Socialize

Facebook
Home » Conexiuni » Cultura » Tradițiile, scoase de sub zodia uitării

Tradițiile, scoase de sub zodia uitării

TraditiileSituată pe „piciorul de plai” al Penteleului îngemănat cu „gura de rai” a Vrancei, în nordul județului Buzău, în Curbura Carpaților, comuna Gura Teghii este locul unde oameni harnici, care nu s-au îndoit în calea vânturilor și vremurilor neprielnice soartei, trăitori aici din vremuri voievodale (atestare documentară în anul 1543), au zămislit comori de vers, cântec, port și cultură populară neasemuite în strălucire și frumusețe, cunoscute și recunoscute în țară și dincolo de hotarele ei.

Valorile culturii populare locale au căpătat noi valențe în zilele noastre, când au primit expresii scenice fermecătoare, unanim apreciate. Investigând cu minuție, cu răbdare și ochi avizat universul local, am reușit să valorificăm zestrea de simțire curat românească a zonei noastre, zonă de interferență, în apariții ale Ansamblului folcloric de copii al Școlii Gimnaziale Pamfil Georgian, pline de adevărul și autenticitatea vieții poporului.

Am bătut din poartă-n poartă cu copiii timp de mai mulți ani, în cadrul orelor de „Etnografie și folclor”, disciplină opțională, am căutat cu grijă în sipetele de o mare bogăție ale sufletului de muntean și, din frânturi, din aduceri aminte irizate de dor, am reconstituit minunății de vers și cânt. Le-am învățat fiecare inflexiune, fiecare respirație și le-am scos la lumină pe scene din comună, din județ și din țară. Le-am alternat cu ritmurile horei bătrânești, ale brâului voinicesc explodând de bucuria zăgăzuită de traiul în vremi nu totdeauna prielnice, ale Ciobănașului, Brâulețului, Ovreicuței, sârbei pe bătăi sau ale sârbei de la Penteleu. Toate le-am făcut respectând cu sfințenie costumul popular, sobru, de o simplitate frapantă când este vorba de cel bătrânesc sau de o explozie coloristică mereu surprinzătoare atunci când este vorba de cel tineresc, care au sporit farmecul apariției micilor interpreți. Gura Teghii este o comună depărtată de oraș, situată în plin munte și, de aceea, influența acestuia asupra portului popular n-a avut înrâurire decât după Primul Război Mondial. O fotografie-document din timpul ocupației germane, care prezintă o adunare a soțiilor mobilizaților, ne dovedește că portul național era atunci în floare.

Cum se înfățișa portul în Gura Teghii în secolul al XIX-lea cunoaștem din descrierea făcută de învățătorul Gh. Stănciulescu, el însuși purtând toată viața acest costum. Mai târziu, portul a evoluat și aceasta o aflăm dintr-o mărturie din deceniul al patrulea al secolului al XX-lea (1938), care notează: „Fetele au cămăși cusute pe pânză de casă, cu râuri de mulineu, fluturi și ajur, iar la poale râuri și colți din cârlig. Negrul predominează. Încinse cu brâu roșu, poartă fotă neagră, înflorită cu lânică, fluturi și bagadele, care se prind cu bete lucrate în casă. Umblă cu capul descoperit, cu părul făcut coc și prins cu pieptene înflorit. Toate au în păr mușcată roșie, care nu lipsește din nicio casă. Peste cămașă au un ilic făcut de croitor. Se încalță cu ciorapi de mătase și pantofi. Opinci poartă numai în zile de lucru, cu ciorapi de lână”, în afară de anotim­purile călduroase, când umblau desculțe. Costumul vechi al țăranilor a fost cămașa albă peste pantalonii albi de dimie și opincile de vacă ori de porc. Acum au bocanci, pantaloni negri ori seini de dimie, vestă peste cămașă și pălărie – vara. Iarna o schimbă cu căciula.  Portul popular local, specific diferitelor vârste, este în pericol să dispară, dar membrii Ansamblului de copii îl poartă cu mândrie în evoluțiile lor și există multe piese deja colecționate pentru o viitoare colecție etnografică.

Despre tradiția dansului popular la Gura Teghii există prime însemnări datând din anul 1938, din timpul cercetărilor etnografice întreprinse de echipa lui Dimitrie Gusti, și din aprilie 1942, de când hora satului se face în cadrul căminului cultural. Ea a fost dusă mai departe de echipa de dansuri pe trei generații decenii la rând, prin evoluții la diferite concursuri locale, regionale și naționale, prin grija unor dascăli dedicați trup și suflet satului și zestrei sale coregrafice, în frunte cu Gheorghe Anghel și Constantin Petriceanu. Măiestria artistică evoluând în timp, echipa de dansuri din Gura Teghii a ajuns să se constituie, în 1971, în Ansamblul Folcloric „Ciobănașul”. Cu timpul, formația a asimilat și alți valoroși dansatori din Ziduri și din Buzău, alcătuind un colectiv omogen, cu certe calități artistice și cu un variat și bogat repertoriu, moștenit de la hora satului.

