Socialize

Facebook
Home » Noutati » Un caz şocant al reformei educaţiei: Biblioteca Pedagogică Naţională

Un caz şocant al reformei educaţiei: Biblioteca Pedagogică Naţională

Un caz şocant al reformei educaţiei: Biblioteca Pedagogică NaţionalăBiblioteca Pedagogică Naţională este un punct cardinal şi un simbol al învăţământului românesc. Într-o istorie glorioasă de peste 134 de ani, s-a afirmat ca un lăcaş de învăţătură, un spaţiu de elită al culturii şi cunoaşterii pedagogice. Generaţii de cadre didactice, studenţi şi elevi s-au instruit în domeniul ştiinţelor educaţiei, frecventându-i imensa colecţie de cărţi. În ultimii ani, Biblioteca Pedagogică Naţională a trăit un remarcabil reviriment, afirmându-se nu numai ca instituţie de lectură şi cultură, ci şi ca agora a dezbaterii de idei, ca spaţiu al unei game întinse de manifestări culturale şi artistice. Biblioteca Pedagogică Naţională, cu un fond impresionant, de peste 500.000 de cărţi, este o instituţie de excepţională importanţă a Educaţiei româneşti. Absorbirea BPN de către Biblioteca Centrală Universitară, transformarea ei într-o secţie pedagogică a acesteia echivalează cu cvasidesfiinţarea ilustrei instituţii a cărţii. Este un fel de decapitare simbolică a învăţământului românesc. Paradoxal, aceasta se întâmplă în cadrul unei reforme care îşi face din calitatea Educaţiei un obiectiv de prim ordin. Ne întrebăm, şi odată cu noi se întreabă mii de cititori şi zeci de mii de dascăli, cum se împacă ideea de calitate în Educaţie cu „desfiinţarea” Bibliotecii Pedagogice Naţionale, o instituţie a calităţii prin excelenţă. Ministerul Educaţiei Naţionale nu poate promova calitatea şi excelenţa în educaţie printr-un astfel de act, care afectează o instituţie etalon a şcolii româneşti. În al doisprezecelea ceas, Biblioteca are nevoie de o decizie salvatoare. (Redacţia)

Mai bine de jumătate de veac – din 1959 până în prezent, Biblioteca Pedagogică Naţională şi-a desfăşurat activitatea în vila ilustrului avocat Istrate Micescu, bijuterie arhitecturală purtând amprenta maestrului Cristofor Cerchez şi aureola unor epoci apuse. Poziţia privilegiată – în inima Capitalei, în oaza de verdeaţă a Cişmigiului – a creat o marcă a Bibliotecii Pedagogice Naţionale, conferindu-i un aer unic, care îmbină tradiţia cu modernitatea. Însă, asemeni oamenilor, şi instituţiile au propriul lor destin, pe care şi-l pecetluiesc sau îl creează alţii. Astfel, politica retrocedărilor a afectat şi acest for de educaţie şi cultură. Ani de zile s-au derulat nenumărate procese, iar prin Decizia nr. 615/R/26.10.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a Civilă, rămasă irevocabilă, imobilul a fost retrocedat proprietarilor.

Din luna noiembrie 2008, Biblioteca Pedagogică Naţională a continuat să-şi desfăşoare activitatea în spaţiul din str. Zalomit nr. 12, în baza unei chirii lunare. În ciuda tuturor demersurilor întreprinse ani la rând în vederea obţinerii unui sediu propriu, care să-i permită funcţionarea în condiţii optime şi la nivelul de performanţă care se impune unei instituţii de o asemenea importanţă naţională, situaţia a rămas nesoluţionată. În contextul aniversării a 130 de ani, când Biblioteca marca şi un secol de existenţă a Muzeului Pedagogic, 130 de ani de prietenie româno-americană, 10 ani de desfăşurare a Programului „American Corner” în lume şi tot atâţia ani de existenţă a „Bibliotecii Indiene”, precum şi 50 de ani de activitate în vila Micescu, într-un interviu oferit revistei „Tribuna Învăţământului” afirmam: „Șederea noastră aici stă încă sub semnul incertitudinii, însă vreau să cred că se va găsi o soluţie benefică pentru Bibliotecă şi că autorităţile vor lua o decizie înţeleaptă în acest sens”. În iunie 2010, la solicitarea Primăriei Sectorului 3, jumătate din fondul de carte al Bibliotecii, aflat la Liceul Decebal, este mutat, în regim de urgenţă, în incinta Colegiului Tehnic C.D. Neniţescu, din Bdul Theodor Pallady nr. 26, sector 3, devenind depozit-anexă pasiv.

