Socialize

Facebook
Home » Calitate si performanta » Premianti si olimpici » Trei medalii de argint și o medalie de bronz, palmaresul elevilor români la Olimpiada Internaţională de Informatică 2018

Trei medalii de argint și o medalie de bronz, palmaresul elevilor români la Olimpiada Internaţională de Informatică 2018

Lotul olimpic al României şi-a adjudecat patru premii (trei medalii de argint şi o medalie de bronz) la a XXX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică (IOI 2018), desfăşurată la Tsukuba (Japonia), în perioada 1-8 septembrie.

Medaliile de argint au fost obţi­nute de Alex Tatomir (clasa a XII-a/Colegiul Naţional Nicolae Bălcescu, din Brăila), Ioan-Tiberiu Mușat (clasa a IX-a) și Ștefan Constantin-Buliga (clasa a XII-a), ambii de la Colegiul Național Tudor Vianu, din București. Ștefan Constantin-Buliga este deținătorul unei medalii de aur la ediția de anul trecut. Costin-Andrei Oncescu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional Dinicu Golescu, din Câmpulung Muscel, jud. Argeş), premiat cu argint în 2016 și cu bronz în 2017, a intrat în posesia unei noi medalii de bronz.

Ediţia din acest an a reunit 335 de concurenţi din 87 de ţări.

Echipa României a fost însoțită și coordonată de Szabó Zoltan (profesor la Liceul Tehnologic Petru Maior, din Reghin/ISJ Mureș) și Adrian Budău (student la Univer­sitatea din București).

Biroul de Comunicare al MEN