Socialize

Facebook
Home » Didactica » Ex cathedra » Tot mai departe de paradis

Tot mai departe de paradis

Tot mai departe de paradis
Printre atâtea utopii menite a salva zădărniciile vieții terestre, cea imaginată de Jorge Luis Borges se dovedește livrescă atât în conținut, cât și în formă: „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane consideră că ar fi o grădină, alții și-l pot închipui ca un palat; eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă…” (Cărțile și noaptea). Așa apare ideea de sublim, gândită de un cărturar cu acces la infinitul astral mereu îmbogățit al Galaxiei Gutenberg. Cea mai tânără galaxie, căci din anul 1440, de când Johannes Gutenberg a inventat tiparul, au trecut doar câteva secole în raport cu mileniile istoriei, dar tinerețea constelației, rod al tehnologiei, tinde să pălească și să se închine altei tehnologii, capabilă să creeze tot o lume virtuală, însă mai dinamică, mai spectaculoasă și mai acaparatoare. Dar nu o lume de refugiu, ci o lume angrenată învățării, într-o școală ce tatonează de pe acum noua oportunitate. Vom gusta realmente noi fructe din „pomul cunoașterii” sau vom trăi o altă „izgonire din Rai”? Textul pe suport de hârtie, tot mai neglijat
Reprezentarea Paradisului sub forma unei ambianțe cu cărți îndestulătoare nu este deloc inactuală. O întâlnim în marile biblioteci de la noi și din lume, ni se arată, revitalizată, la târgurile și saloanele de carte, cu oferte din ce în ce mai atrăgătoare de titluri, de tematici, în realizări tipografice, în care estetica „obiectului cultural” se armonizează cu fondul de idei, de emoții și de trăiri tezaurizate între coperțile și filele tipărite. Ocazii selecte ale unui festin aristocratic. Dar de aici în jos, cum arată cartea în bibliotecile publice urbane, rurale, școlare? Mult mai modest, mai sărac, mai vetust, cu exemplare degradate fizic, rămase din anii când finanțarea era mai generoasă, iar prețul cărții mai scăzut. Cartea împlinea bucuria sfârșitului de an școlar, când elevii premianți, eroi ai festivităților de încununare a maratonului învățăturii, erau răsplătiți cu cărți alese a se așeza emoționant în bibliotecile personale. Tradiția a rămas, dar fondul de carte disponibil s-a redus regresiv, iar exemplarele oferite, aceleași an de an, broșate și tipărite pe hârtie de ziar, mai salvează ceva din veniturile editurilor și bugetul restrictiv al școlilor.
Școala a ajuns să nu mai poată stimula interesul pentru lectură al elevului. Nu numai pentru lectura beletristică, ci pentru lectura consistentă de orice tip, dacă s-a ajuns ca însuși manualul, carte de căpătâi a instruirii, să fie ignorat. În paradigma formării intelectual-profesionale a tânărului manualul trebuie să se situeze în punctul cardinal al traseului didactic, o interfață a programei, bază tematică a lecțiilor și primul obiect de studiu individual al elevilor. Substituirea lui cu surogate reduse la notițele din clasă, poate și acelea intermitente, compromite orice proces instructiv-educativ.
Motivația pentru lectură și studiu nu se naște întotdeauna de la sine.
Școala, împreună cu ceilalți factori educativi, are datoria nu numai să o conștientizeze, dar și să îi dea o notă imperativă. Aceasta însă nu se poate produce dacă vom coborî mereu ștacheta cerințelor minime, cum s-a întâmplat în ultimii ani. Avem la îndemână programele de limba și literatura română pentru evaluarea națională la clasa a VIII-a și pentru bacalaureatul ciclului liceal, din care s-a tot eliminat în sfera textelor literare, încât pentru marea masă a elevilor reperele culturii naționale s-au volatilizat. Tentația brevilocvenței șubrezește temeliile spiritului.
Școlarul grăbit rămâne în impas în fața unei nuvele, abandonează din start tentativa de a citi un roman, se descurajează până la urmă și înaintea fragmentului beletristic citat de manual dacă acesta se întinde pe mai mult de patru pagini. Nu generalizăm în abstract, ci ne referim concret la proporția liceenilor care nu reușesc la o evaluare onestă să treacă examenul de bacalaureat. Pentru ei confruntarea cu ștacheta a devenit punitivă. Eroare de filieră, după care intervin celelalte obstacole: frecvența, studiul individual, manualul, toleranța. O clasă a IX-a, rămasă în ciclul general-obligatoriu, mai multe filiere profesionale după acest parcurs și un liceu redimensionat, după selecții riguroase, ar fi condițiile prealabile înainte de a gândi la conceperea viitoarelor manuale.
Noua Lege a Educației Naționale avansează în multe din punctele bune ale sale, dar configurația ciclurilor școlarității, a traseelor post-gimnaziale, a învățării temeinice și a evaluărilor naționale rămâne o pietră de încercare în optimizarea parcursului didactic.
Manuale, anexe, logistică
În jurul manualelor și a cărții școlare disputa intensificată ilustrează existența unei piețe concurențiale serioase, dar și cu vulnerabilitățile inerente produse de marketing. O cu totul altă imagine acum decât în epoca manualului unic și a unei singure edituri specializate să patroneze tipăriturile cu destinație școlară: renumită, de bună seamă, Editura Didactică și Pedagogică. Acum a învolburat sistemul ultima noutate, manualul pe suport electronic și proiectul ministerului de a introduce cât se poate de rapid un asemenea manual. Dacă există certitudinea producerii acestor tipuri de manuale, nu la fel de clare sunt cel puțin două aspecte ale valorificării produsului: accesibilitatea individuală și metodica (inovativă) a lecției bazate pe lucrul cu e-manualul. Va mai trece o vreme până ce fiecare elev să-și poată achiziționa materiale logistice proprii. Până atunci acțiunea poate demara la nivelul școlilor, spune ministrul Remus Pricopie, iar „conceptul de manual digital va fi folosit în ideea de aplicare în clasă”.
Pusă astfel, „ideea” vizionară prinde contur în perspectiva materializării proiectului MEN de conectare a tuturor școlilor la internet și a achiziționării de către fiecare unitate a echipamentelor electronice utilizabile de oricare elev în parte nu numai la orele de predare, ci și în timpul destinat pregătirii individuale a temelor „pentru acasă”. Aceasta înseamnă că elevii își vor petrece mai mult timp în perimetrul școlar, fie sub forma unui program prelungit, fie prin revenirea după cursuri la școală pentru studiul zilnic, supravegheat, îndrumat, ceea ce ar putea genera o creștere a calității învățării. Un asemenea record elev-școală exclude navetismul în forma în care s-a extins acum.
Cât privește variantele de manuale concepute pe baza unei programe unice, consider că s-a acumulat o experiență valoroasă și nu trebuie ignorată. O pot argumenta cu manualele de limba și literatura română din gimnaziu și liceu, ale căror colective de autori onorează specialitatea și profesia didactică. Tot așa anexele: antologii, subiecte de evaluare, culegeri de exerciții, fișa de lucru, ghiduri de lectură, sunt lucrări complementare oportune, dar facultative și e bine să se afle la îndemâna celor interesați. Ele nu substituie manualul, punct de referință al învățării. Așa că un manual bun, un elev conștiincios și un profesor care știe să predea pot face diferența, chiar fără anexe și fără meditații particulare.

Liviu IOANI