La începutul lunii decembrie 2013, Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” sărbătorea 133 de ani de existenţă şi activitate neîntreruptă în slujba pedagogiei româneşti, a învăţă­mântului, educaţiei şi culturii, în timp ce, la sfârşitul aceleiaşi luni, Ordonanţa de Urgenţă 117/2013 reduce Biblioteca Pedagogică Naţională la o „secţie pedagogică” a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, din Bucureşti. Motivul invocat în preambulul Ordonanţei este imobilul retrocedat în care Biblioteca funcţionează şi faptul că instituţia s-ar afla „într-un mare pericol de a pierde fondul de cărţi şi locurile de muncă ale salariaţilor”.

Imposibilitatea găsirii unui spaţiu adecvat, lipsa negocierilor cu proprietarii imobilului şi a consultării specialiştilor, precum şi lipsa unui studiu de impact al măsurii dispuse au condus la această situaţie, care poate avea efecte deosebit de grave asupra învăţământului românesc. Trist este faptul că această decizie nu rezolvă problema asigurării spaţiului de depozitare pentru cele peste 500.000 de volume pe care Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” le deţine, întrucât Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” însăşi nu dispune de spaţii suficiente pentru dezvoltarea propriilor colecţii. Pe de altă parte, destinaţia, structura colecţiilor şi a serviciilor celor două tipuri de biblioteci sunt diferite – BCU se adresează sistemului de învăţământ universitar, iar BPN – sistemului preuniversitar, fiind deopotrivă o structură specializată şi cu aspect enciclopedic. Din păcate, Ordonanţa a declanşat mai multe tensiuni decât soluţii.

Care sunt efectele OUG 117/2013?

Prin această măsură extremă se pierde identitatea institu­ţională a Bibliotecii Pedagogice şi importanţa naţională câştigată prin efortul predecesorilor, se desfiinţează cea mai importantă bibliotecă pedagogică din România, se dă o lovitură cadrelor didactice şi cercetătorilor din domeniul ştiinţelor educaţiei şi, nu în ultimul rând, tinerei generaţii. Efectele se vor resimţi pe termen lung, în ciuda faptului că în prezent se consideră a fi „cea mai bună soluţie”.

Biblioteca Pedagogică Naţională sau BCP, cum multor bibliotecari le place încă s-o numească, funcţionează ca spaţiu al lecturii, agora a ideilor şi centru cultural intrat în mentalul colectiv bucureştean şi nu numai. Dispariţia acesteia, pentru motivul că nu se poate găsi un spaţiu adecvat, ar însemna o grea pierdere pentru educaţie, cultură şi valorile spirituale. Într-o societate a cunoaşterii în care educaţia constituie prioritate naţională, o Bibliotecă care a reuşit să reziste vicisitudinilor istoriei peste jumătate de veac nu poate să fie desfiinţată, reprezentând ea însăşi o parte a vieţii sociale şi culturale a naţiunii noastre, o instituţie de educaţie şi difuzare a valorilor perene. Uitându-ne valorile, ne pierdem propria identitate.

