Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Vacanţa cu sfârşit în ceaţă

Vacanţa cu sfârşit în ceaţă

O dispută precum cea din această vară privind începerea într‑o zi sau alta a cursurilor noului an şcolar nu va mai exista în legătură cu anul şcolar 2020‑2021 pentru că, pur şi simplu, nu se ştie când se va sfârşi vacanţa de vară şi va începe şcoala peste un an. Altfel zis, anul şcolar care se apropie are structura stabilită prin ordin al ministrului educației naționale (OM nr. 3.191/2019) în detaliu, aşa cum trebuie să fie, mai puţin în ceea ce priveşte vacanţa de vară: va începe la 13 iunie 2020 şi nu se ştie cât va ţine, adică va dura până la „data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020‑2021“. Aşa scrie într‑un act ministerial care altfel se dovedeşte minuţios din moment ce fixează ca prevederi inclusiv banalităţi din categoria „cum altfel?!“, precum „Desfășurarea programului Şcoala altfel nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului“. Când se tot vorbeşte despre nevoia de predictibil, de consecvenţă etc., la noi nu‑i posibilă măcar o privire de la un capăt la altul asupra unei vacanţe, fie ea vacanţa mare.

În primul rând, zarva din această vară a fost inutilă sau, mai bine zis, utilă numai ca să mai fie politizat ceva dintr‑ale şcolii, că tot e strigată‑ntruna cerinţa depolitizării. Altfel, cinci zile lucrătoare, adică o oră‑două‑trei, cam câte revin la o disciplină din orar, în sus ori în jos, nu ar trebui să conteze pentru un profesor cât de cât stăpân pe materia lui şi pe propria ştiinţă de carte, mai ales că sunt primele ore din an, ba programa are şi o parte de timp la dispoziţia profesorului. Invocarea aglomerării materiei, a împingerii examenelor naţionale în zile de caniculă etc. ţin de o retorică periodic reactivată, fără nuanţe, fără a se vedea dacă se potriveşte sau nu acolo unde este pusă cu ochii‑nchişi. În cazul de faţă, anul acesta, cursurile şcolare era normal să înceapă, cum vor şi începe, la 9 septembrie, pentru că există act scris pentru asta, dar nici începerea pe 16 nu ar fi fost un necaz. Altele sunt anomaliile privind structura anului şcolar –
mari, perpetuate, trecute cu vederea din cauza abordării obsesive cum că „avem cel mai scurt an şcolar“ (în raport cu ce, cu cine?!).

Discuţia despre începerea şi terminarea şcolii şi despre structura anului şcolar nu ar trebui să existe. În niciun caz, acestea nu ar fi de negociat (într‑un democratism de suprafaţă). Data primei zile de şcoală, vacanţele etc. ar fi să se afle între acele daturi în jurul cărora să nu‑şi aibă rostul dezbaterea. Alt dat din aceeaşi categorie ar trebui să fie, localizat (spre deosebire de acesta, care e general), uniforma fiecărei şcoli. Prima zi de şcoală, vacanţele, ca şi uniforma, firma şcolii sunt acolo mereu, în unele locuri împământenite până la a conferi prestigiu, în timp ce elevii, profesorii, părinţii sunt trecători pe acolo: ei aleg, vin spre şcoală ca unitate cu ale ei şi acolo o lasă după un timp.

Plimbată de colo colo, prima zi de şcoală îşi pierde greutatea, caracterul de neuitat, valoarea de reper, trăsăturile şi influenţa de eveniment la nivelul comunităţii. În ultimii ani, prima zi de şcoală a fost şi 6, şi 12, şi 10, şi 14 septembrie, ba apăruse şi enormitatea că prima zi de şcoală e cea mai apropiată zi de luni de 15 septembrie.

Prima zi de şcoală pentru elevi ar trebui să fie neabătut 15 septembrie, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea, cu atât mai mult vineri sau în weekend, pentru că este o zi festivă, de organizare, cunoaştere etc. De luni ar fi să înceapă şcoala şcoală, cu lecţii în spaţiul şcolii, în clase, în bănci, cu manuale, computer, tablă etc., şcoală care să ţină, cu vacanţele şi zilele de sărbători legale, până la 31 mai. De la 1 iunie ar urma vacanţa mare, cu desfăşurarea în primele două săptămâni ale ei a tot ceea ce în prezent constituie pretext să nu se facă şcoală: programul „Şcoala altfel“, acţiuni în diverse proiecte, excursii etc. În aceeaşi perioadă ar fi de trecut şi câte ceva din programele diverselor materii care ţine de practică, aplicaţie etc. Condiţia ca timpul de lucru între 15 septembrie şi 31 mai să se dovedească încăpător pentru toată materia este ca zi de zi şi oră de oră cartea să primeze, adică să dispară pretextele care acum una‑două duc la suspendarea cursurilor, la învoiri, la „ne‑a dat drumu’“, la „n‑am făcut ultimele două ore“. Este vorba despre „Ziua porţilor deschise“ şi „Ziua şcolii“, despre acţiuni de voluntariat, vaccinări, consiliu profesoral, predat manuale, încheiat medii. Acestor condiţii ar fi să li se adauge dispariţia vacanţei de la învăţământul primar şi cel preşcolar, inutilă la o lună şi jumătate după vacanţa de vară, când micii şcolari abia au deprins un ritm şi ceva rigori.

De înlăturat este şi actualul dezechilibru de ansamblu al structurii anului şcolar: semestrul I are, de fapt, trei luni (septembrie‑decembrie), semestrul II are cinci luni (ianuarie‑iunie); în ultima parte a anului şcolar sunt concentrate multe zile libere (1 mai, 1 iunie, 5 iunie, Rusaliile). Ca urmare, anul şcolar să fie împărţit în trei trimestre, descrescătoare ca lungime, cu vacanţe de Crăciun (până la 10 ianuarie) şi de Paşte. Ar fi în acord cu ritmul biologic al copiilor, cu evoluţiile climatice (caniculă e şi în septembrie), cu disponibilităţile familiale, cu interesele economiei ţării. 

Florin ANTONESCU