Socialize

Facebook
Home » Conexiuni » Cultura » Tânărul Tudor Arghezi, muncitor în Chitila

Tânărul Tudor Arghezi, muncitor în Chitila

Într-o tinerețe frământată de grija zilei de mâine, marele scriitor Tudor Arghezi a avut legături cu Chitila. Micul oraș de azi avea, în trecut, o fabrică de zahăr cunoscută în toată România (în treacăt fie spus, existența fabricii respective a generat și o expresie: „la ros la oase, la Chitila“). În anul 1897, pe când autorul viitoarelor „cuvinte potrivite“ avea doar 17 ani, acesta abandonează  liceul și se angajează ca laborant la întreprinderea mai sus-amintită. Întâmplările din această perioadă constituie substanța epică a romanului „Lina“ (de fapt, un poem în proză de mari dimensiuni), publicat în 1942.

Cum a ajuns Arghezi la Chitila? Iată ce relatează scriitorul în 1947: „Am citit într-o gazetă un anunț că se caută un laborant la o fabrică de zahăr. Am luat trenul și m-am dus la… Chitila. Aici, nu numai că am fost primit cu îndoială, dar mi s-a spus și că trebuie să mă supun unui examen de chimie industrială, de care habar nu aveam. Și, colac peste pupăză, nu eram singurul candidat. Un inginer francez de la fabrică mi-a indicat lectura unor anumite capitole dintr-o carte de chimie, pe care n-am neglijat să le «studiez» și, în ziua examenului, am ieșit primul“.

Tânărului laborant Tudor Arghezi i s-a părut destul de chinuitoare munca pentru care a optat, căci, spune el, „meseria de laborant nu e prea ușoară, numai spălatul zilnic al celor câteva sute de sticle și eprubete și te dezgustă în timp de această îndeletnicire“. Amintirile poetului „florilor de mucigai“ sunt legate și de o promovare a acestuia în funcția de expert în ale fabricării zahărului, generate de următoarea întâmplare: „Într-o zi, s-a iscat un mic conflict «științific» – povestește Arghezi – între mine și experții tehnici ai fabricii: eu dădeam prezența zahărului în toate tuburile de examinare, în timp ce chimistul vienez nu găsea niciun strop de zahăr în loturile fabricii. O expertiză ulterioară avea să-mi dea mie dreptate; în ziua aceea, zece vagoane de zahăr se duseseră pe gârlă. În urma acestei expertize, am fost numit în locul expertului vienez“. Dar, conchide poetul, „după un an și jumătate, am plecat: nu mă simțeam în largul meu“.

În romanul „Lina“, personajul principal, „Ion Trestie“, „un artist moral“ (N. Balotă), deși are geniu tehnic și instinct organizatoric, în finalul cărții, refuză funcția de director și pleacă „într-alt laborator“ cu logodnica sa, frumoasa florăreasă Lina. De ce pleacă eroul? Poate pentru că nu i-au plăcut bazinele cu melasă, locuri închise și izolate. Sau poate pentru că Fabrica de zahăr din Chitila avea un aspect de colonie penitenciară, de împestrițare umană și de exotism. „Poliția și Parchetul nu intrau în acest Vatican al zahărului, ferit de viața rânduită, ca o casă de nebuni, ca o temniță…“.

Anii au trecut, fabrica despre care am relatat în acest scurt articol a intrat în istorie. În amintirea acestor fapte, al căror protagonist a fost unul dintre cei mai mari scriitori români, Casa de Cultură din Chitila a primit numele „Tudor Arghezi“. Personal, am sugerat, în prealabil, la vremea respectivă, ca „școala mare“ din orașul amintit să se cheme astfel. Ca profesor de limba și literatura română de zeci de ani în această școală, regret și acum că propunerea mea nu s-a putut materializa. Dar asta e altă poveste…

Prof. dr. Ioan GHEORGHIȘOR,
Școala Gimnazială Prof. Ion Vișoiu, Chitila, Ilfov