Ne exprimăm convingerea că încă se mai poate remedia ceva, chiar şi în cel de-al doisprezecelea ceas, dacă există deschidere şi se iau măsuri înţelepte pentru valorificarea patrimoniului şi a funcţiilor acestei instituţii. Prin urmare, facem un apel la susţinerea Bibliotecii Pedagogice Naţionale în demersul său de a găsi un sediu adecvat pentru a-i fi salvate colecţiile şi identitatea. Adresăm, încă o dată, rugămintea forului tutelar şi autorităţilor să reanalizeze situaţia şi să procedeze la abrogarea Art. IV şi Art. V din OUG 117/2013, în vederea recăpătării personalităţii juridice a acestei instituţii infodocumentare unice în ţară.

Drd. Carmen PESANTEZ

O bibliotecă de importanţă naţională

Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” este o bibliotecă specializată, de drept public, de importanţă naţională, cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Educaţiei Naţionale, reprezintă for metodologic pentru bibliotecile şcolare şi ale caselor corpului didactic din România.

Biblioteca Pedagogică Naţională serveşte în principal cadrele didactice şi cercetătorii, elevii şi studenţii, dar şi publicul larg, concentrând cea mai bogată colecţie de publicaţii din domeniile pedagogiei şi ştiinţelor educaţiei, carte de patrimoniu, alături de colecţii din toate domeniile cunoaşterii. Fondurile sale însumează peste jumătate de milion de volume, înglobând colecţii speciale care au aparţinut Școlii Normale Superioare din Bucureşti, Seminarului Pedagogic Universitar, Casei Școalelor, colecţii şi donaţii provenite din bibliotecile lui Alexandru Odobescu, Ioan Zalomit, Azilul Elena Doamna, Ana Davila, Constantin Narly, Titu Maiorescu, Iosif Gabrea, Petre Radu, Onisifor Ghibu, I.C. Petrescu ş.a.

Biblioteca oferă o varietate de servicii pentru utilizatori: împrumut la domiciliu şi interbibliotecar; consultarea colecţiilor în sălile de lectură; documentare şi informare bibliografică; editare de publicaţii de specialitate care vin în sprijinul procesului de învăţământ, educaţie şi cercetare, bibliografii, biografii ale pedagogilor români şi publicaţii din domeniul biblioteconomiei; cursuri de formare profesională; asistenţă în regăsirea informaţiilor; copiere, multiplicare, scanare de documente; organizare de evenimente profesionale, culturale şi educaţionale. Segmente importante ale Bibliotecii sunt reprezentate de Muzeul Pedagogic, Sala de documentare „Istrate Micescu” – fostă bibliotecă a ilustrului jurist român, Sala Americană şi „Biblioteca Indiană”.

De-a lungul timpului, Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” a dezvoltat numeroase parteneriate şi proiecte cu structuri infodocumentare, precum şi cu alte instituţii de învăţământ şi cultură, institute de cercetare, autorităţi locale, ambasade, organizaţii neguvernamentale şi cu alte instituţii de drept public sau privat, având un rol major în dezvoltarea învăţământului preuniversitar şi nu numai. Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” a reprezentat întotdeauna o instituţie-pilon, un nume de marcă al învăţământului românesc, un loc de întâlnire a ideilor şi a dezvoltării spirituale. Aici au studiat şi s-au format generaţii de dascăli ai şcolii româneşti, iar personalităţi de seamă au păşit în acest lăcaş al cunoaşterii, lăsând o urmă a trecerii lor în Cartea de Onoare.

O istorie de 134 de ani

Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” a luat fiinţă la 18 decembrie 1880, odată cu Școala Normală Superioară din Bucureşti, instituţie care avea ca misiune formarea viitorilor profesori de liceu. Primul director al acestei instituţii a fost Ioan Zalomit. Școala Normală Superioară a fost organizată după principiile lui Alexandru Odobescu, care era de părere că „orice ştiinţă adevărată îşi află adăpostul şi temeiul în cărţi”.

Biblioteca a fost permanent atestată documentar, sub diferite forme de organizare şi denumiri. Între anii 1899 şi 1949 a funcţionat ca bibliotecă a Seminarului Pedagogic Universitar din Bucureşti, având ca misiune asigurarea pregătirii pedagogice a studenţilor şi absolvenţilor universitari care urma să ocupe catedre în învăţământul secundar.

