Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Taxonomia obiectivelor psihomotorii

Taxonomia obiectivelor psihomotorii

Taxonomia obiectivelor psihomotorii a fost promovată de B.S. Bloom şi colaboratorii săi mai târziu, după taxonomiile obiectivelor din „domeniul cognitiv“ şi din „domeniul afectiv“. Este urmarea prejudecăţii conform căreia „obiectivele psihomotorii nu joacă un rol important în învăţământul secundar“, fiind solicitate mai mult la vârsta preşcolarului şi a şcolarului mic. În realitate însă, obiectivele psihomotorii sunt importante în învăţământul preşcolar şi primar, dar şi în următoarele trepte de învăţământ, la majoritatea disciplinelor de învăţământ, în fazele iniţiale ale instruirii, care solicită: a) organizarea învăţării pe baza „acţiunii materiale“ cu obiectele (P.I. Galperin, Studii de psihologia învăţării, trad., EDP, Bucureşti, 1975); b) eficientizarea învăţării prin valorificarea metodelor didactice bazate pe acţiune reală (prin exerciţiul algoritmic sau/şi euristic) sau simulată (prin joc didactic etc.).

În perspectivă pedagogică extinsă, obiectivele psihomotorii generale şi specifice definesc competenţele psihomotorii importante, în contextul deschis al procesului de învăţământ, din mai multe motive evidente la nivel de: a) condiţie existenţială necesară iniţial pentru „supravieţuire, mai târziu pentru independenţă“ şi pentru menţinerea sănătăţii psihice şi fizice; b) abilităţi generale care „ne permit să explorăm mediul“; c) abilităţi speciale necesare în exercitarea unor profesii (muncitor manual, cercetător de laborator; medic chirurg, stomatolog etc.) şi – în mod special – în activităţile sportive şi artistice; d) „activităţi senzorio-motorii esenţiale pentru dezvoltarea inteligenţei“ (Viviane De Landsheere; Gilbert De Landsheere, Definirea obiectivelor educaţiei, trad. EDP, Bucureşti, 1979, p. 159).

Obiectivele psihomotorii vizează formarea unor competenţe perceptive şi reprezentative, dependente de dezvoltarea proceselor  psihice de cunoaştere empirică, senzorială, condiţionată de „maturizarea neurologică“ a elevului şi de experienţele sale de învăţare.  Formarea-dezvoltarea unor astfel de competenţe psihomotorii, fixate la nivel de „aptitudini perceptive de bază“ este necesară în: a) însuşirea deprinderilor de scris, citit, socotit, care constituie „achiziţiile cognitive“ fundamentale ale elevului, utile pedagogic şi social pe tot parcursul procesului de învăţământ şi al vieţii; b) exersarea mijloacelor de comunicare nonverbală (gesturi, mimica, expresiile corporale şi faciale etc.), „care joacă un rol important în socializarea elevului“, în „stabilirea unor relaţii profunde şi subtile“ cu cei din jur, cu colegii, cu profesorii etc. (Ibidem, vezi pp. 160, 161).

Definirea obiectivelor psihomotorii la nivel de competenţe psihomotorii angajează utilizarea unei terminologii proprii domeniului, angajată pedagogic la nivel general şi specific:

1) Mişcarea – „orice deplasare manifestă observabilă“; termen echivalent cu cel de „motoriu“ care implică „trei acţiuni musculare: flexiune, extensiune, rotire“.

2) Tipuri de mişcări de bază: a) translaţia; b) rotirea; c) oscilarea.

3) Spaţiul mişcării: a) spaţiul intern (fiziologic); b) fizic – „lumea observabilă a obiectelor şi evenimentelor“; c) social – „de identificarea socială“; d) cognitiv – „cuprinde terenul simbolurilor, gândurilor şi conceptualizările“.

4) Câmpurile spaţiului în care au loc mişcările  : a) dreapta – stânga; b) înainte – înapoi; c) sus – jos.

5) Zonele spaţiului: a) apropiată – „zona de bază a performanţei“/aproximativ 60-70 cm; b) intermediară – „zona în care elevul se deplasează“/aproximativ 1-5 metri; c) îndepărtată – zona în care elevul „depăşeşte efectiv baza sa primară, de suport apropiat“/aproximativ 5-10 metri; d) foarte îndepărtată – „terenul perspectivelor, al scopurilor, al obiectivelor, al ambiţiilor“/peste 10 metri (Ibidem, pp. 161-163).

O temă deschisă este cea a competenţelor psihomotorii valorificate la nivelul unor inteligenţe multiple (chinestezic-corporală, spaţială), îndeosebi în educaţia timpurie, dar şi pe parcursul şcolarităţii ca „puncte de acces multiple pentru înţelegerea disciplinară“ (Howard Gardner, Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, trad. Editura Sigma, Bucureşti, 2015).

Prof. univ. dr. Sorin Cristea