Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Valorificarea taxonomiilor pedagogice

Valorificarea taxonomiilor pedagogice

Taxonomiile pedagogice, lansate în anii 1950-1960  (vezi B.S. Bloom și colab. Taxonomy of educational objectives. The classification of educațional goals. Handbook I. Cognitive Domain, New York, 1956), rămân actuale pe fondul perenității scopului lor general, asumat în mod programatic – „raționalizarea, sistematizarea și evaluarea unei acțiuni pedagogice prea multă vreme lăsată la discreția intuiției, sensibilității și a simplului bun-simț” (V. și G. De Landsheere, Definirea obiectivelor educației, trad. EDP, București, 1979, p. 58).

Valoarea unei taxonomii pedagogice este probată prin capacitatea sa de clasificare riguroasă a obiectivelor activității de educație/instruire, proiectate pe termen lung, mediu și scurt. Prima taxonomie, elaborată de Bloom, în domeniul cognitiv, intelectual,  este confirmată în timp ca find cea mai reprezentativă la scara tuturor treptelor și disciplinelor de învățământ. Utilizarea sa în proiectarea programelor școlare și a lecțiilor, dar și în evaluarea elevilor la examene și în situații curente evidențiază fundamentele normative solide ale construcției pedagogice, bazată pe respectarea principiului complexități crescânde a obiectivelor specifice, determinate psihologic în raport de stadiul dezvoltării și al instruirii elevilor: a) stadiul inițial – cunoaștere simplă (prin reamintire și reproducere); înțelegere, aplicare; b) stadiul avansat – analiză, sinteză, evaluare critică (susținută la nivel creativ superior/inventiv, inovator, emergent).

În plan pedagogic, creșterea complexității obiectivelor specifice – definite în termeni psihologici (de competențe) și sociali (de conținuturi de bază, fixate la nivel de programe școlare, capitole, unități de instruire, lecții etc.) – „este însoțită de o creștere a dificultății predării și învățării”. Principiul complexității crescânde este completat astfel de: a) principiul didactic al corelației necesare între dimensiunea psihologică a obiectivelor specifice – valabile pe termen mediu și lung (exprimată la nivel de competențe) și dimensiunea socială a obiectivelor specifice  operaționalizate pe termen scurt (exprimate la nivel  de performanțe concrete, care probează gradul de stăpânire a cunoștințelor declarative și procedurale, corespunzător competențelor proiectate pentru stadiul inițial sau avansat al instruirii elevilor); b) principiul logic al articulării obiectivelor specifice (exprimate în termeni de competențe și de conținuturi de bază) și operaționale/concrete (exprimate în termeni de performanțe).

Aplicarea taxonomiei obiectivelor cognitive solicită proiectanților, dar și profesorilor practicieni cunoștințe profunde din domeniul teoriei curriculumului și al psihologiei învățării. Pe baza lor pot fi depășite limitele structurale ale taxonomiei care întreține tendința: a) orientării unilaterale a procesului pedagogic doar în direcția formării-dezvoltării competențelor cognitive, în cadrul restrâns al obiectivelor specifice educației intelectuale, fără nicio raportare la competențele socio-afective sau la competențele psiho-motorii; b) „fărâmițării obiectivelor generale în obiective particulare” și a obiectivelor particulare/specifice în numeroase obiective operaționale, concrete, ceea ce atrage un pericol de deformare” a personalității elevilor.

Depășirea acestor limite solicită proiectanților și profesorilor-practicieni raportarea la competențele definite la nivelul taxonomiei obiectivelor socioafective și al taxonomiei obiectivelor psihomotorii, competențe necesare în formarea – dezvoltarea normală a personalității, la toate treptele și disciplinele de învățământ. Eliminarea situațiilor în care înregistrăm „pulverizarea scopurilor pedagogice” (fixate la nivel de obiective specifice, de ordin psihologic, care definesc competențele cognitive) poate fi realizată efectiv dacă vom „situa taxonomia la nivelul generalităților unde riscul unei fragmentări excesive ar fi minim”. În această perspectivă, competențele vor fi situate la nivel de obiective generale – specifice, iar performanțele la nivel de obiective specifice – concrete.

Prof.univ.dr. Sorin CRISTEA