Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Un vechi și nou început de an școlar

Un vechi și nou început de an școlar

Punct. De la capăt, cu literă mare. Și din nou…

Ca în viață: un final și un nou început, de fiecare dată în forme asemănătoare, dar mereu cu un plus de inedit, de inefabil…

10 septembrie – o nouă acoladă a timpului se deschide (și aici e noutatea, una!) celor mai mici învățăcei, care pătrund într‑un veritabil labirint, din care unii vor ieși triumfători, unii, ,,pe coate și pe genunchi“, iar alții, nu puțini, vor abandona  ,,căutarea“ ieșirii…

10 septembrie – din nou început de reformă, care nu începe, dar nici nu se… sfârșește, sau ce termen să atribuim unui proces ce nu se mai încheie de aproximativ trei decenii.

Am urmărit, din interiorul sistemului, toate mutațiile ce vizau profunzimea procesului de învățământ. Dar ,,vocația“ mioritică a construc­torului român este de a relua, la aproximativ patru ani, totul de la capăt, prin persoana unui ,,creator“ politic. Această sincopă e mai mult decât observabilă, e, în anumite secvențe, nocivă. ,,Dansul“ pe loc al educației face să revenim de unde am pornit, uneori să renunțăm, și reciproca, neinventând, cu unele excepții, mai nimic semnificativ.

Mi‑am exprimat, deseori, opiniile:

  1. să se păstreze ceea ce e viabil în învăță­mântul nostru, în sensul bun al tradiției, cu impact valoros;
  2. să se producă, absolut firesc, deschiderea, ca necesitate stringentă, spre nou, în acord cu progresul și inovațiile din domeniu, în parametrii funcționali pe teren autohton;
  3. se impunea, și încă nu e tardivă între­prinderea, formarea unei echipe de specialiști, sub egida Academiei Române, care să fi elaborat, pe o anumită perioadă, un Program Național al Educației, ce ar fi cuprins vectorii de dezvoltare a învățământului, concretizarea cerinței înființării unor  instituții, cu toate laturile ce le implică procesul de predare‑învățare‑evaluare;
  4. este imperios să existe voință, fie ea și
    politică, dar fără nicio urmă de element parti­nic, pentru a realiza, structural, un sistem de învățământ coerent, predictibil, solid în toate ,,compartimentele“ sale, pe o perioadă de 10‑15 ani, raportat la prezent, dar și cu o viziune de perspectivă, în care competența, adică înaltul profesionalism, să fie în prim‑plan. Perfecționarea profesorilor să fie continuă, iar concursul să devină singura ,,poartă“ de intrare și continuare în activitate.

Suntem în anul Centenarului, au trecut aproximativ trei decenii de la evenimentele din 1989, iar Educația, care a fost, fără tăgadă, cenușăreasa societății, rămâne o fata morgana a dorinței de implinire… a ei și, implicit, a noastră…

Este 10 septembrie – un suflu de viață. O zi care semnifică perfecțiunea… prin dată… Ce minunat ar fi fost să existe o indestructibilă relație între aceasta și sistemul de educație!

Este 10 septembrie! O stare antinomică mă copleșește: pe de o parte, entuziasmul unei secvențe de viață spre pragul cunoașterii, alături de familie, pe de altă parte, lacrimi, regrete pentru copiii singuri, conștent înstrăinați,având părinții pe alte meleaguri ale pământului, în căutarea unei vieți decente. Unii învață o limbă, alții o uită! Mulți copii/elevi, născuți pe alte meleaguri, români din diaspora, uită treptat limba maternă, însușindu‑și o alta. Și e păcat! Asistăm cum ,,plânge“ Limba Română după vorbitorii săi! Și e păcat! Înstrăinarea cu totul este o realitate incontestabilă!

Să fie demarat un nou început al școlii românești în Uniunea Europeană!

10 septembrie – simbol de toamnă, într‑o altă țară, pentru elevii români, aflați în școlile din Italia, Spania, Anglia, Germania, Franța…

10 septembrie – suntem aceiași și mereu alții, într‑o perpetuă devenire, călăuziți de Steaua Norocului din grădina Maicii Domnului!

Atât ne‑a mai rămas?!

Mihai PĂCURARU