În perioada 1938-1941, Seminarul s-a transformat în cea de-a doua Școală Normală Superioară şi, pentru scurt timp, în Academia Pedagogică, pentru a reveni, în 1941, la denumirea de Seminar Pedagogic Universitar. A doua Școală Normală Superioară, situată pe Calea Plevnei nr. 63 – în fosta Casă a Studenţilor, a fost înfiinţată prin Legea nr. 3900/1938. Misiunea sa era aceea de a pregăti profesorii pentru învăţământul secundar, atât prin completarea studiilor universitare, dar mai ales prin educarea lor în spiritul eticii profesionale. La conducerea ei s-au aflat matematicianul Dimitrie Pompei şi pedagogul I.C. Petrescu, care a arătat o grijă deosebită pentru dotarea bibliotecii. Primele fonduri ale bibliotecii s-au constituit prin achiziţii din librăriile româneşti şi străine, precum şi prin intermediul unor tratate valoroase, care cuprindeau lucrări de sinteză din toate domeniile cercetării, asigurându-se totodată evaluarea periodică a colecţiilor. Din comisia specialiştilor făceau parte nume sonore precum I.C. Petrescu, Ilie Șulea-Firu, Dumitru Muster, Pompiliu Preca. O atenţie deosebită s-a acordat, pe de o parte, metodelor de îndrumare a lecturii elevilor şi studenţilor şi a iniţierii lor în tehnica muncii intelectuale în cadrul bibliotecii Școlii Normale Superioare, aceştia prezentând referate lunare ale lucrărilor consultate, iar pe de altă parte, selecţiei valorilor fără de care o naţiune nu-şi poate asigura progresul. În această perioadă a fost întocmit primul volum din Bibliografia pedagogică românească, lucrare la care au colaborat elevi ai Școlii Normale.

În afară de fondul vechi şi valoros, Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” a preluat şi activităţile iniţiate de biblioteca Școlii Normale Superioare în vederea formării şi perfecţionării cadrelor didactice din ţară.

În 1949, după desfiinţarea Seminarului Pedagogic Universitar, Biblioteca a fost transferată cu întregul său patrimoniu la Școala Superioară Pedagogică din Bucureşti. În perioada 1949-1959, ea a funcţionat ca bibliotecă a Școlii Superioare Pedagogice, devenind apoi Institutul Pedagogic din Bucureşti, instituţie menită să formeze profesorii din ciclul gimnazial.

Prin Ordinul Ministerului Învăţământului şi Culturii nr. 54, din 17 martie 1959, Biblioteca Institutului Pedagogic se transformă în Biblioteca Centrală Pedagogică, funcţionând ca unitate distinctă în cadrul Institutului de Știinţe Pedagogice.

La 1 decembrie 1969, Biblioteca Centrală Pedagogică trece de la Institutul de Știinţe Pedagogice la Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic.

Prin Decretul prezidenţial nr. 836, din aprilie 1976, Biblioteca Centrală Pedagogică dobândeşte autonomie gestionară şi statut de instituţie în subordinea directă a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului.

În anul 1992, cu prilejul centenarului naşterii pedagogului I.C. Petrescu, conducerea Ministerului Învăţământului a aprobat atribuirea acestui nume Bibliotecii.

Pe 13 noiembrie 1997, conform Monitorului Oficial al României, partea I, nr. 309 – Biblioteca Centrală Pedagogică „I.C. Petrescu” (BCP ) îşi schimbă denumirea în Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu”.

Biblioteca găzduieşte secţiunea Muzeul Pedagogic, care datează din anul 1910, oglindă vie a drumului parcurs de învăţământul românesc de la începuturi până astăzi. Purtând amprenta lui Spiru Haret, este singurul muzeu de acest fel din ţară care reuneşte cărţi rare, publicaţii importante din domeniul ştiinţelor educaţiei, manuscrise, fotografii, monede, plachete, medalii comemorative, tablouri şi obiecte unicat care au aparţinut unor mari personalităţi.