Socialize

Facebook
Home » Invatamant » Profesional si tehnic » Strategia educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2015-2020 ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL, UN DOMENIU ÎN SUFERINŢĂ AL EDUCAŢIEI DIN ROMÂNIA

Strategia educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2015-2020 ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL, UN DOMENIU ÎN SUFERINŢĂ AL EDUCAŢIEI DIN ROMÂNIA

3-1Învăţământul nostru profesional pare a fi într-o relansare eternă spre o năzuinţă permanentă. Mereu este nevoie „mai mult ca niciodată” de legarea şcolii cu practica, iar lumea (înţelegând prin aceasta elevi, părinţi, profesori, angajatori, autorităţi locale şi guvernamentale) trebuie făcută să înţeleagă utilitatea, nobleţea şi beneficiul drumului apucat spre meserie. Acum putem spune că ne găsim în faţa unui nou început, pentru că începuturi în domeniu tot au fost, periodic, nu doar în ultimele două decenii şi jumătate, ci de pe la mijlocul anilor ’70. De data aceasta, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat proiectul hotărârii de guvern privind Strategia educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2015-2020. Întrebarea de ce se află abia în stare de proiect ceva ce, după cum îi arată numele, trebuia să fie funcţional de un an este sortită să nu-şi aibă rostul. Cel mult, ar fi de observat înscrierea într-o nedorită consecvenţă a pornirii cu întârziere de ordinul anilor a proiectelor, planurilor, strategiilor care se tot pornesc, în Educaţie şi nu numai.

Oportunităţi pentru dezvoltare profesională şi personală

Obiectivele sunt angajante şi perpetuează nobleţea muncii în cuvinte potrivite vremurilor de azi, cum altfel decât sub semnul schimbării. Strategia este definită ca generatoare de „oportunităţi tuturor persoanelor pentru dezvoltarea personală şi profesională în vederea dobândirii calificărilor şi competenţelor relevante pentru piaţa muncii şi pentru creşterea competitivităţii economice, în contextul învăţării pe parcursul întregii vieţi”. Distincţia dintre dezvoltarea personală şi cea profesională din textul proiectului poate fi acceptată ca venind dintr-o dorinţă de accentuare, nu dintr-o înţelegere discutabilă a raportului dintre parte şi întreg. Cert e că proiectatul document este complementar Strategiei Naţionale pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii 2015-2020 şi Strategiei privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii. De asemenea, este consonant cu Strategia naţională pentru competitivitate 2014-2020 şi armonizată cu Strategia Europa 2020. Ce îşi propune este „o viziune globală asupra dezvoltării/consolidării formării profesionale iniţiale şi continue”. Conceptele-cheie pentru aplicarea Strategiei sunt „relevanţă, acces şi participare, calitate, inovare şi cooperare”. Chiar dacă termenii folosiţi au intrat bine în limba al cărei material înlocuieşte azi lemnul de altădată, enunţarea lor nu poate fi decât încurajatoare pentru ceea ce se preconizează, şi anume „creşterea inteligentă, realizabilă prin investiţii majore în educaţie, cercetare şi inovare sustenabilă, creşterea incluzivă, cu accent pe crearea de locuri de muncă şi reducerea sărăciei”.

Alarmă: rata de ocupare a absolvenţilor tot scade!

Datele de pornire se regăsesc în statisticile educaţiei şi formării aflate într-o continuă reformă. Noua strategie face bine că le reia, ca argumente incontestabile ale nevoii de orientare a şcolii către cerinţele vieţii în primul rând şi apoi ale producţiei mult invocate: „Rata părăsirii timpurii a şcolii în România (18,1% în 2014, în creştere cu 0,8 puncte procentuale faţă de anul precedent şi la 7 puncte procentuala peste media europeană de 11,1%) este una din cele mai ridicate din Europa, cu o evoluţie sinuoasă, fără un progres semnificativ în direcţia ţintei naţionale, de 11,3%, pentru anul 2020. Ponderea absolvenţilor de învăţământ terţiar a înregistrat un progres bun în direcţia ţintei naţionale, de 26,7% pentru 2020 (creştere de la 16,8% în 2009, la 25% în 2014). Cu toate acestea, se constată un decalaj semnificativ între valorile indicatorului la nivel naţional şi cele la nivelul UE28 (media europeană de 37,9% în 2014, ţinta europeană de 40% pentru 2020)”.

