Tendințe în așteptare

Dacă ne propunem o analiză a realității, dintr-o abordare sociologică, putem accepta delimitarea între o dimensiune care să descrie statica lucrurilor, starea de fapt la un moment dat și o alta care să trimită la dinamica lucrurilor, urmărind să surprindă modul de evoluție, tendințele care deschid spre nou. Uneori, tendințele devin însă mai importante decât realitatea în sine. Acestea sunt mai greu de surprins, pentru că nu au o realitate manifestă, se mențin într-o zonă de incertitudine, indiferent de efortul de a le clarifica, pentru simplu motiv că nu sunt încă actualizate și există în permanență și posibilitatea de a nu se mai actualiza deloc. De aceea, se poate crea o impresie de impact, conform căreia datele care descriu realitatea imediată ar putea avea o valabilitate de mare anvergură nu doar asupra prezentului, ci și asupra viitorului.
 De exemplu, dintr-un document recent (septembrie 2016), dat publicității de către Institutul Național de Statistică, numit Condițiile de viață ale populației din România, (http://www.insse.ro/cms/ro/ tags/conditiile-de-viata-ale-populatiei-din-romania), aflăm că, pentru anul 2015, structura gospodăriilor în funcție de statutul ocupațional al capului gospodăriei arată că cele mai numeroase sunt cele ale pen­sionarilor, 43,7%, apoi gospodăriile de salariați, cu 37,4%. Gospo­dăriile care au în componență copii dependenți reprezintă 31,4% din totalul gospodăriilor (p. 15). Un procent de 98,7% dintre gospodării se bazează pe o locuință proprietate personală (p. 20). Înțelegem că aceste date și altele asemenea lor descriu stări de fapt constatate la un moment dat, conferă informații importante care ne permit să surprindem realitatea așa cum este.
Dar, cum prezentul este doar punctul de pornire, este firesc să fim curioși și ce deschideri se pot anticipa pentru perioada imediat următoare. De pildă, o tendință generală, menționată în raportul INS, este aprecierea conform căreia crește ponderea gospodăriilor care consideră că au nevoie de un venit tot mai mare pentru a face față cheltuielilor curente (p. 18). Pe lângă caracteristici ale gospodăriilor și ale condițiilor de locuit, ancheta a surprins și alte aspecte privind calitatea vieții. Referitor la starea de sănătate, pentru anul 2015, 70% din populația de 16 ani și peste consideră că deține o stare de sănătate bună și foarte bună, în timp de 21,5% consideră că are o stare de sănătate satisfăcătoare, iar 8,5% are o stare rea și foarte rea (p. 25). Pentru nivelul de ocupare pe piața muncii, în corelație cu nivelul de instruire, se reafirmă o legătură directă între poziția mai înaltă a studiilor, un nivel de pregătire ridicat sau care conferă un anumit grad de calificare și șansele mai mari de a accede la un loc de muncă (p. 32).
Ce se întâmplă în sistemul de educație, care sunt dimensiunile realității curente, ce tendințe fac presiune spre viitor?
Din Raportul privind starea învățământului preuniversitar, 2015
(https://www.edu.ro/sites/…/Raport%20Stare%20invatamant%20 preuniversitar%202015.), putem desprinde câteva date, de exemplu faptul că 83% dintre cadrele didactice de la nivelul învățământului secundar inferior din țările europene au statut de angajat permanent (date OECD, TALIS 2013), iar în România doar 69,5% dintre profesorii de gimnaziu au contract de muncă pe perioadă nedeterminată (p. 11). Apoi, un aspect general valabil pentru toate sistemele de educație decurge din aceea că există un dezechilibru de gen în practicarea profesiei de dascăl, femeile reprezentând 70-77% din totalul personalului didactic (p. 12). Numărul de elevi care revin unui cadru didactic sunt 19 pentru învățământul primar, 11 pentru gimnazial și 15 pentru liceal (p. 14).
Durata medie de frecventare a învățământului este de 15,8 ani în sistemul formal de educație, parcurând anii de școală, de la grădiniță la nivelul învățământului superior, raportat la durata teoretică de 21 de ani, cuprinși între 3-23 ani ai individului (p. 18) și așa mai departe.
Privind tendințele care se articulează în spațiul cultural al școlii, se pot, desigur, delimita mai multe categorii. Una dintre acestea ar putea să fie a tendințelor permanente, care se perpetuează de la an la an, de la o generație de dascăli la alta. Din această categorie putem aminti necesitatea de a schimba programele școlare, de a diminua cantitativ conținuturile de învățat, de a simplifica birocrația. Apoi, mai sunt per­ma­nentele tendințe de îmbunătățire a situației materiale a educației, de la bănci noi la salarii decente pentru dascăli. Curios este că, oricâte progrese se realizează într-o astfel de direcție, pare că nu este suficient, iar realitatea imediată, aparent reformată, nu face saltul spre o stare de satisfacție, astfel încât tendința să fie surclasată.
O altă tendință este aceea a practicării mijloacelor alternative de evaluare, tot mai agreate în raport cu cele tradiționale. Astfel, porto­foliul, participarea la proiecte a elevilor sunt preferate evaluărilor prin extemporale și ascultarea clasică la tablă.
Tendințe de ultimă oră se îndreptă spre o inspirată popularizare a cunoștințelor vehiculate în cadrul orelor la clasă, așa încât acestea să stârnească o bună curiozitate elevului, care o să aibă, poate, disponibili­tatea de a le învăța. Pe de altă parte, s-a instituit un tip de competiție între furnizorii de educație, care se întrec pentru a-i atrage pe bene­ficiari în sistemul lor de a lucra. Mai mult, a apărut tendința ca elevii cei mai buni, ale căror familii îi susțin consistent financiar, să urmeze cursuri în afara țării. Una dintre motivațiile curente fiind aceea a atractivității respectivelor unități de învățământ. Interesant este că la noi s-a strecurat tendința conform căreia, în pofida unui sistem pe alocuri greoi, a unor dificultăți materiale încă de nedepășit, există totuși profesori de vocație care își fac la un înalt nivel de profesionalism pedagogic munca.
Raportul dintre realitatea prezentă și realitatea viitoare rezultată din tendințe ar putea fi asimilată unei relații de tipul dacă…, atunci. De exemplu, dacă natalitatea este în mod constant în scădere și de aici va scădea și efectivul populației școlare, atunci este firesc ca proiectarea numărului de elevi la clasă să scadă, iar calitatea actului educațional să aibă șanse mai bune să crească. Dacă salariile în învățământ sunt mici, iar nivelul de dezvoltare a societății cere costuri mai mari pentru o calitate a vieții mai bună, atunci tinerii absolvenți vor fi puțin interesați să intre în sistemul de educație și să-și dorească o carieră în cadrul acestuia. Totuși cele mai multe situații nu sunt așa ușor de surprins. Există, cum ne așteptăm, tendințe diverse care se articulează în moduri neașteptate. Ce putem să facem ține doar de conștientizarea faptului că, oricât de interesante și pertinente ar fi datele care descriu realitatea prezentă, de o mare importanță pentru modul în care o să decurgă viața noastră sunt tendințele în așteptare.
Dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Național Spiru Haret, București