Socialize

Facebook
Home » Univers editorial » Noutati editoriale » Teme profunde ale existenţei Lumină lină

Teme profunde ale existenţei Lumină lină

Poeziile ,,Icoană veche“ și ,,Femeia copac“, semnate de poeta Elena Olariu, au fost publicate în volumul Lumină Lină – Gracious Light (revistă de spiritualitate și cultură românească), The Romanian Institute of Orthdox Theology and Spirituality, Capela Sf. Apostoli Petru și Pavel, An XXII/Nr. 2, New York. Poeziile mai sus‑menționate vor reprezenta argumentul principal al încercării noastre de interpretare, de exegeză, problematica abordată de Elena Olariu ne dezvăluie spiritul unei poete autentice care ne prezintă prin intermediul unui stil liber anumite teme profunde ale existențialității umane la nivel ontologic.

Cele două poezii ne oferă ,,un moment în timp“, dându‑ne posibi­litatea să cugetăm, să ne întoarcem către ființa noastră interioară sau cum ar spune Constantin Noica către ,,sinea“ noastră, lăsând astfel transcendentul să coboare.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul poezie provine din grecescul ,,poiesis“, care are sensul de ,,facere“, ,,creare“, „evocare“, astfel poetul ne aduce din profunzimile conștiinței cele mai tainice amintiri și simțăminte, cum am putea noi să nu apreciem acest plan ontologic, care ,,rostește“, ,,rostuiește“, făcându‑ne părtași la cele mai eterice trăriri, drept care vă invit să ,,descoperim gânduri întruchipate în cuvinte“ (Alexandru Surdu, Sistemul Rostirii Filosofice Românești în Studii de istorie a filosofiei românești, Cen­tenar Constantin Noica (1909‑2009), coordonatori: Alexandru Surdu, Viorel Cernica, Titus Lates, Ediție îngrijită de, Mona Mamulea, Editura Academiei Române, 2009, p. 11).

Poezia ,,Icoana veche“ poartă în sine înțelesuri cu încărcătură reli­gioasă atât de profundă, încât cu greu reușești să transpui în cuvinte intențiile poetei, cu fiecare vers citit mi s‑a dat impresia că mă aflu într‑o ,,cenzură transcendentă“ (Lucian Blaga), parcă elementele criptice nu voiau să mi se releve, erau tot mai de nepătruns, aducându‑mi aminte de cuvintele filosofului Constantin Noica: ,,Numai în cuvintele limbii tale se întâmplă să‑ți amintești de lucruri pe care nu le‑ai învățat niciodată […] noi gândim și creăm în cuvintele noastre“ (Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii 1, 1987, pp. 7‑8).

Cuvintele filosofului m‑au ajutat să citesc în versurile poetei sufletul românesc, dar mai ales spiritual martiric al acestui popor greu încercat în veacurile trecute, am citit aerul sublim unor vremuri de mult apuse, am simțit noblețe, modestie, rafinament și artă. Pentru a înțelege intențiile poetei, în cadrul poeziei ,,Icoană veche“, am considerat necesar să evidențiez câteva aspecte legate de etimologia cuvântului ,,icoană“, acesta provine din grecescul ,,eikon – eikon“, tradus în limba română prin imagine, chip, reflexie, asemănare, icoană. Termenul apare folosit mai întâi la Platon, unde ,,eikon“ semnifică, mimare, imitaţie, artă, cu referire la artele frumoase. De asemenea, termenul de ,,eikon“ este adesea întrebuinţat de Platon alături de un alt termen grecesc, utilizat pentru e exemplifica artele frumoase, respectiv, ,,mimesis“; mimesis este arta poetului, a pictorului, a sculptorului, a actorului.

În creştinism, termenul de ,,eikon“ a fost preluat pentru a denu­mi icoanele, care reflectă realităţi spirituale. Icoanele denotă nu numai imaginea, ci, de asemenea, modelul în original, fiind obiecte de cult religios prin care creştinii aduc laudă Divinităţii şi sfinţilor. Nu întâmplător, am realizat această mică incursiune, poeta Elena Olariu contextualizează în poezia ,,Icoana veche“ prin ,,mimesis“, arta poetului, tocmai nucleul religios.

Iată câteva sintagme din cadrul poeziei ,,Icoană veche“: ,,fluviu de aur“ semnificând lumina care se răsfrânge asupra noastră asemenea unui fluviu, cu referire la Dumnezeu care este lumină; ,,icoană străveche“ care ne este nouă povață fiind întruchiparea imaginii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care ne îndrumă pașii spre Dumnezeu și mijlocește pentru noi, izvorâtoare de gânduri Dumnezeiești; ,,Sfântă văpaie“, doar prin pronia divină viața dăinuie, moartea cealaltă ,,surată“ reprezintă trecerea în veșnicie, poate fie să ne înalțe, fie să ne coboare depinde de ,,pribeagul suflet“.

Astfel, poeta Elena Olariu evidențiază o serie de relații și corelații între metafore și simboluri religioase, aducând în dezbatere modul în care Divinitatea transmite ființei umane care este starea sa adevărată, respectiv o stare procesuală care are drept scop desăvârșirea; individual trebuie să aibă conștiința finitudinii, a faptului că este supus greșelii, ,,sufletul pribeag“ al trecătorului nu poate atinge perfecțiunea, dar poate veghea necontenit asupra erorii umane. ,,Plânsul lăuntric“ simbolizează gândurile, acestea se ,,troienesc“ (Constantin Noica) asupra omului, determinându‑l uneori să coboare sau să se înalțe.

Cea de‑a doua poezie, ,,Femeia copac“, personifică viața, copacul simboli­zează cele trei vârste ale omului, copilăria, maturitatea și cele trei treceri ale omului pe Pământ, nașterea, viața, moartea.

Elena Olariu aduce în ambele poezii în discuție problematica vieții din perspectivă religioasă, elogiind‑o pe Maica Domnului care reprezintă singurul nostru reazem și femeia care aidoma unui copac își întinde ramurile în lume prin copiii săi. Intenția poetei este aceea de a sensibiliza cititorul să privească înăuntrul ,,sinelui“, pentru a se vedea pe sine ca ființă.

Prof. Livia BACIU, Liceul Răducăneni