Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Tendinţe în aşteptare

Tendinţe în aşteptare

Prinşi de fluxul activităţilor pe care trebuie să le desfăşurăm zilnic, stresaţi în încercarea de a face faţă dinamicii lor, suntem, de cele mai multe ori, mulţumiţi dacă suntem informaţi asupra prezentului, dacă ştim cum stau lucrurile aici şi acum. Sunt şi cazuri în care nu avem, efectiv,  disponibilitatea şi nici răgazul de a reflecta asupra datelor care descriu realitatea socială altfel decât pentru prezent. Pentru că, nu e aşa, suntem captivi în prezent. Ne gândim că atunci când o să fie un alt moment de timp, de pildă cel care încă nu este, dar o să vină – viitorul, o să vedem atunci cum o să ne descurcăm.

Dar tendinţele de evoluţie a unor fenomene, cum sunt, de exemplu, cele demografice, ar trebui totuşi să ne dea de gândit.

În Breviarul statistic România în cifre, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică pentru anul 2017, în comparaţie cu anul 2014, câteva diferenţe mi-au atras atenţia (http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/romania_in_cifre_breviar_statistic_1.pdf).

În primul rând, populaţia rezidentă a ţării este de 19.644,4 locuitori, în 2017, dar a diminuat faţă de 2014, cu 272,1 mii de persoane, fapt pus pe seama scăderii natalităţii, conjugat cu migraţia internaţională (p.10).

Vârsta medie a populaţiei rezidente a crescut de la 41,2 ani în 2014, la 41,7 ani în 2017, iar populaţia feminină cu o vârstă medie de 43,3 ani a fost în 2017 mai îmbătrânită decât cea masculină cu 3,3 ani (p.11). Durata medie a vieţii a fost în 2016 de 72,1 de ani pentru bărbaţi şi de 79,1 de ani la femei, deci femeile trăiesc mai mult, în medie, cu 6,96 ani faţă de bărbaţi.

Reducerea numărului populaţiei tinere a îngustat piramida vârstelor, iar efectele pe termen lung ale disproporţiei între populaţia tânără şi cea vârstnică se vor vedea pe piaţa forţei de muncă, pe piaţa maritală, în ponderea populaţiei şcolare.

Apoi, pe medii de rezidenţă, tendinţa este spre creşterea ponderii mediului rural în defavoarea celui urban. Dacă în anul 2014, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 53,9%, iar cea din rural de 46,1%, în anul 2017, cea din mediu urban este în scădere: 53,6%, în timp ce populaţia din rural creşte la 46,4%.

De aici, o concluzie simplă se impune de la sine: populaţia ţării este în scădere, are o tendinţă de îmbătrânire şi, contrar aşteptării, după care direcţia de dezvoltare generală a societăţii ar fi fost către civilizaţia de tip urban, se poate constata că ruralul devine mediu de viaţă pentru tot mai mulţi oameni. Iar cum profilul mediului rural este unul marcat de lipsa de utilităţi, mai abrupt spus cu wc-ul în curte (40,7% din locuitorii de la sate, conform unui raport al Comisiei Europene), înţelegem că sensul de mobilitate nu este unul spre un trai mai bun.

Mai mult, populaţia activă a scăzut de la 54,9% în 2014 la 54,8% în 2017, dar a crescut în rural de la 45,1% în 2014 la 45,2% în 2017 (p. 20).

În structura populaţiei ocupate în sectorul privat, cei mai mulţi oameni lucrau în 2017, în sectorul terţiar, în servicii (47,1%), apoi în construcţii (8%), în industrie (22,1%), în agricultură, silvicultură, pescuit (22,8%), p. 23. Ponderea ocupării în sectorul privat a scăzut de la 83,6% în 2014 la 82,8% în 2017.

După statutul profesional, cei mai mulţi oameni de la noi din ţară erau salariaţi (73,7%), apoi lucrători pe cont propriu (17,1%), lucrător familial neremunerat (8,2%), patron (1%) (p. 21).

Ca dascăli, ne gândim cum am putea interpreta împreună cu elevii aceste date într-un atelier de orientare profesională. Oare ei ce îşi vor dori să muncească?

În educaţie, numărul unităţilor de învăţământ a crescut în anul şcolar 2017-2018 la 7047, cu 37 faţă de anul şcolar 2016-2017, dar numărul de elevi înscrişi în învăţământul preuniversitar a scăzut cu 0,5% în 2017-2018, faţă de anul şcolar precedent (p. 46).

Gradul de cuprindere în învăţământ al populaţiei de vârstă şcolară (0-23 ani), a înregistrat valori diferite pe sexe: 70,3% pentru băieţi, 73,8% pentru fete (p. 48).

Datele menţionate ne îndreptăţesc să ne întrebăm: ce evoluţie va avea sistemul de învăţământ pe mai departe ? Oare schimbările de factură demografică vor determina consecinţe în modul de organizare şi funcţionare al domeniului educativ? Care ar trebui să fie atitudinea corectă în raport cu direcţia pe care o iau lucrurile? Cum să înţelegem tendinţele?

Tendinţa, aşa cum o defineşte dicţionarul, este dispoziţia firească spre ceva, înclinaţie, pornire spre un scop anume. Ea arată că, acolo unde există o diferenţă între informaţiile care descriu realitatea în două momente distincte de timp, aceasta nu este doar o simplă constatare, ci un indicator al dinamicii sociale care are loc.

În publicaţia cu titlul Tendinţe sociale, din anul 2017, Institutul Naţional de Statistică (http://www.insse.ro/cms/files/ Publicatii_2017/ 05.Tendinte_sociale/ Tendinte_sociale.pdf), se menţionează că populaţia şcolară a scăzut de la 4,2 milioane de persoane în anul 2010, la 3, 6 milioane în anul şcolar 2016-2017 (p. 59).

Dacă adăugăm şi faptul că ponderea tinerilor (18-24 de ani) care părăsesc timpuriu sistemul educaţional are o valoare ridicată 18,5% în anul 2016, faţă de media UE de 10,7%,  conform datelor Eurostat (http://ec.europa.eu/eurostat/data/database), avem motive de îngrijorare.

Între tendinţele de evoluţie socială şi aşteptările pe care le proiectăm pentru viitor intuim că există o strânsă legătură, pe care ar fi bine să o luăm serios în seamă dacă ne propunem ca aşteptările noastre să fie unele realiste.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti