Socialize

Facebook
Home » Interviuri » „Suntem la fel de hotărâţi să luptăm pentru drepturile noastre, să ne promovăm interesele“

„Suntem la fel de hotărâţi să luptăm pentru drepturile noastre, să ne promovăm interesele“

 Interviu cu prof. Aurel Bogatu, preşedintele SLIJ Călăraşi


Stimate domnule preşedinte, ne aflăm, iată, în luna mărţişorului. Cum arată şcoala din judeţul Călăraşi acum, la început de primăvară şi după un an de guvernare tehnocrată?

Dat fiind că ne aflăm aşa cum aţi precizat în luna marţişorului, daţi-mi voie să adresez întregii echipe de redacţie a revistei Tribuna Învăţământului, tuturor doamnelor şi domnişoarelor din sistemul de învăţământ, o primăvară frumoasă şi senină, cu multe împliniri profesionale şi sindicale, speranţe şi optimism.

Este primăvară, natura se trezeşte la viaţă, iar noi începem să ne aruncăm cojoacele şi cel mai probabil să ne continuăm lupta sindicală pe care nu am întrerupt-o niciodată.

Venim după un an de guvernare tehnocrată care nu ne-a fost deloc favorabilă, după acţiuni prin care preşedintele-profesor a demonstrat că nu preţuieşte activitatea desfăşurată de salariaţii din învăţământ, că investiţia în resursa umană nu reprezintă niciun fel de prioritate.

Ne simţim marginalizaţi, ignoraţi chiar de preşedintele Iohan­nis, care are unităţi de măsură diferite faţă de categoriile sociale ale poporului român.

Pe 1 iunie 2016, la un marş de protest autorizat (15.000 de membri de sindicat) al cadrelor didactice, care protestau împotriva Ordonanţei de Urgenţă care ne umilea, pur şi simplu nu a vrut să discute cu delegaţia acestora, pe când de curând, la o acţiune de protest care nu era autorizată, a coborât în mijlocul protestatarilor, adresându-se cu apelativul „românii mei“.

Oare noi nu suntem românii dânsului? Sau ţara este împărţită în românii mei şi românii altora?

Venim după o iarnă grea cu multe întreruperi ale cursurilor, care acum ne încarcă programul prin multe recuperări.

Venim după alegeri şi instalarea unui nou guvern care sperăm să se aplece asupra problemelor sistemului, care nu ne va mai minţi şi amăgi cu promisiuni deşarte.

Suntem la fel de hotărâţi să luptăm pentru drepturile noastre, să ne promovăm interesele dar în acelaşi timp suntem hotărâţi şi vom face totul pentru rezultate mai bune în activitatea curentă.

Vom avea o nouă lege a Educaţiei. La ce vă aşteptaţi?

Iată că la peste 25 de ani de la revoluţie tranziţia şi reforma în învăţământ nu sunt nici pe departe încheiate. Practic, ce s-a întâmplat cu educaţia în această perioadă este de domeniul ridicolului.

Peste 20 de miniştri s-au succedat la conducerea ministerului, fiecare cu strategia şi viziunea proprie (sau mai bine zis fără strategie şi viziune).

Subfinanţarea învăţământului este o altă problemă majoră care însă nici acum nu are perspective prea apropiate să fie rezolvată. Politizarea şcolii, de la nivel central până la nivelul cel mai de jos (şcoală, femei de serviciu), este o altă problemă. La fel, experimentele şi modificările  examenelor naţionale care nu mai încetează şi care nu îşi găsesc stabilitatea încă, abandonul şi absenteismul şcolar, infracţionalitatea juvenilă, violenţa în şcoli, droguri etc., debirocratizarea şi primenirea programelor şcolare, noua curriculă, plagiatele, corupţia, incompetenţa, salarizarea şi plasarea sistemului în grila de salarizare pe un loc codaş (în ultima treime), scăderea populaţiei şcolare… Iată probleme care timp de peste un sfert de veac nu au fost rezolvate.