Ansamblul „Ciobănașul” s-a afirmat la câteva festivaluri internaționale de folclor din R.P. Ungară (1973), Elveția (mai-iunie 1975), Cehoslovacia (iunie 1982) și Italia (iulie-august 1984), unde a fost încununat cu diferite premii, cucerind în același timp pe spectatori și pe specialiști, dovadă fiind nenumăratele elogii din presă. După 1990, din cauza vârstei membrilor săi, Ansamblul „Ciobănașul” își rărește aparițiile, ultima fiind în 1994, dar munca înaintașilor este continuată de Ansamblul de copii de la Școala Gimnazială Pamfil Georgian, care a preluat numele făcut renume și-l duce mai departe sub conducerea profesorului de limba română semnatar al acestor rânduri. În formula actuală, ajuns la a șaptea generație, ansamblul cuprinde peste 40 de copii, constituiți în formație de dansuri populare, grup vocal folcloric, grup de colindători, soliști vocali.

Credem că nu vom fi suspectați de lipsă de modestie dacă vom spune că prin vocile copiilor noștri colindele de la curbura Carpaților Buzăului au răsunat pe scenele a două Gale UNICEF (București, 1992, și Baia Mare, 1994), Festivalului Național de Colinde (Târgoviște, 1993), Festivalului de Datini și Obiceiuri de iarnă (Iași, 1998) sau la manifestarea „Florile dalbe la Muzeul Satului” (dec. 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013). Folclorul coregrafic, plin de autenticitate și dinamism, a fost reprezentat cu cinste și mesagerii săi recompensați, între altele, cu Trofeul „Peștișorul de bronz” la Festivalul Internațional de Folclor pentru copii de la Tulcea (iulie 1998), cu Diploma de Excelență la Concursul internațional de creație literară „Ioan Alexandru” (Buzău, mai 2009), premiul I la Festivalul cultural-artistic al elevilor buzoieni în 2007, 2009, 2011, 2013 și la Festivalul toamnei – Buzău – noiembrie 2013.

O altă manifestare complexă care atestă preocupările comunității locale pentru conservarea și transmiterea zestrei spirituale a locurilor către generațiile actuale și viitoare este serbarea folclorică tradițională „Pe urme de baladă”, care a ajuns să numere peste 40 de ediții și prilejuiește reînvierea din negura veacurilor, din firul baladei a chipului unui haiduc, justițiar local, Gheorghelaș, dar și evoluții îndelung aplaudate ale unor formații artistice din județ, din județele învecinate și ale unor soliști de muzică populară din toate zonele țării, care aduc în ultima duminică a lunii mai din fiecare an tot poporul de pe Valea Bâscii la sărbătoarea sufletelor și a tradițiilor strămoșești.

Considerăm că demersurile noastre de conservare și transmitere a tradițiilor spiritului muntenilor din Curbura Carpaților n-ar fi întregi dacă n-ar fi completate de munca de colecționare a obiectelor pentru o viitoare colecție etnografică, care ar trebui să fie găzduită de o casă tradițională țărănească, pe care s-o procurăm cu fonduri provenite dintr-un proiect european. Intenționăm s-o compartimentăm astfel încât să ne permită expunerea uneltelor și meșteșugurilor populare specifice femeii și bărbatului, a minunățiilor ieșite din mâinile țăranilor de la munte, precum și a altor ocupații, cum ar fi păstoritul și prelucrarea lemnului (dogăritul, construirea caselor). Acestea nu sunt lucruri singulare, ci preocupări care așteaptă să-și vadă transpunerea în viața comunității de pe aceste meleaguri, dar ceea ce le-a împiedicat să se materializeze a fost lipsa de fonduri disponibile. Sunt și aceste preocupări semne că am înțeles să nu uităm ce ne-au dat cei de dinaintea noastră și să ducem mai departe pe firul timpului tezaurul sufletului lor, tradițiile, pe care alții, de pe alte meleaguri, ar fi de-a dreptul fericiți să le aibă, dar nu le mai au demult. Doar așa vom fi demni să viețuim pe plaiurile unde s-a zămislit neasemuita „alcătuire de cuvinte românești”: „Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai…”

Prof. Iulia-Teodora ARG|SEAL|,

Prof. Filică BAROIAN,

Școala Gimnazială Pamfil Georgian,

Gura Teghii, județul Buzău