Strategia educaţiei şi formării profesionale îşi susţine utilitatea şi, implicit, nevoia de concretizare cât mai grabnică prin reamintirea poziţionării obiective a învăţământului românesc de masă la nivel european: penultimul loc între ţările continentului participante în programul PISA. Cu tot progresul înregistrat faţă de aplicarea testării aferente programului din 2009, „rezultatele tinerilor români, în vârstă de 15 ani, participanţi la testele PISA din anul 2012 indică un procent foarte ridicat al celor cu competenţe scăzute de citire (37,3%), matematică (40,8%) şi ştiinţe exacte (37,3%), în condiţiile în care media europeană, în acelaşi an, a fost de 17,8% la citire, 22,1% la matematică şi 16,6% la ştiinţe, iar ţinta (ET 2020) propusă la nivel european pentru anul 2020 este de 15%”.

Deoarece învăţământul profesional şi tehnic este (ar trebui să fie) deschis prin excelenţă către finalitatea imediată a angajării în muncă, de reţinut este veritabilul semnal de alarmă pe care Strategia îl reiterează: „În contextul crizei economice şi financiare, rata de ocupare a absolvenţilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani, la cel mult 3 ani de la absolvire, a cunoscut o evoluţie descrescătoare după anul 2009. În cazul absolvenţilor de învăţământ secundar superior (ISCED 3-4), rata de ocupare în 2014 a fost de 57,2%, faţă de 69,1% în 2009. Cu o rată a ocupării absolvenţilor de 66,2% în anul 2014, pe ansamblul nivelurilor de educaţie ISCED 3-8, România se plasează sub media europeană, de 76,2%, şi departe de ţinta de 82%, propusă la nivel european pentru anul 2020”.

Fiorii rezultatelor măsurabile

Strategia învăţământului profesional este încurajatoare şi angajantă. Rămâne ca mai departe să fie astfel concretizată, încât să se dovedească şi salutară pentru cei pe care-i vizează: tineri de 15-24 de ani „care nu sunt nici angajaţi, nici nu urmează un program de educaţie/formare profesională, persoane confruntate cu perioade de tranziţie pe piaţa forţei de muncă, persoane cu vârstă de peste 50 ani”. Estimativ, urmează să fie sprijiniţi „30.000 elevi prin finanţarea instruirii practice, 42.000 elevi prin finanţarea nevoilor de cazare şi masă, tineri din mediul rural şi din medii defavorizate, populaţia rromă, tineri înrolaţi în învăţământul profesional în campusurile şcolare/centrele de formare profesională din sistemul de învăţământ”. Este preconizată calificarea profesională a circa 54.000 de tineri aflaţi, cum se spune, „pe dinafară” faţă de şcoală şi de muncă. Materializarea strategiei presupune activarea unui mecanism de monitorizare printr-un sistem informatic de management (SIM) interoperabil, „pentru înregistrarea, stocarea şi analiza datelor referitoare la educaţia şi formarea profesională”. Anunţând aceasta, proiectata strategie subliniază că va fi creat şi aplicat „Tabelul de măsurare a rezultatelor, care cuprinde toate direcţiile de acţiune  propuse în strategie şi indicatorii aferenţi, sursele de date, frecvenţa de raportare”. Lumea şcolii este „antrenată” bine în raportări şi (auto)evaluări eşuate de multe ori în spor de birocraţie, aşa că trimiterea la rezultate măsurabile, la indicatori şi la altele asemenea s-ar putea mai degrabă să provoace fiori.

F. IONESCU