaţia fierbe din nou, ar putea radicaliza acţiunile sindicatelor, tăind fragila punte aruncată în decembrie 2016 între acestea şi actuala putere. Mai jos sunt redate integral cele două comunicate de presă.
 Marcela GHEORGHIU