Ultima Lege a Educaţiei Naţionale (Legea 1/2011) nu a putut să fie aplicată în totalitate (a avut părţi bune şi părţi mai puţin bune), fiind amendată în mai bine de jumătate din conţinut.

Aşa stând lucrurile, iniţiativa unei noi legi a educaţiei este firească şi binevenită, trebuind să fie consistentă şi aplicabilă în integralitate, coagulând toate modificările şi intervenţiile de până acum.

Alături de necesitatea unei Legi a Educaţiei coerentă şi supusă dezbaterilor, nu asumată, trebuie avut în vedere o Lege a Statutului Personalului Didactic, Codul etic, Legea manualelor şcolare.

Sunteţi mulţumit de banii obţinuţi pentru Educaţie în 2017?

La această întrebare vă pot răspunde categoric, NU. Spun aceasta, pentru că în continuare finanţarea per capita nu se face cum ar fi normal, plecând de jos şi însumând toate cheltuielile, ci prin repartizarea sumelor şi împărţirea la numărul de elevi. Spun categoric NU, pentru că suntem departe de procentul prevăzut în lege, 6% din PIB.

Banii repartizaţi pentru educaţie sunt necesari pentru infrastructură, pentru salarizare, pentru desfăşurarea examenelor, pentru bursele şi naveta elevilor etc. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, bugetul de anul acesta a crescut faţă de cel de anul trecut, dar nu cu mult, în special pentru cheltuieli materiale.

Referindu-ne strict la judeţul Călăraşi, care sunt problemele cu care se confruntă sindicatul pe care îl conduceţi şi şcoala din judeţ la acest început de an?

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ este o federaţie mare, cea mai mare din ţară, cu sindicate judeţene active şi puternice, cu o unitate şi solidaritate demonstrate.

Sunt convins că toate organizaţiile sindicale judeţene au cam aceleaşi probleme de natură sindicală.

O primă problemă ar fi cea cauzată de OUG nr. 20/august 2016, prin care personalului auxiliar i se micşorau salariile. Ni s-a părut principial să reacţionăm, şi rezultatul a fost apariţia Hotărârii nr. 935/2016 prin care a fost rezolvată problema, revenindu-se la salariile din luna iulie.

O altă problemă care a apărut de curând este cea legată de aplicarea incorectă a majorării medii de 15%, prevăzută în Hotărârea nr. 38 de la 1 ianuarie 2017, în urma căreia s-au majorat salariile de bază nu şi sporurile, indemnizaţiile care au rămas la nivelul lunii decembrie, neţinându-se cont de faptul că actele normative prevăd că trebuie să se aplice la salariile de bază.

O problemă la fel de importantă este cea legată de aplicarea ordonanţei de urgenţă prin care s-a rezolvat majorarea salarială pentru personalul nedidactic începând cu data de 1 februarie 2017.

Atenţia noastră pentru viitorul imediat este legată de stabilirea normativelor pentru personalul didactic auxiliar şi pentru personalul auxiliar specific învăţământului.

Clarificarea încadrării îngrijitoarelor din grădiniţe şi creşe (personal didactic auxiliar sau personal auxiliar specific învăţământului). Problema drepturilor salariale câstigate în instanţă şi care nu sunt prevăzute în buget, după ce în anul 2016 nu s-a încasat nimic. Mai sunt şcoli care au încasat tranşa a IV-a de 25% şi tranşa a V-a de 35%. De asemenea, avem de recuperat sumele acumulate ca dobândă pentru tergiversarea (eşalonarea) de peste cinci ani a punerii în aplicare a hotărârilor judecătoreşti. Şi, nu în ultimul rând, o problemă a cărei rezolvare este aşteptată de foarte mult timp este cea referitoare la elaborarea şi implementarea Legii unice a salarizării în sectorul bugetarâ şi plasarea sistemului de învăţământ în această grilă pe o poziţie care să ilustreze şi să recunoască importanţa acestuia în societate.

Ştim cu toţii că între rural şi urban persistă o discrepanţă dramatică, la nivelul întregii ţări. Face judeţul Călăraşi excepţie?

Calitatea scăzută a învăţământului din mediul rural este o realitate pe care nu o putem ignora şi care iese pregnant în evidenţă, în special la testările naţionale, la concursuri şi olimpiade pe discipline şcolare.

Pot afirma că şi în mediul rural sunt unităţi şcolare cu o infrastructură corespunzătoare, cu dotări şi o încadrare pe măsură, dar sunt şi multe unităţi care mai au toaleta în „fundul curţii“, care nu au apă curentă în interiorul şcolii, care mai au profesori necalificaţi, e drept, puţini (cred că suntem singurul sector care mai are astfel de personal).

Da, diferenţa dintre rural şi urban este evidentă şi este constatată în primul an de liceu, când elevii din mediul rural se prezintă cu multe goluri de cunoştinţe.

Ce se poate face pentru ca această discrepanţă să se micşoreze, pentru ca elevii, copiii din rural să beneficieze de şanse egale cu cei din urban?

Măsurile care se impun pentru eliminarea sau diminuarea acestei discrepanţe poartă amprenta interesului societăţii, al Guvernului, care trebuie să aibă în vedere afirmaţiile împăratului Japoniei, Hirohito: Dacă vreţi să scăpăm de sărăcie, trebuie să investim în  învăţământ“.

Au trecut 27 de ani şi investiţia în învăţământ continuă să fie la un nivel scăzut.

Nu de mult a existat un pact pentru educaţie, semnat de toate partidele politice şi de preşedintele Băsescu, care nu s-a finalizat în niciun fel, toată lumea ingnorându-l.

Mai de curând, preşedintele Iohannis a lansat proiectul „România Educată“ de care, de peste jumătate de an, nu s-a mai auzit nimic.

Ca trebuinţe, ar trebui să enumerăm: infracstructura, dotările, creşterea atractivităţii profesiei de dascăl printr-o salarizare motivantă, dezvoltarea învăţământului profesional dual cu asigurarea gratuităţii la cazare şi masă pentru copiii proveniţi din mediul rural, locuinţe pentru profesorii care merg să predea în mediul rural, creşterea indemnizaţiei de rural şi, nu în ultimul rând, creşterea nivelului de trai din satele româneşti, măsură care poate conduce la eliminarea absenteismului şi a abandonului şcolar.

Nici anul acesta Educaţia nu a primit cei 6% din PIB prevăzuţi în actuala legislaţie.

Desigur, rezolvarea tuturor problemelor şi neajunsurilor din Educaţie necesită o investiţie masivă. Nu este nicio surpriză că procentul din PIB alocat Educaţiei este mai mic şi anul acesta, după ce 27 de ani s-a situat la un nivel jalnic. Nu este de mirare că profesorul nu mai are un statut social care să-l impună drept exemplu în societate. Înainte, dacă întrebai copiii ce vor să se facă atunci când vor creşte, îţi răspundeau, foarte mulţi, învăţător sau profesor. Astăzi, acest răspuns este foarte rar.

Mă întreb şi întreb Guvernul de ce menţine o discriminare evidentă a învăţământului faţă de alte sectoare. Poliţia primeşte pe lângă un salariu şi sporuri motivante, normă de hrană, indemnizaţie pentru haine. Cei din învăţământ se hrănesc cu aer, poartă un costum 5-6 ani, până când acesta devine lucios, poartă o pereche de pantofi scâlciaţi şi reparaţi de mai multe ori. Mai poate fi un exemplu? Din păcate, speranţa că se va ajunge la un procent de 6% din PIB este foarte mică.

Sunteţi mulţumit, domnule profesor, de locul pe care îl ocupă educaţia în programul de guvernare al PSD-ALDE?

Şi la această întrebare vă voi răspunde foarte scurt: NU. Nu, pentru că, analizând prin comparaţie cu alte sectoare din societate, învăţământul continuă să fie codaş atât ca investiţii, cât şi la salarizare. Aşteptările sunt mari, începutul este bunicel, dar continuarea ne poate spune dacă scepticismul nostru este întemeiat.

Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU